Sex and the City
Ce am învățat despre relații din Sex and The City, când România nici nu auzise de educație sexuală
Cu toate că pare genul de serial care se hrănește din consumerism și chestii superficiale, cele patru eroine au o latură palpabilă.
Cum arată o despărțire perfectă în filme
Scenarista din spatele filmului „Blonda de la Drept” și „10 lucruri nu-mi plac la tine”, explică cum poți să distrugi inima protagonistului pe ecran.
7 momente când viața mea a fost ca-n Sex and the City
Cum serialul care a definit o întreagă generație intră în a doua sa decadă, o milenială care se apropie de a treia își amintește cum SATC a făcut parte din viața ei.
Serialele din copilăria ta, care probabil vor fi relansate curând
A secat puțul cu seriale originale și totul e un remake în zilele noastre.
Vedetele din muzică trăiesc din controverse care nu există
E penibil să zici că o bluză prin care se văd sfârcurile e ceva controversat.
Dr. Abdul Al Lily e un fel de Carrie Bradshaw din Arabia Saudită
Pentru că nu se scrie nimic, nici în presa saudită, nici în cea internațională, despre obiceiurile sexuale ale saudiților, dr. Abdul Al Lily și-a asumat el sarcina de a se ocupa de asta.
Ghid de teorie critică pentru leneşi
Atunci când un academician încearcă să spună ceva complicat, să justifice un eseu inutil, va folosi un număr de fraze pe vreo două pagini.