Viața în timpul Apartheidului în Africa de Sud

Imagine via

Am aflat numele lui Nelson Mandela aproape în același timp în care mi-am aflat propriul nume. Pe fundalul desenelor animate, mama mea sud-africană îmi spunea că Nelson Mandela era eroul ei. Îmi povestea că Africa de Sud era țara natală a ei și a lui Mandela. Când eram copil, nu prea înțelegeam poveștile ei despre Africa de Sud și despre curajul lui Mandela – casa mamei mele îmi părea un mit – dar când m-am maturizat, am început să-i înțeleg poveștile.

Deși, ca femeie albă, mama nu avea voie să viziteze orașele unde guvernul obliga negrii să locuiască, încălca legea ca să-și viziteze prietena, pe Carmen. Până la urmă, a emigrat din Africa de Sud în America pentru că i se părea că țara era în pragul colapsului.

Ani de zile, mama l-a privit pe Mandela ca pe un simbol al speranței că oamenii curajoși vor lupta odată împotriva Apartheidului și vor pune capăt rasismului instituționalizat. Din America, a asistat cu uimire la momentul când Mandela a ieșit din închisoare și Apartheidul s-a încheiat. După moartea lui Mandela, a început să-mi povestească din nou despre trecutul ei. Săptămâna asta, am hotărât să stau de vorbă cu mama, Chryl Resnick, despre tinerețea ei petrecută în timpul Apartheidului, despre cum se furișa în cartierele interzise și despre eroul ei, Mandela.

VICE: Cum era să știi de existența Apartheidului pe când trăiai în Africa de Sud?
Chryl Resnick: De cum am ajuns la vârsta necesară să înțeleg ce se petrecea în jurul meu – lucru care s-a întâmplat foarte devreme – am știut că era îngrozitor de greșit. N-am putut înțelege de ce exista. Mereu mi s-a părut greșit. Nu înțelegeam de ce atunci când luam lecții de dans spaniol împreună cu prietena mea Carmen, nu aveam voie să vorbim. Ea nu avea voie să vină pe la mine, era ilegal. Negrii nu aveau voie să vină în casele albilor. Nu puteam înțelege de ce nu aveam voie să merg la ea acasă.

Încercai să te întâlnești cu ea pe furiș?
Cred că a venit pe la noi de câteva ori. Persoanele de culoare nu aveau voie să intre în casele albilor decât pentru a lucra ca servitori – nu puteau veni în vizite cu scop social.

Cum era să mergi în cartierele interzise ca s-o vizitezi pe Carmen?
Îmi amintesc că într-o dimineață am ajuns acolo în noaptea după ce fratele lui Carmen fusese bătut îngrozitor de poliție – avusese loc un raid. Îmi amintesc cât de prost m-am simțit că fusese bătut de poliția albilor.

Te simțeai vinovată?
Simțeam că era vina mea. Eram albă.

Știu că ai aflat că erai sub urmărirea poliției pentru că intrasei în cartierele interzise. Cum ai aflat asta?
O prietenă a sunat-o pe mama și i-a spus că ar fi bine să fugim din țară, pentru că aveam telefoanele ascultate și eram urmăriți. Îmi amintesc că mă plimbam într-o zi în pe plaja Sea Point și aveam sentimentul că sunt urmărită. Am presupus că o să fiu arestată dacă sunt prinsă. Fiind albă, era absolut ilegal să intru în cartierele interzise.

În perioada asta ai aflat de Nelson Mandela?
Dintotdeauna am știut de el. A fost eroul meu de multă vreme. Aveam o părere negativă despre mine pentru că mi-aș fi dorit să am mai mult curaj să-mi apăr convingerile – mi-era teamă să nu ajung la închisoare. Mă uitam la Mandela și-mi spuneam: „Doamne, cât mi-aș dori să fiu ca tine – să am mai mult curaj, cum ai tu."

Ce crezi că ai fi făcut dacă nu ți-ar fi fost frică de închisoare?
Dacă aș fi rămas în Africa de Sud, aș fi devenit incredibil de activă pe plan politic. Mereu mi s-a părut greșit și nu puteam să înțeleg. Trebuie să recunosc, niciodată n-am avut curajul să protestez. Mi-a fost teamă de ce mi s-ar putea întâmpla.

Regreți că n-ai rămas acolo și n-ai devenit activist politic?
Regret că am ratat cele mai importante evenimente din istoria sud-africană. Când am plecat în 1976, au plecat mulți alți tineri de vârsta mea – practic, toată generația din care făceam parte. Am plecat o grămadă.

Prin ce crezi că se diferenția familia voastră de oamenii care acceptau Apartheidul?
Prin perspectiva din interiorul familiei. Cred că mama gândea diferit. Tata se născuse și crescuse în Africa de Sud și asta era tot ce cunoștea. Fusese crescut în acest sistem. Mama n-a crezut niciodată în Apartheid. Nici fratele meu.

Ai avut vreodată ocazia să-l auzi pe Mandela vorbind?
Singura dată când l-am văzut personal a fost în 1990 la Coliseumul din Los Angeles după ce a ieșit din închisoare. A fost una dintre cele mai minunate experiențe din viața mea. M-am uitat în jurul meu în Coliseum – care are capacitatea de 85 000 de persoane – și era plin până la refuz. Dădea pe afară de oameni. Nu pot să-ți spun decât că atunci când Nelson și soția lui Winnie au urcat pe scenă, lacrimile au început să-mi curgă șiroaie pe față. Nu credeam că voi avea ocazia să-l văd pe omul ăsta pe viu în fața mea cât trăiesc.

@GideonResnick

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook: