FYI.

This story is over 5 years old.

Motherboard

Primul hacker filmat în acţiune, din istorie

În toamna lui 1983, un hacker a spart un cont de mail în direct în timpul unei emisiuni de pe BBC.

În toamna lui 1983, Ian McNaught-Davis şi John Coll s-au logat pe British Telecom Gold, unul din primele servicii de email din Marea Britanie, în direct, la TV, pentru a le demonstra telespectatorilor cum funcţionează noua tehnologie. Dar în loc să primească mesaje noi („scrisori" după cum le numea Coll), cei doi prezentatori s-au confruntat cu primul live hacking din istorie (hacking-un începe la minutul 1:09:00, dacă n-ai răbdare să urmăreşti tot filmul).

Publicitate

La momentul respectiv, BBC participa de doi ani la un program public de sporire a cunoştinţelor tehnologice în rândul populaţiei britanice. Proietctul BBC Computer Literacy a constat din partenerierea BBC-ului cu producătorul de computere Acorn pentru lansarea dispozitivului BBC Micro, un microcomputer însoţit de periferice, precum şi a unor programe educaţionale destinate creşterii comunităţii IT.

După emisiune, au apărut tot felul de ipoteze despre cum a fost executat hacking-ul, conform lui Hugo Cornwall, autorul cărţii Hack Handbook. Conducerea British Telecom, care îşi promovase serviciul de mail ca unul sigur, s-a enervat şi a acuzat BBC-ul că a înscenat întâmplarea pentru a câştiga puncte de audienţă. BBC-ul, gata să îşi apare reputaţia jurnalistică, a negat acuzaţiile. Conform unui zvon, producătorul emisiuni ar fi uitat să îşi oprească microfonul atunci când i-a transmis parola lui John Coll înainte de emisiune. Astfel, unul dintre invitaţii emisiunii s-ar putea să fi auzit parola prin sistemul de sunet al studioului BBC şi să-şi fi sunat un prieten care la rândul său a accesat contul de email şi a lăsat mesajul. Trebuie reţinut, însă, că această explicaţie forţează definiţia termenului de „hacking."

Proiectul BBC Computer Literacy a devenit una dintre cele mai de succes programe de educaţie publică din istorie, cu ajutorul subsidiilor primite din partea guvernului pentru dispozitivul Micro, care şi-a câştigat locul în colecţia de jocuri video National Videogame Arcade din Marea Britanie.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre ştiinţă şi tehnologie:
Ce visează computerele când se uită la pornografie
Cum să faci artă din circuite și cabluri
Părinții habar nu au cum funcționează internetul
Oamenii de ştiinţă vor să cartografieze creierul uman şi să-l încarce într-un calculator