bordel
Mi-am închiriat apartamentul și a fost transformat într-un bordel
Prostituția este legală în Danemarca, așa că poliția nu are ce să le facă celor care închiriază apartamente ca să le tranaforme în bordeluri.
Prostituatele ne-au spus cum arată bordelul lor ideal
Până la băi în cadă și prăjiturele, trebuie rezolvate chestiuni mai cruciale, ca siguranța femeilor.
Am petrecut Ziua Îndrăgostiților într-un bordel
Matroana m-a invitat să petrec Ziua Îndrăgostiților în bordelul ei din Melbourne, Australia,, împreună cu prietena mea fotografă.
Fotografii cu prostituate din Paris, de la 1930
Dacă o prostituată o ducea bine în timp ce altele mureau de foame, te prindeai că nu prea era interesată de libertatea țării – se dăduse cu inamicul.
Animalele pot accepta să facă sex cu oamenii, susține tipul acuzat că deține un bordel pentru zoofili
Fostul traficant de cocaină Douglas Spink a devenit imaginea lumii bizare şi brutale a zoofililor.
Am fost la un bar de sex oral din Bangkok, Thailanda
Bangkok e unul dintre cele mai adânci puțuri ale păcatului din lume.
O vizită prin bordelurile Germaniei în care de o sută de Euro fuți cât poți
Bordelul King George din Berlin e deschis de la 4 pm, de luni până duminică, cu excepția sărbătorilor de iarnă.
Maya Angelou este motivul pentru care avem nevoie de Ziua Internațională a Prostituatelor
A fost prima femeie de culoare conductoare de tramvai în San Francisco și, în tinerețe, o prostituată și manager de bordel.
Macete și motociclete la festivalul de pescuit Sangue-Mo din Mali
Dacă vacanța ta perfectă nu implică să te îmbeți rangă într-un bordel mizerabil, nu prea ai multe motive s-ajungi aici.
M-am împrietenit cu prostituatele din Elveţia
Rosanna, o româncă de 31 de ani, e aici de doar cinci luni, dar şi-a dezvoltat deja o reputaţie şi are clienţi fideli.
Depravare în Times Square
Strămoşii celor de acum de prin Times Square erau travestiţii şi ăia sparţi pe coca, iar clădirile ocupate azi de Disney Store şi Red Lobster au fost bordeluri cu curve la 300 de lire.