surfer
Prima femeie surfer din India transformă un sat într-un paradis
Am vorbit cu femeia care a ajuns în topul Forbes Asia 30 sub vârsta de 30 de ani din 2019.
Filmul ăsta despre creștinism și surferi e fix ce-ți trebuie în 2019
„Surfer: Teen Confronts Fear” e o meditație suprarealistă despre credință și surfing în care scenaristul/regizorul/producătorul joacă rolul unei fantome făcută din cerneală de sepie.
Un surfer gol a dat cap în cap cu un rechin și a scăpat c-un pumn
„El doar își vedea de treabă și am dat cu capul în el, așa că a ripostat.”
10 întrebări pe care ai vrut să i le pui unui român de la Ninja Warrior
Sezonul emisiunilor cu și despre supraviețuitori, testarea limitelor și alte chestii fit a început de ceva timp. Cum te decizi însă că vrei acolo?
În vizită la surfer-ul John John Florence
John John Florence este între două case acum, așa că ne-a arătat-o și pe cea veche și pe cea în care urmează să stea.
Fotograful și surferul Clark Little
A renunțat la slujba pe care o avea și acum doar se joacă în ocean toată ziua.
Surferița hawaiiană Carissa Moore
Ne-am întâlnit cu Carissa Moore în zori de zi, să mergem la surfing și să facem niște sandvișuri, dar ne-a forțat să [...]
Pulile mari sunt supraestimate
Nu vreau să-i supăr pe băieții cu pula mare, probabil că pula voastră e foarte frumoasă. Doar că nu mi se potrivește.