Vom putea clona un mamut

De Motherboard

Imagine:  Semyon Grigoriev, Institutul de Ecologie Aplicată, Yakutsk

Cine ar vrea să vadă un mamut bătrân de 10,000 de ani viu şi vânjos în era noastră? Da, ştiu, cu toţii vrem asta. Ei bine o echipă de paleontologi ruşi şi un biolog sud-coreean controversat şi-au asumat această misiune încă de anul trecut. Acum savanţii ruşi au descoperit, pentru prima dată în istorie, carcasa unui mamut în care sângele este prezervat perfect, într-o bucată de gheaţă de pe o insulă siberiană din Arhipelagul Novosibirsk.

Paleontologii, care lucrează la Institutul de Ecologie Aplicată din Yakutsk cred că mamutul respectiv a căzut într-o mlaştină şi a rămas blocat acolo. Apoi a fost atacat de alte animale şi a fost mâncat pe jumătate (au găsit trompa ruptă de restul hoitului). Sângele care a curs din rănile animalului a îngheţat în apa din jur şi a fost prezervat aşa timp de mii de ani, până l-au dezgheţat savanţii pe la începutul lumii.

Liderul institutului, Semyon Grigoriev, le-a spus celor de la Siberian Times că au descoperit „cel mai bine prezervat mamut din istoria paleontologiei.”

Astea-s toate veşti bune pentru cei care vor să vadă clone de mamuţi care rumegă planeta. Asta pentru că Insitutul de Ecologie Aplicată are un parteneriat cu Hwang Woo-Suk, preşedintele cu imaginea publică distrusă al Fundaţiei de Cercetare în Biotehnologie Sooam din Coreea de Sud. Grupul său a fost înfierat sever în media după ce s-a descoperit că el a falsificat rezultatele ca să arate că au clonat celule stem embrionice. Totuşi institutul lui a reuşit să cloneze un câine înainte de asta.

Totuşi, în martie, anul trecut, cercetătorii ruşi au făcut o afacere prin care Hwang a primit drepturile exclusive de a clona orice specimen descoperit de echipă. Atunci cei de la pagina de ştiri ruseşti, Ria Novosti, au vorbit cu paleontologi despre planurile lor de a aduce la viaţă mamutul.

Purtătorul lor de cuvânt a declarat: „Dorim să realizăm o clonare somatică prin implantarea materialului genetic al unui mamut care a trăit acum mii de ani într-un ovul de elefant din zilele noastre. Ovulul va fi apoi implantat înapoi în pântecul elefantului, care va purta acel fetus timp de 22 de luni înainte de a naştere unui pui de mamut.”

Faptul c-au descoperit acest sânge prezervat perfect le oferă tot materialul genetic de care au nevoie. Mulţi experţi consideră că acesta era ultimul impas în faţa clonării unui mamut. Cei de la Siberian Times spun că „sunt puţine dubii acum că asta chiar SE VA ÎNTÂMPLA.” Şi ruşii nu folosesc caps lock, dacă nu-s serioşi.

Hwang Woo-Suk a reuşit să cloneze un câine. După umilinţa cu celulele stem care i-a stricat reputaţia, el se laudă c-a clonat şi coioţi. Există dovezi care arată c-ar spune adevărul. Apoi el vrea să-şi spele toate păcatele dând naştere primului mamut văzut în mii de ani. Şi dacă va reuşi, o va face cu cel mai bine prezervat sânge de mamut din istorie.

Text: Brian Merchant

Traducere: Mihai popescu

Comentarii