FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am analizat cele mai tari momente din ultima dezbatere pentru primăria Bucureștiului

Principalii candidați s-au certat și s-au plimbat de la o televiziune la alta.

Joi noapte, a avut loc ultima noapte de dragoste electorală, cel puțin cu mass-media, a candidaților pentru primăria Bucureștiului. Deși campania electorală se încheie sâmbătă dimineața, o decizie a CNA spune clar că, în ceea ce privește audiovizualul, treaba se termină mai repede cu 48 de ore. Așa că, presați de timp și spațiu, dar și de căldură sau de gândurile pentru bunăstarea capitalei noastre blamato-elogiate, candidații au încercat să apară în emisiunile televizate. Sigur, în speranța că vor da lovitura de grație electoratului dezorientat.

Publicitate

Mirosea, deci, a „dezbatere finală". Mai întâi, Digi24 a anunțat, cu două zile înainte, că „dezbaterea finală" va fi la ei. Numai că principalii candidați, Gabriela Firea, Nicușor Dan, Cătălin Predoiu și Daniel Barbu, au fost ademeniți de Antena 3 cu un tronson de o oră liberă în prime time. Așa că cei patru favoriți și-au schimbat programul. Cum candidatul USB și candidatul PNL au scăpat mai devreme din sediul Antenei 3, au lăsat-o pe doamna Gabriela Firea în urmă și au fugit repede, repede la Realitatea TV, acolo unde Rareș Bogdan și alți cinci candidați îi așteptau la „Bătălia pentru București".

A fost o seară plină, iar Factual a stat cu geana pe ei. Primul în scenă a intrat Nicușor Dan, la Sinteza zilei. De la candidatul USB avem puține informații factuale. De reținut e asta:

Omul are dreptate, dar dreptate au și celelalte partide care nu și-au publicat deocamdată donațiile din campania asta. Pentru că legea spune clar: partidele politice au obligatia de a publica în Monitorul Oficial, pînă la data de 30 aprilie a anului următor, sursele de finanțare. Deci cum ar veni, până la anu' mai e ceva.

După Nicușor Dan și doamna Clotilde (care a luat coroniță pe mai toate newsfeedurile bucureștene pentru prestația ei), la Antena 3 a ajuns staff-ul PNL. În frunte cu copreședinta Alina Gorghiu pe post de comandant de detașament. Puțin timorat, candidatul Cătălin Predoiu a adus-o în discuție, din greșeală, pe doamna Udrea și a dat puțin cu pumnu-n masa adevărului când a zis că:

Publicitate

Posibil ca doamna Firea și domnul Dan să nu fi condus până acum 20 de mii de oameni, dar nici domnul Predoiu n-a făcut-o. Ce să vezi, Ministerul Justiției are un număr maxim de 471 de posturi (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului). Este posibil ca domnul Predoiu să fi luat în calcul și numărul de oameni din structuri, precum Administrația Națională a Penitenciarelor sau instanțele, deși acestea din urmă nu au raport direct cu Ministerul Justiției. La ora asta, în bugetul Ministerului Justiției sunt într-adevăr incluse în jur de 16 mii de posturi plătite de la buget, dar acestea includ și judecătorii, adică aproximativ 4 500 de persoane. Ori, potrivit Constituției României, dar și legilor justiției, justiția este independentă, deci nu poate fi condusă de Ministerul Justiției fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

Citește și: Prima confruntare electorală ți-a arătat ce nepregătiți sunt candidații la primăria Bucureștiului

Deși foștii colegi de trust i-au luat din timpul de „dezbatere electorală" cu o dezvăluire importantă despre cazul Condrea & HexiPharma (ceva despre o scrumieră și niște țigări), candidata PSD, Gabriela Firea, s-a prezentat ca la școală: cu planșă și tablă, ca să ne relateze de la fața locului date relevante pentru viața bucureștenilor de zi cu zi. Printre discuțiile cu jurnaliștii Antena 3, Gabriela Firea a scăpat următoarea afirmație:

Publicitate

Ce spune doamna Gabriela Firea aici e cam parțial fals. Știa ea ceva, doar că din cele trei exemple a nimerit unul singur. Pe lista imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere al riscului seismic (actualizate la 01.06.2016) publicată de PMB, apar următoarele teatre: Teatrul Nottara, Teatrul Foarte Mic, Teatrul Metropolis și Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Teatrele Bulandra și Evreiesc, la care face referire Gabriela Firea, nu se află în această situație.

Numai bine, cât a vorbit doamna Firea cu foștii colegi de la Antena 3, au ajuns și domnii Nicușor Dan și Cătălin Predoiu la Jocuri de putere. Da, știm că pe Antena 3 urma domnul Daniel Barbu și prietenii de la ALDE, dar se făcuse ora 22.40 și nu văzusem nicio „dezbatere finală". Așa că am făcut un salt pe Realitatea TV.

Aici s-a lăsat cu scandal. Timp de peste două ore, oamenii s-au răcorit între ei pentru toată acalmia din ultima lună. În lipsa doamnei Firea, s-au certat cum ar veni pe faptul că, în final, cele mai mari șanse le are tot doamna Firea, indiferent ce institut de sondaj s-a ocupat cu asta.

Dar asta nu a fost singura dispută. În permanență, invitații s-au șicanat cu tot felul de aluzii, ba de stânga, ba de dreapta, de parcă programele lor au vreo direcție în sensul ăsta. Acum, să fim onești, nu toți invitații s-au șicanat, pentru că nu toți au fost la fel de vocali. În corul nevocalilor i-am reperat pe doamna Iulia Gorea-Costin, candidat PNȚCD, și pe domnul Mirel Amariței, candidat al Partidului ProDemo, doi oameni care parcă aveau conștiința împăcată că au ajuns la olimpiadă - etapa națională.

Publicitate

Am văzut și mostre de naționalism, prin domnul Bogdan Diaconu, candidat al Partidului România Unită, care, poziționat în stânga domnul Predoiu, probabil a obosit de câte ori s-a întors spre acesta.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre „Patrula lui Vlad Țepeș", prima brigadă de hăndrălăi din România

Din disputa asta, notăm următorul dialog în contradictoriu:

Cătălin Predoiu: Bogdan Diaconu era membru PSD în 2008, când Oprescu era primar!
Bogdan Diaconu: Nu, nu eram!

Conform CV-ului lui Bogdan Diaconu, publicat pe site-ul Camerei Deputaților, el a fost consilier local din partea PSD în Sectorul 6 și membru PSD din 2003 până în 2009. Iar ăsta a fost doar primul voievodat la PSD. Ca idee, Sorin Oprescu și-a început primul mandat de primar în 2008.

În ceea ce-l privește pe singurul candidat independent, Cătălin Berenghi, situația nu este tocmai verde. Cunoscutul sniperist și activist ne-a precizat de câteva ori că nu vrea să ne promită nimic. Și că:

Ceea ce este fals, pentru că primăria Generală are alocată pentru anul 2016 o sumă de 14 milioane lei pentru chirie (3,1 milioane euro), iar până acum a cheltuit deja 48 862,141 lei (10.8 milioane euro) – în perioada 2010-2015.

Oamenii s-au întins la vorbă până pe la ora 1, ceea ce ne-a obosit foarte tare. S-au atacat, s-au certat, dar informații factuale, din care să învățăm și noi câte ceva, nu prea au oferit. Până una alta, ne vedem la vot.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre campania electorală:
Sondajele în care conduc candidații penali îți arată cât de masochiști sunt românii
Care-s candidații la Primărie care se folosesc de Dumnezeu ca să facă politică
Am vorbit cu primarul din România care amenință că nevastă-sa va candida împotriva lui