Poveștile recepționerilor de hotel, între dildouri pierdute și luări de ostatici

Articolul original a apărut în VICE Canada. Oamenii care lucrează în hoteluri au avut parte de mult căcat, și la propriu și la figurat.

Crize de nervi, orgii, infarcte, nuditate, chiar și câte-o luare de ostatici – mersul în vacanță poate să scoată ce-i mai bun și ce-i mai rău din noi, iar bravii bărbați și femei din industria hotelieră sunt adeseori cei lăsați să se joace de-a curățenia, și astfel ajung să se familiarizeze cu detaliile vieților intime ale oaspeților lor mai mult decât și-ar fi dorit sau ar fi avut vreodată nevoie.

VICE a adunat povești din spatele recepției, povești care sunt parte The Hangover și parte The Shining – povești cu ace și dildouri rupte, nume de cod, grămezi de cash și destule fluide corporale cât să umpli o frapieră din partea casei.

Pentru noi, sunt concedii. Pentru ei, sunt șederi de mai multe nopți în iad, cu două paturi mari, fără aer condiționat și un minibar plin de depravare umană.

*Toate numele au fost schimbate, pentru păstrarea anonimatului

Când aveam 19 ani, lucram la un hotel de cinci stele din Auckland, iar într-o noapte am primit o plângere din cauza unor „zgomote de lovituri” care veneau din camera cuiva. Așa că, amândouă – două femei – ne-am dus la etaj, am bătut la ușă, ușa s-a dat de perete și din cameră a ieșit un miros de transpirație și spermă. Iar pe fundal nu mai era camera plictisitoare de hotel, ci, în locul ei a apărut un platou de filme porno, cu o orgie exclusiv masculină care se întâmpla fix în fața noastră. Asistentul, sau cine-o fi fost, ne-a deschis ușa foarte supărat că le-am stricat dubla și niciuna dintre noi nu știa unde să se uite mai întâi, pentru că erau puli peste tot. Așa că am încercat să bâigui o propoziție politicoasă prin care-i, știi tu, rog eventual să o lase mai ușor cu zgomotul. În punctul ăsta, unul dintre tipii din orgie s-a crizat pentru că i-a murit erecția. Pe scurt, asistentul a spus sarcastic că mai au de filmat o singură secvență și apoi o să dea sonorul mai încet.

Nu m-am certat cu ei și i-am lăsat să-și vadă de treabă. - Janet, 35

Lucram la acest hotel din centru de vreo trei luni. Începea sezonul mort și lucram pe tura de noapte împreună cu șeful meu de echipă. Eu eram la recepție, el la biroul din spate. Pe la ora 9 seara, în timp ce îmi terminam treaba pe seara respectivă, s-au apropiat două femei de recepție și mi-au spus că ar cam trebui să trimit paza pe etajul lor, pentru că cineva bătea tare la ușa camerei de lângă a lor. Dar înainte să-mi anunț șeful, mi s-a aprins panoul de comandă. Evident, era oaspetele din camera pe care o menționaseră cele două femei – mi-a spus că încerca cineva să-i spargă ușa și că trebuia să-i trimit paza sus. I-am zis că mă ocup, dar înainte să pot să fac ceva, a sunat din nou telefonul – de data asta, de pe un număr din exterior. Acum era o femeie la telefon, care-mi zicea: „Cineva mi-a luat prietenul ostatic în una dintre camerele voastre.” Din nou, era aceeași cameră.

Acum, hotelul ăsta era central și de dimensiuni medii. Aveam pază pe tura de noapte, dar veneau abia la 11 noaptea. Așa că, sincer, situația asta avea să fie problema șefului meu – numai că atunci când m-am dus să-l caut, nu era în biroul din spate. Și n-avea nici stația. Așa că iată-mă, cu o situație gravă în brațe, în condițiile în care singurii oameni din hotel eram eu și cei doi oameni de serviciu, amândoi sub 1,65 de metri, cu un nivel cumulat de intimidare cam cât al unui urs koala. După un minut, am mai primit un telefon de la un alt turist de la același etaj. Femeia de la celălalt capăt al firului mi-a spus că era prea speriată ca să iasă de la ea din cameră. Cele două femei de mai devreme s-au întors la recepție și au insistat să sun la 911.

Zis și făcut.

Le-am zis ce-am auzit. Și am folosit cuvântul „ostatic”. Și, între timp, nenorocitul de panou de comandă nu se oprea din sunat. Am pus operatorul de la 911 pe hold. Tipul din cameră a urlat la mine să-i trimit paza să-l ajute. Femeia din exterior a urlat că prietenul ei era în pericol. I-am spus că poliția e pe drum. M-am întors la apelul la 911 și persoana de la celălalt capăt al firului era, gen: „Domnule. Nu puteți să puneți apelul de urgență pe hold în mijlocul unei luări de ostatici.”

După câteva minute, au apărut opt mașini de poliție. Au început să-și planifice atacul și, între timp, eu am încercat să-mi păstrez calmul și m-am întors la ajutatul altor oaspeți – în cazul de față, o englezoaică și fiica ei. Brusc, cele două femei au țipat: „El e!”, arătând cu degetul către un tip care tocmai ieșise în grabă pe ușile din față. Am auzit cum se armează un pistol și, brusc, toți cei opt polițiști au ieșit de după colț în goană după tipul ăsta – acesta din urmă fiind un bărbat de culoare de doi metri cu cea mai mare armă pe care-am văzut-o vreodată. Mai târziu am aflat că oaspetele nostru comandase o prostituată, se certaseră la bani, ea îi furase portofelul și se încuiase în baie. Își sunase peștele, care încercase să spargă ușa, iar ea își sunase prietenii, care au sunat la hotel, spunând că e luată ostatică. Era o demență totală, în pula mea.

La câteva minute după ce se terminase totul, s-a întors șeful meu, din ceea ce s-a dovedit a fi fost pauza lui de masă. Și, evident, a trecut pe lângă opt mașini de poliție și a zis: „Ce mama naibii ai făcut?” Evident, l-am dat afară pe oaspete. Nici măcar după toate astea n-a înțeles și a întrebat ceva de genul: „De ce nu mă aperi de târfele astea?” — Brad, 32

Pentru noi, echipajele de avion erau întotdeauna cei mai scârboși oaspeți. Fără greș, room service-ul le livra mâncare la una dintre camere doar ca să-i găsească pe mai mulți din grup dezbrăcați. Odată, una dintre colegele mele a bătut la ușă, iar tipul care a răspuns avea o erecție, doar că încă avea prezervativ. Îi durea undeva că erau goi în fața noastră. Mai rău era că-și lăsau camerele în așa hal, încât cameristele ar fi avut nevoie de costume anti-Ebola. De multe ori chiar lăsau *căcat, pe bune*, în paturi sau în fața ușii, plus prezervative folosite peste tot. Pur și simplu sinistru. — Kara, 42

În 2001, am preluat împreună cu soția mea un hotel pe o insuliță – cu o populație de vreo 5 000 de oameni, probabil. Era genul de loc care atrăgea oameni foarte intenși – genul rebel, artist, interesant. Într-o noapte de ianuarie de prin 2002, sau cam așa ceva, am primit un apel pe linia de noapte, iar femeia de la celălalt capăt al firului mi-a zis: „Hei, aș vrea să iau o cameră.” Era cam două noaptea într-o miercuri, dar de obicei nu eram prea aglomerați în ianuarie, așa că am sărit din pat și când am ajuns la recepție, mă aștepta acolo o femeie ciufulită pe la vreo 40 de ani și un tip – super musculos, de aceeași vârstă, care părea să fi ieșit de curând de la pârnaie și era spart de nu se vedea. Și ea mi-a zis: „Vreau o cameră în noaptea asta. De fapt, nu, vreau trei camere.”

• Ok, pentru câte nopți?
• O noapte. Nu. Cinșpe nopți. Și vreau cea mai ieftină cameră pe care o aveți.
• Ok, vă costă 79 de dolari.
• Nu, vreau cea mai scumpă cameră pe care o aveți. Trei camere. Și sunt urmărită. El e Mike, bodyguardul meu. O să vedeți în față un tip cu o dubiță albă, care fumează o țigară. N-are voie să afle că sunt aici.

Și eu eram, gen, Ooook. Dar am decis să intru-n joc și i-am sugerat că poate avea nevoie de un nume de cod.

• Ce idee bună. Ce nume de cod să-mi iau?
• Cum vă sună Neo? Tocmai văzusem The Matrix.
• Neo. Îmi place. Al tău care e? O să ai și tu nevoie de un nume de cod.
• Spuneți-mi Morpheus. Și cum ați dori să achitați șederea?
• Cash.

Și și-a băgat mâna în poșetă și – nu mănânc căcat – a scos un teanc de sute care avea probabil 10 centimetri grosime, și începea să scoată bancnote din el.

• Cât vreți?
• Și eu am zis: „Păi, haideți să începe cu 2 000 de dolari și pot să vă deschid o notă.”
• OK. Și vreau să vă las un bacșiș. La faza asta, a mai scos încă 1 200 de dolari.

În punctul ăsta eram curios, așa că am întrebat-o care-i povestea. Și ea zis: „A, am o companie foarte cunoscută de camioane, al cărei nume îl știe toată lumea în America de Nord. Sunt urmărită și nu vreau decât să mă lase toată lumea în pace.”

Sigur. Cum zicea ea. Marfă. Așa că le-am dat cheile de la cameră. Apoi, peste zece minute, am primit un telefon. „Morpheus, Neo sunt. Ne trebuie mâncare. Aveți room service?”

N-aveam, dar le-am dus sus niște supă și pâine.

Apoi, a doua zi, a coborât bodyguard-ul, din nou, super rupt, în căutarea unui Xbox pe care să-l poată împrumuta. M-a întrebat dacă îi văzusem clienta până atunci, pe ziua respectivă, și în timp ce stăteam amândoi și ne întrebăm pe unde-o fi, brusc ne-am trezit cu o dubiță pe șosea. A venit pe drum, cu ea la volan. Iar bodyguard-ul a făcut: „Ăă. Aia era dubița mea.” Pur și simplu, îi furase mașina tipului, la oha.

Apoi, un pic mai târziu în zi, m-a sunat un prieten să-mi zică: „Hei, o doamnă care zice că te cunoaște s-a nimerit la mine pe alee și mi-a oferit 700 000 de dolari pe casa mea.” În cele din urmă, i-a cumpărat casa tipului, plus încă alte două case cât a stat acolo. Într-un final a plecat de la hotel, dar cum avea case o ardea mult pe insulă, așa că am văzut-o prin comunitate luni de zile. Cum spuneam, era un loc mic, unde toată lumea se știa cu toată lumea, așa că peste vreo două luni, probabil, mi-a zis altcineva că voia să facă un copil. A sfârșit prin a-și face planuri s-o lase un tip din oraș gravidă – un tip care era un fel de obișnuit al locului, cu dreaduri lungi, probabil pe la vreo 50 de ani – dar el nu știa nimic despre sarcină și nici măcar cine era femeia asta.

Și după asta, a dispărut pur și simplu. Toate astea se-ntâmplau acum vreo 15-16 ani. Dar partea complet futută e că acum două săptămâni m-am nimerit pe la hotel – nu mai lucrez la recepție – și mi s-a raportat acest incident. A căzut o femeie în restaurant și a zis că și-a rupt coloana. S-a cazat cu replica: „Mă urmăresc oamenii. Am nevoie de mai multe camere de hotel pentru niște zile și trebuie să fim lăsați în pace” și eu m-am gândit: Să-mi fut una. Totul sună foarte cunoscut. Așa că am verificat lista de oaspeți și, evident, era din nou aceeași doamnă, 16 ani mai târziu. Se pare că încă mai deținea casele, deci habar n-aveam ce căuta înapoi la hotel. Pur și simplu a făcut din nou toată chestia.

Gen, de-a lungul anilor am avut multe experiențe ciudate cu oaspeții, dar asta a lăsat urmele de cea mai lungă durată. A avut de toate: drame, bârfe, o sarcină și, evident, grămezi uriașe de bani. — Aaron, 40

Într-o noapte, un oaspete s-a plâns că se tot declanșa detectorul de fum de pe etajul lui. L-am verificat și nu părea să fie mare chestie – cineva de la camera 2104 făcea un duș fierbinte și, de la abur, se declanșase detectorul de fum. Așa că m-am întors înapoi la recepție. Probabil peste vreo 40 de minute, am mai primit un telefon legat de același detector de fum. M-am dus sus din nou – aceeași cameră cu dușul pornit, 2104.

Mi-am zis: Ok, ceva nu e-n regulă aici. Nimeni nu face duș 40 de minute. M-am întors înapoi la recepție să iau cheile și să-mi chem o colegă să vină cu mine. Era întuneric beznă acolo, dar am reușit să ajungem la baie pe pipăite, întrebând dacă e cineva acolo. Nu a răspuns nimeni. Și când am aprins lumina de la duș, am găsit prosoape pătate de sânge, seringi folosite și un dildo mare, rupt. Gen: rupt în două. Și-i lipsea vârful.

Era ca scena unei crime. Colega mea și cu mine eram amândoi: „Căcat. Ce se-ntâmplă?” Apoi, când am ieșit din baie și am aprins restul luminilor, am găsit un tip gol pe la 30-și-ceva de ani, care zăcea pe o parte în balcon. Am crezut că e mort. Colega mea i-a văzut curul gol, a început să tremure și i-a venit să vomite. În cele din urmă, a ieșit pe hol și a sunat la 911. Așa că eu a trebuit să rămân cu tipul – ceea ce chiar nu-mi doream să fac, pentru că mă gândeam că s-ar putea să se trezească brusc și s-o ia razna. Dispecera de la 911 a întrebat dacă mai respiră, așa că m-am dus să mă uit mai de aproape. Din fericire, i se mișca pieptul. Încă îi mai bătea inima – slavă domnului – dar super neregulat. Bătea nebunește de tare, gen, ca și cum ar fi fost supraturată. Apoi, femeia de la telefon mi-a spus să-l așez pe spate – chestie pe care, din nou, chiar nu-mi doream s-o fac, având în vedere că era gol, în pula mea.

Așa că l-am apucat pe tip de picior, dar atunci a început să tresară. Și-mi zic: Căcaaaat. E prea mult. 100% sigur n-am așa ceva în fișa postului. Tipul s-a pus în poziție fetală pe o parte, așa că m-am întors și i-am zis femeii de la telefon: „Da, zace pe spate.” Veniseră paramedicii super repede – probabil în vreo 5 sau 6 minute – și au preluat ei de-acolo.

N-am mai găsit niciodată cealaltă jumătate de dildo – deși am eu niște bănuieli despre unde-a ajuns. — Danny, 30