FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Birocrația ne omoară treptat ca picătura chinezească

Societăţile birocratice se bazează pe ameninţarea cu violenţa. Le respectăm regulile, pentru că dacă nu am face-o, există riscul să fim ucişi

Foto via userul Flickr Edward Dalmuder

Dacă ţi-ai petrecut 15 minute ascultând aceeaşi melodie U2 încontinuu cât erai în aşteptare la telefon pentru că niciunul dintre cei 27 de funcţionari cu care ai vorbit până atunci habar nu avea habar cine naiba eşti, atunci înţelegi ce de rahat e birocraţia. Vieţile noastre sunt de căcat din cauza ei.

David Graeber, antropologul care a scris bestseller-ul Debt: The First 5000 Years (o carte despre care Russell Brand a zis că „te va face mai isteţ"), afirmă în ultima sa carte, The Utopia of Rules, că noi, oamenii de rând, suntem prinşi cu slujbe create special de clasele conducătoare pentru a extrage profituri şi a ne îndatora. Cu alte cuvinte, avem slujbe inutile şi de căcat, doar ca să putem fi exploataţi.

Publicitate

Birocraţia e călăuza societăţii, numai că seamănă mai mult cu Ray Winstone decât cu Jiminy Cricket. Nu lucrează mereu în slujba binelui comun. În Utopia of Rules, Graeber argumentează că în ciuda unităţii sale aparenţe, birocraţia este multifaţetată şi se bazează pe ameninţarea cu violenţa. Refuză să cooperezi cu poliţiştii, funcţionarii de la fisc sau orice alt reprezentat al Marelui Guvern, care te spionează şi te ameninţă, şi vei fi snopit: fie la propriu, în cazul birocraţilor înarmaţi (poliţia), fie printr-o amendă usturătoare. De fiecare dată când încerci să scapi de birocraţie, te găseşte.

Dacă trăieşti într-un stat occidental capitalist trebuie să-ţi petreci o bună parte din viaţă completând hârtii, retrimiţând formulare pe internet, şi aşteptând la telefon mult mai mult timp decât au fost nevoiţi s-o facă bunicii noştri. În special dacă eşti pe ajutoare sociale şi trebuie să interacţionezi cu specialişti contabili, care-ţi cer să completezi formulare în fiecare zi, ca să poţi beneficia în continuare de ajutoare.

I-am dat de urma lui David că să vorbim despre slujbele inutile, regulile după care trăim şi despre cum Batman-ul lui Christopher Nolan nu e decât un birocrat îmbuibat cu pelerină.

VICE: Salut, David. Care-i problema cu slujbele oamenilor?
David Graeber: Dacă te duci şi întrebi oamenii pe stradă, or să-ţi spună că nu „fac" nimic la serviciu. În ultimii 50 de ani, marile companii au angajat mii de oameni pe posturi „făcute să fie," iar dacă te duci prin sediile lor, vezi că angajaţii lor nu fac decât să se plângă de slujbele lor.

Publicitate

Sună destul de ineficient.
Este exact ce n-ar trebui să facă o societate capitalistă. E ca şi cum cineva ar crea slujbele astea ca să ne menţină angajaţi.

E e o slujbă „făcută ca să fie"?
Între 1910 şi 2000 numărul slujbelor administrative de birou a explodat. E ceva de necrezut, slujbele astea reprezintă între 25 şi 75% din totalul locurilor de muncă existente. Birocraţii, middle management-ul şi funcţionăraşii: oamenii ăştia chiar nu fac nimic. Când John Maynard Keynes a prezis, în anii '30, că săptămâna de lucru va fi de 15 ore, nu cred că-şi imagina că oamenii or să petreacă 15 ore pe săptămână muncind, şi încă 35 tăind frunză la câini.

Gen, angajaţii care stau pe Netflix cât şeful lor ia o pauză de ţigară.
Avem un sistem care nu place nimănui şi despre care toată lumea crede că e nasol. Nu cred c-a zis cineva vreodată că-i place să completeze formulare, şi totuşi birocraţia se extinde şi oamenii îşi petrec din ce în ce mai mult timp completând formulare. Cei de la putere vor ca oamenii să muncească, chiar dacă nu fac nimic. Cei de la Rezerva Federală se întreabă „Cum putem să creăm mai multe locuri de muncă," nu „Cum putem să creăm mai multe locuri de muncă care să fie utile." Nu le pasă.

Zici că-i iadul pe Pământ.
Iadul e un loc în care oamenii îşi petrec timpul făcând lucruri care nu le plac, care nici măcar nu trebuiesc făcute şi fiind obsedaţi de ideea că alţi oameni reuşesc să facă mai puţină muncă administrativă ca ei şi să scape nepedepsiţi. Dar asta e de fapt realitatea.

Publicitate

Sigur obţii şi ceva de valoare după atâta muncă, nu?
Societatea îţi spune că munca te face o persoană mai bună şi că nu eşti cu adevărat matur dacă nu slugăreşti la un serviciu pe care-l urăşti. Şi că oricine nu face aşa e un ratat şi un cerşetor nenorocit.

Oh.
Slujbele din ziua de azi se rezumă la un hiper-fetişim al hârţogăriei. Ne minţim spunându-ne că valoarea vine din banii pe care îi primim şi nu din munca pe care am depus-o. Pentru un marxist, ăsta e cel mai vechi truc din lume.

Viaţa nu-i aşa de simplă, totuşi.
Mai e o problemă şi cu logica aia conform căreia cu cât munca este mai neplăcută, cu atât este mai penitentă. Dacă punem lucrurile aşa, până şi munca utilă devine o problemă.

Munca utilă?
Atunci când valoarea muncii stă în cât de neplăcută e, tot ceea ce face o muncă să fie utilă devine iritant. De ce lumea urăşte profesorii, de exemplu?

Pentru că ei nu-s nevoiţi să stea toată ziua în faţa unui calculator cu PowerPoint-ul deschis?
Dar ei îndeplinesc o funcţie socială foarte utilă. Majoritatea crede că profesorii nu fac mai nimic toată ziua. Profesorii îi educă pe copii, iar asta e o muncă adevărată.

Şi chestia asta explică de ce oamenii care lucrează în oraș au salarii de şase cifre, în timp ce artiştii n-au o chiflă-n stomac?
Cu cât munca ta îi ajută mai mult pe alţii, cu atât eşti plătit mai puţin. Aşa am impresia. Evident, există şi excepţii: doctorii, de exemplu.

De ce?
Oamenii sunt mituiţi. Marile corporaţii acumulează sume imense, apoi creează noi locuri inutile de muncă şi redistribuie o parte din pradă, ca să atragă oamenii de partea lor.

Publicitate

Îmi sună a conspiraţie.
Să luăm Elephant Tea Factory din Marsilia, de exemplu. Am vizitat fabrica. De curând, au îmbunătăţit linia de producţie şi acum produc pliculeţele de ceai cu 25% mai repede ca înainte, ceea ce înseamnă că le-au crescut şi profiturile. Aşa că ce-au făcut? S-au extins? Nu. Au angajat mai mulţi muncitori? Nu. Le-au mărit salariile angajaţilor? Nu. Au mărit middle management-ul. Înainte erau 100 de muncitori şi un singur şef, iar acum sunt 100 de muncitori, şeful şi încă 25 de tipi la costum care se plimbă pe acolo fără să facă nimic. Nu aveau un scop anume, aşa că le-a venit ideea să mute fabrica în Polonia, unde forţa de muncă e mai ieftină, şi să-şi concedieze toţi muncitorii.

Atunci înseamnă că bogaţii îi trag în cărămidă pe săraci.
După aia, şomerii ajung să-i menţină angajaţi fix pe cei care nu vor să-i angajeze, pe birocraţi, pentru că trebuie să aplice pentru slujbe, să completeze hârtii, să se înregistreze pe site-uri şi să dea telefoane.

Cristoase. Putem să dăm vina pe bănci?
Prin anii '70, straturile superioare ale birocraţiei corporatiste au trecut în tabăra adversă. Şi-au încălcat angajamentul faţă de muncitori, în schimbul unor profituri mai mari. Un bancher o să folosească mereu scuze de căcat precum „Aşa zice legea." Dar dacă stai să analizezi cum e redactat proiectul respectiv de lege, descoperi că de fapt tot bancherii l-au scris. Construiesc reguli pe care ştiu că n-avem cum să le urmăm, apoi, dacă le încălcăm, ne spun că e vina noastră. În 2009, cei de la JP Morgan Chase anunţau că 87% din profiturile lor veneau din taxe şi penalităţi.

Publicitate

Deci oamenii încearcă să distrugă birocraţia şi sunt penalizaţi pentru asta?
Exact. Întreg sistemul e conceput în aşa fel încât să te tragă în ţeapă. Ăsta e fundamentul JP Morgan Chase, cea mai mare companie din America. SUA este o societate extrem de birocratizată, dar americanii nu vor să recunoască asta.

David Graeber, stânga, la un marş pentru drepturile imigranţilor în Union Square. Foto via Wikimedia Commons

OK, să ne imaginăm că am călătorit cu 50 de ani în viitor. Cum stau lucrurile?
Investiţiile în cercetare au fost redirecţionate. Proiectele pentru maşini zburătoare sunt aruncate la gunoi. Dă-le-ncolo de călătorii pe Marte. Banii se duc în altă parte, înspre tehnologiile informaţionale. Acum fiecare aspect al vieţii tale se află sub supraveghere birocratică, ceea ce implică amenzi şi violenţă.

Ce se întâmplă dacă încalci regulile?
Societăţile birocratice se bazează pe ameninţarea cu violenţa. Le respectăm regulile, pentru că dacă nu am face-o, există riscul să fim ucişi. Putem să ne imaginăm mai bine situaţia dacă ne uităm la cum funcţionează bibliotecile.

Bibliotecile?
Să zicem că vrei să te duci la bibliotecă să-ţi iei o carte de Foucault, ca să afli de ce viaţa ta e definită de constrângerea fizică, dar nu ţi-ai plătit nişte amenzi scadente şi deci permisul tău nu mai e valabil. Intri ilegal în bibliotecă. Ce se întâmplă?

Îţi iei una la fund?
Or să apară nişte tipi cu bastoane care or să te ameninţe cu bătaia.

Stai. Chiar se întâmplă chestii de genul ăsta?
Mda. Caută incidentul cu taser-ul de la UCLA din 2006. L-au electrocutat pe tip, apoi i-au spus să se ridice de pe jos, apoi l-au electrocutat din nou.

Publicitate

Ce sens are?
Sensul e birocraţia. Nu le pasă cine e tipul şi de ce e acolo. Nu contează cine eşti. Pur şi simplu aplici aceleaşi reguli pentru toată lumea pentru că aşa-i „corect."

Dar dacă te afli în vârful piramidei birocratice, regulile alea nu se aplică şi pentru tine.
Birocraţia menţine iluzia corectitudinii. Toţi suntem egali în faţa legii, dar problema e că lucrurile nu merg chiar aşa. Dar dacă vrei să avansezi în sistemul birocratic, NU trebuie, sub nicio formă, să denunţi hibele sistemului. Trebuie să pretinzi că e un sistem meritocratic.

Vorbeşti în lucrarea ta despre ultimul film Batman. De ce?
În universul benzilor desenate, oricine are o imaginaţie bogată reprezintă un pericol. Ăsta e de fapt mesajul desenelor cu supereroi. În filmele cu supereroi, singurele personaje care au cu adevărat imaginaţie sunt antagoniştii, pentru că posedă o viziune.

Tocmai de asta oamenilor le plac antagoniştii.
Supereroii sunt cele mai lipsite de imaginaţie făpturi. Bruce Wayne poate practic să facă orice-şi doreşte, numai că tot ce face el e să prindă răufăcători. Ar putea să construiască oraşe întregi din munţi sau să pună capăt foametei de pe glob.

Deci Batman e de fapt un super-birocrat?
Exact. El nu face decât să promoveze un sistem nasol care nu se poate reproduce decât prin consum. Batman are imaginaţie atunci când vine vorba de maşini, haine sau case, numai că imaginaţia asta e aplicată doar în domeniul consumerist. Asta e birocraţia. Exprimă-te în termenii noştri, şi nu lăsa imaginaţia să intre în domeniul politic, altfel începe nebunia.

@MrDavidWhelan

Traducere: Mihai Niţă

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre birocrație:
Generația protestelor naște birocrații mai absurde ca cele guvernamentale Crezi că ai un job de căcat? Să vezi cum e într-un depozit Amazon O zi din viața unei țări care nu există