piata Obor
Am degustat cireșele din București ca să văd de ce costă cât marijuana
Adică 60 de lei kilogramul. Sau chiar mai mult, depinde de piața în care mergi.
Alte lucruri banale, ca mersul la Piața Obor, pe care le făceai și nu știai că-s cool
E ceva cu lumea asta care caută valoare în lucruri care nu-s chiar așa valoroase. Partea mai bună e că te poți lăuda că făceai unele chestii înainte să fie pe val.
Am vorbit cu sudanezul care a fugit de război și și-a făcut restaurant exotic la Obor
În Sudan a avut loc unul dintre cele mai lungi războaie civile din istorie, care a dus la moartea a două milioane de oameni.
Am stat o zi în Piața Obor să văd de ce-s hipsterii înnebuniți după locul ăsta
E de bonton să asculți manele, să mănânci mici, iar mai nou să-ți placă Piața Obor de unde să notezi chestii pe care să le dai pe Facebook. Așa c-am fost și eu să văd ce-i așa cool.
Am petrecut o zi cu pepenarii din piețele bucureștene, ca să aflu cum se leagă căldura cu depresia
Supermarketurile distrug pepenarii din piețe cu prețurile lor de dumping.
Am colindat terasele cu mici din Bucureşti, ca să văd care sunt cei mai buni
Vestea bună e că am scăpat fără toxiinfecţie alimentară.
Polițiștii locali au făcut o captură imensă de verde în Piața Obor, dar acum o regretă
Polițiștii au capturat mii de legături de mărar, leuștean și ștevie și au inițiat „procedura pentru distrugerea acestora".
Un italian a făcut maratonul micilor din București, ca să afle care sunt cei mai buni
După ce am consumat aproximativ o sută de mici, pot spune cu încredere că știu cele mai bune locuri de mici din oraș.
O zi din viața ultimilor maidanezi din București
Cum arată o zi obișnuită din viața unui câine al străzii? Ce bea, ce mânâncă, cu cine stă de vorbă, unde merge la serviciu, unde și ce vânează, cum suferă?