Ce minciuni spun oamenii ca să facă sex

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Ce minciuni spun oamenii ca să facă sex

Nu știi cum dar ai ajuns să inventezi jumătate din povestea vieții tale și s-o exagerezi pe cealaltă, doar ca să-l faci să fie interesat de tine.

Ilustrații de Luis Armand Villalba

Tocmai ai fost invitat la o petrecere și, bineînțeles, vrei să faci sex. Te așteaptă o noapte palpitantă și foarte interesantă.

Deodată, îți fixezi privirea pe un tip și n-o retragi decât după ce ai obținut de la el un zâmbet. Tipul se apropie și începeți să vorbiți.

Încerci să găsești un subiect comun de discuție și, nu știi cum dar ai ajuns să inventezi jumătate din povestea vieții tale și s-o exagerezi pe cealaltă, doar ca să-l faci să fie interesat de tine. Și ceea ce trebuia să fie un one-night-stand devine relație și e prea târziu să mai retragi ce ai spus.

Publicitate

Minciunile alea pe care le-ai zis ca să-l cucerești se vor întoarce într-o zi împotriva ta, treptat. Nu, n-ai mințit că ești mai în vârstă ca să fii acceptat ca voluntar în Malawi. Nu știi nimic despre malawi și încerci să-ți convingi partenerul că ai zis Madrid și că n-ai făcut voluntariat, ci ai mers în excursie cu prietenii. Ups. Am rugat câțiva tineri să ne împărtășească momentele în care au minți ca să se combine cu cineva.

MĂ PREFAC CĂ LOCUIESC ACASĂ LA UN PRIETEN

Foloseam des Tinder pentru flirturi și dădeam mereu adresa unui prieten ca tipii cu care interacționam să nu-mi știe adresa. Am avut niște experiențe proaste cu niște tipi nebuni la cap care au venit să-mi bată la ușă noaptea, morți de beți. Și n-am chef de așa ceva.

Am ieșit cu un tip trei luni de zile fără să-i spun unde locuiesc. Mă prefăceam că stau acasă la un prieten de-al meu. De câte ori sugera să mergem la mine, propuneam să mergem la el. În unele zile mă conducea până acasă la amicul meu și eu intram și stăteam acolo ceva vreme ca să mă asigur că a plecat, după care mergeam la mine.

Știu că par dubioasă… dar mi se pare o intruziune în intimitatea mea, mai ales după ce am pățit-o cu tipii ăia dubioși. Prefer să nu știe nimeni unde locuiesc. Trebuie să recunosc că amicul meu are o ditamai vila, iar eu stau într-o cutie de chibrituri. Și ăsta e un factor pentru care nu vreau să-i duc la mine acasă.

- Lidia Santiago

Publicitate

AM PRETINS CĂ SUNT MODEL ȘI TIPUL S-A DOVEDIT A FI UN PERVERS

S-a întâmplat acum trei ani, când aveam 18 ani. La vârsta aia toți suntem tineri și proști și ne distrăm să spunem minciuni. Veniseră la mine niște prietene (tot rusoaice, ca și mine) și am ieșit într-un club. Acolo am cunoscut un grup de tipi care păreau interesanți și, ca să ne distrăm, toate am inventat câte o poveste.

Eu le-am spus că eram un model din Moscova și că venisem în Gerona pentru o săptămână. Băieții ne-au crezut, pentru că toate vorbeam rusa.

Unul dintre ei, de cum a auzit că sunt model, a venit la mine și m-a întrebat cum mă cheamă și câți ani am. Am vorbit o vreme, iar eu mi-am intrat în rol. Am realizat imediat că tipul era interesat de mine pentru că eram model și mi s-a părut atât de penibil că a crezut balivernele mele și că tocmai de asta era interesat de mine, încât l-am lăsat baltă.

S-a ținut după mine și mi-a cerut numărul de telefon. L-am întrebat: „De ce îl vrei? Oricum n-o să mai fiu aici mâine." Atunci mi-a zis direct că vrea să facă sex cu mine pentru că n-o să ne mai întâlnim niciodată. Nu mi-a plăcut deloc situația.

Acum n-aș mai inventa vreodată minciuni ca să cuceresc pe cineva. Mi se pare o prostie. Dar nici nu regret c-am făcut-o, a fost o experiență.

- Ivanna Boshchuck

AM PRETINS CĂ SUNT PILOT

Am făcut școala de aviație, dar n-am făcut practică niciodată. N-am avut aproape niciodată un partener stabil, așa că, de câte ori cunoșteam un tip, îi spuneam că lucrez pentru o linie aviatică internațională și că o să fiu în oraș doar câteva zile. Asta ca să fiu sigur că pot controla situația și să am o scuză ușoară de cțte ori voiam să iau distanță de ei.

Dar, într-o zi, l-am cunoscut pe Alex, și între noi a fost ceva diferit. Pe lângă sex, am construit o relație și am ajuns într-un punct în care am decis amândoi că vrem să mergem mai departe.

Publicitate

La început, n-a suspectat nimic. Eu călătoresc mult cu jobul, așa că mă vedea des că plec cu bagajele după mine. Dar apoi ne-am mutat împreună și a realizat că aveam un program prea fix (de luni până vineri, de la 9 la 6) ca să fiu pilot.

Când mi-am dat seama că minciuna mea nu mai era credibilă, am început să ies noaptea cu prietenii până târziu și mergeam la muncă a doua zi direct, fără să fi dormit. O dată am dormit acasă la un prieten o săptămână, ca să nu fiu prins cu minciuna.

Dar într-o zi, trebuia să fiu în Singapore și am dat nas în nas cu el în club. Când am încercat să-i explic adevărul, era deja prea târziu. A hotărât să se despartă de mine și sunt conștient că am meritat-o.

- Jorge Peña

Citește și: Cele mai nasoale lucruri pe care le-au spus oamenii la prima întâlnire

AM MINȚIT-O ÎN PRIVINȚA VÂRSTEI PE FATA CU CARE SUNT DEJA DE DOI ANI

Am fost cu o tipă zece ani și m-a părăsit într-o sâmbătă dimineață. A fost o situație dificilă, pentru că îmi construisem toată viața în jurul respectivei relații. Plus că tocmai îmi schimbasem și jobul, deci viața mi s-a schimbat complet în doar câteva luni.

La fel ca multă lume, am început să-mi înec amarul în petreceri cu mult alcool. Au fost niște luni pline, n-o să mai dau detalii. Chestia e că, într-o noapte, am cunoscut o fată în Primavera Club din Barcelona. Am început să vorbim și mi-a plăcut de ea. Cred că eu am întrebat-o câți ani are și mi-a zis că are 24.

Publicitate

I-am răspuns că eu am 34. Zece ani e o diferență mare, doar că eu aveam 38 pe atunci. N-a părut să-i pese de diferența de vârstă, ba dimpotrivă. Chiar am făcut sex în seara aia și am început o relație și totul mergea minunat. Viața începea să mi se îmbunătățească.

Dar bineînțeles că minciuna despre vârstă mi-a rămas întipărită în fundul minții. În multe nopți n-am putut dormi cu gândul că va veni ziua în care va trebui să-i spun și toată fericirea mea se va duce dracului. Iar ziua mea urma în câteva luni, n-avea să mai dureze mult.

Au fost niște luni de căcat, dar relația mergea atât de bine încât au fost zile întregi în care am uitat de minciună. De câte ori îmi aminteam de ea, mă treceau fiorii.

Într-o zi, am hotărât să-i spun adevărul, pur și simplu. S-a întâmplat brusc. „Am ceva să-ți spun ", am început. Iar ea s-a gândit la cele mai nasoale lucruri: că am înșelat-o, că sunt infractor… Așa că, atunci când a auzit că am patru ani în plus față de cât îi spusesem, s-a simțit ușurată. Am râs amândoi despre asta și ne-am continuat relația. La scurt timp, ne-am mutat împreună și suntem fericiți de aproape doi ani deja.

Mereu m-am întrebat cum ar fi decurs lucrurile dacă aș fi fost complet sincer din prima noapte.

- Óscar Diaz

Citește și: Cum e să afli că partenerul te înșală

M-AM DAT DREPT UN PRIETEN CA SĂ VORBESC CU PRIETENA LUI

Într-o noapte, eram la un party cu un prieten, prietena lui și amanta lui. Bineînțeles, amanta nu știa că el are prietenă, iar prietena nu știa de amantă. După petrecere, prietenul meu mi-a zis că vrea să meargă acasă la noi suntem colegi de apartament) cu iubitul lui, așa că a provocat o ceartă cu prietena lui ca s-o facă să plece de la party și să rămână cu cealaltă fată. Era un dobitoc.

Pe drum spre casă, în taxi, l-a sunat prietena lui supărată și el mi-a dat mie telefonul ca să mă prefac că sunt el. Am vorbit o oră jumătate cu fata care a fost destul de beată cât să nu-și dea seama că nu e el.

Publicitate

Așadar, prietenul meu și amanta lui au intrat în casă, iar eu am rămas la ușă ca să vorbesc cu prietena lui oficială. Fata era foarte supărată, dar n-am înțeles exact motivul. Până la urmă am reușit s-o liniștesc. Prietenul meu a ieșit o vreme cu amândouă.

Chestia e că, după noaptea aia, am rămas în relații bune cu amanta lui, cu care am ajuns să fac și sex. După asta chiar ne-am combinat și suntem încă împreună.

- Tomás Pedrosa

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe povești personale pe VICE:
Cum te simți când intră cineva peste tine în timp ce faci sex
Cum e să te uiți la filme deochiate împreună cu părinții
Cum e să te îndrăgostești de cel mai bun prieten