FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Un studiu arată că europenii iubesc să se drogheze

Drogurile ilegale sunt implicate în 3.4% din morțile europenilor cu vârste între 15-39 de ani.
Pierre Longeray
Paris, FR

Puritatea și puterea drogurilor ilegale din Europa se află în creștere, conform unui noi raport al Centrului European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri (EMCDDA). În analiza sa anuală a trendurilor în materie de droguri, în Europa, EMCDDA a descoperit că heroina e consumată din ce în ce mai puțin, că sistemul de canalizare londonez are cea mai mare concentrație de cocaină dintre toate capitalele europene și că în fiecare săptămână apar pe piață alte două substanțe psihoactive.

Publicitate

Conform raportului, peste 80 de milioane de adulți – aproape o pătrime din populația Uniunii Europene – au încercat o substanță ilegală la un moment dat în viața lor. Canabis e drogul cel mai popular din Europa, iar după el se află cocaina. Conform studiului, 1% din adulții europeni fumează canabis „zilnic sau aproape zilnic". Drogurile ilegale sunt implicate în 3.4% din morțile europenilor cu vârste între 15-39 de ani.

EMCDDA a descoperit că 19.3 milioane de europeni, cu vârstele între 15-64 de ani, au folosit canabis în 2014 - un procent estimativ de 5.7% din populația Europei – cu consumul în creștere în diverse țări, printre care Danemarca, Finlanda, Suedia, Franța și Bulgaria. Aproximativ o pătrime din elevii europeni cu vârste între 15-16 ani au recunoscut că fumează drogul cel puțin o dată, chiar și de două ori în cazul puștilor cehi.

Studiul a scos la iveală că marijuana e drogul cel mai des confiscat în Europa, cu un număr de 80% din cele un milion de flagrante anuale cu droguri din Europa. Conform studiului, europenii au început să-și crească treptat propriul produs, iar numărul de plante confiscate de autorități a crescut de la 1.5 milioane în 2002 la 3.7 milioane în 2013.

Când a prezentat raportul în Lisabona, joi, directorul EMCDDA Wolfgang Götz a pus accentul pe descoperirile din jurul canabisului și a zis că nu se așteaptă ca Europa să legalizeze drogul prea curând. „Nu văd să existe vreo discuție la nivelul la care se vorbește în America", a zis el.

Publicitate

Altă descoperire semnificativă evidențiează influența canabisului – conținutul de THC – care a crescut mult în ultimii ani. Conform raportului, conținutul de THC în mugurii uscați de marijuana s-a dublat în ultimii cinci ani, și, de asemenea, în ultimii zece ani sub formă de „rășină". Fumătorii europeni ar trebui să le fie recunoscutori competitorilor de pe piață pentru apariția ierbii de calitate, mai ales pentru producțiile domestice, despre care raportul spune că „au început să fie pe val în ultimii ani."

Raportul a descoperit că numărul de oameni care caută tratament pentru consumul de iarbă a crescut de la 45 de mii în 2006, la 61 de mii în 2013, iar motivul pentru care mulți ajung pentru prima dată în centrele de reabilitare e dependența de canabis. Cererea pentru tratamentul împotriva dependenței de cocaină e totuși în declin.

Însă, cocaina – trasă de nas, injectată sau fumată – rămâne populară. Conform studiului, cea mai mare concentrație de consumatori a fost găsită în câteva țări, printre care se numără Spania, Irlanda, Franța, Danemarca și Marea Britanie, unde 9.5% dintre adulți susțin că au folosit stimulentul ilegal.

Analiza apei menajere din diverse capitale europene a arătat că în sistemul de canalizare al Londrei există cea mai mare concentrație de cocaină din Europa. Cercetarea a descoperit că, totuși, Londra a fost depășită de Amsterdam în timpul weekendului.

Heroina a ieșit ca cel mai comun opioid din Europa, dar și cel care creează cea mai multă dependență. Datele au arătat un declin în cererile pentru tratament ale consumatorilor de heroină și, în mare, agenția europeană a tras concluzia că heroina e încă la căutare.

Publicitate

Totuși nu e de mirare că o cantitate mare din cocaina Europei e consumată în cluburile de noapte, cu 22% „clubberi fideli" – care merg în club cel puțin o dată la trei luni – care susțin că au consumat cocaină cel puțin o dată.

Totuși, cercetarea a descoperit că cei care își injectează heroină sunt în pericol de supradoză, iar opioidele au fost cauza a 66% din cazurile de supradoze fatale. Datele recente trag o paralelă între creșterea heroinei pure și creșterea supradozelor fatale.

Cea mai întâlnită formă de heroină – heroina maro – vine în Europa din Afghanistan, în timp ce forma mai puțin comună – heroina albă – a fost produsă în sud-estul Asiei. Majoritatea heroinei importate în Europa trece prin „ruta balcanică" – din Afghanistan în Balcani, prin Turcia – dar agențiile au sesizat dezvoltarea „rutei sudice", care se întinde din Iran și Pakistan, prin Africa sau Peninsula Arabă. Opiumul originar din Afghanistan e transformat în laboratoarele europene.

EMCDDA a subliniat „o reînviere" a MDMA, după o producție în scădere la sfârșitul ultimului deceniu. Conform raportului, 12 milioane de europeni spun că au încercat amfetamine la un moment dat în viața lor, în timp ce 12.3 au luat ecstasy.

EMCDDA a subliniat dezvoltarea unei strategii de „marketing" pentru MDMA și a spus că producătorii fac tablete în dozaje mari și în forme variante, pe care pun logo-uri diferite ca să facă produsele mult mai atrăgătoare. Producția de MDMA din Europa pare să fie concentrată în jurul Belgiei și Olandei.

Publicitate

Consumatorii de droguri din Europa se luptă cu o cantitate constantă de substanțe psihoactive, cu 101 de substanțe noi introduce pe piață în 2014. Sunt făcute în principiu din canabinoizi sintetici, stimulenți, halucinogene și opioide, iar multe din produsele astea sunt „droguri legale" pe care le consumă de regulă tinerii.

Conform EMCDDA, „creșterea piețelor online de droguri vine cu provocări imense pentru politicile care vizează consumul de droguri." Făcând referire la platforme „din piața neagră a internetului" ca Evolution, Agora sau Silk Road, al cărei fondator Ross Ulbricht a fost condamnat la închisoare pe viață, agenția a recomandat ca legile în privința drogurilor „să fie adaptate și pentru contextul virtual."

Traducere: Dana Alecu

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre droguri:
Un dealer nigerian de droguri mi-a spus că România e MAFIA M-am întâlnit cu unul dintre cei mai mari traficanţi de droguri de pe Silk Road Studiul ăsta arată cum cumpără oamenii droguri pe internet