FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Toate lucrurile penibile la legea zgomotului din România, care vrea să te amendeze dacă ai frigider

Nu, cel mai probabil n-o să oprească petrecerea cu manele a vecinului tău de la etajul 5.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
Fotografie de Trocaire via Flickr

Săptămâna asta, o știre care a creat larmă printre influenceri și micro-influenceri a fost cea despre adoptarea de către Senat a așa numitei „legi a zgomotului”. Pe scurt, proiectul de lege (inițiat de Matei Dobrovie, deputat USR) spune așa: dacă între orele 7 - 14 și 16 - 23 depășești „nivelul de presiune acustică de 35 de decibeli”, măsurat în apartamentul/casa reclamantului, cu ferestrele închise, riști să fii încadrat la tulburarea liniștii locatarilor și să primești o amendă de până la 1 500 de lei.

Publicitate

La o primă lectură a proiectului de lege, vei constata că-i formulat într-o manieră nu tocmai fericită. Pentru că, inițial, toată lumea a înțeles de aici că riști amenzi serioase dacă produci un zgomot mai mare de 35 de decibeli în propria casă. Ceea ce ar fi absurd.

Aproape orice om al secolului 21 are casa împânzită de electrocasnice care, atunci când sunt în funcțiune, produc un zgomot mai mare de 35 de decibeli. Un frigider produce între 40 și 54 de decibeli, în funcție de mărimea sa. Un aspirator produce și el de la 65 în sus, deci îți poți lua gândul de la curățenie, dacă acest proiect va trece și legea ar fi interpretată în felul acesta.

Ce spun experții

Așadar, reperul în funcție de care măsori ăia 35 de decibeli n-are cum să fie 0, altfel ar trebui să amendezi orice om care e racordat la rețeaua electrică. Doar că, dintr-un motiv care-mi scapă, proiectul nu prevede un astfel de reper. Potrivit lui Călin Cămărășan, sunetistul festivalului Electric Castle, prevederile proiectului ar fi ok dacă cei 35 de decibeli s-ar măsura în raport cu „nivelul de zgomot mediu din apartament”.

Din păcate, din formularea găsită în proiectul de lege - „depășirea nivelului de presiune acustică de 35 de db, măsurat în interiorul camerei, cu ferestrele închise” - nu prea se înțelege asta și ar putea apărea lejer erori de interpretare a legii de către polițiști.

„În mod normal, ca să se poată stabili că tu faci nivelul ăsta de zgomot, de 35 de decibeli, ar trebui să se facă niște măsurători în prealabil în apartamentul ăla, să vezi ce nivel de zgomot mediu există pe timpul zilei. Trebuie să ai o medie. Tu, în mod normal, când e liniște totală, ai undeva la 45 de decibeli, chiar 50. Dacă merge frigiderul, sunt undeva la 40 de decibeli”, spune Cămărășan.

Publicitate

Trebuie să ai un prag nominal al apartamentului, acela care va fi în jur de 40 de decibeli, mai spune sunetistul de la EC.

„Asta fără televizor, în liniște absolută, la 30-40 de decibeli ar trebui să ajungi. Dacă la ăștia se adaugă cei 35, e destul de fair. Dacă nu, îți dai seama că tu nu ai cum, o să trebuiască să măsori un nivel de zgomot sub nivelul mediu pe care-l ai tu în apartament. Eu nu înțeleg cum măsoară ei.”

Fotografie via pagina de Facebook a Poliției Române

Cât de aplicabilă ar fi legea

Nici cei care vor trebui s-aplice legea nu înțeleg mare lucru din textul proiectului. O sursă din cadrul Poliției Române care a preferat să-și păstreze anonimatul mi-a mărturisit că, așa cum e textul proiectului formulat la ora actuală, se înțelege c-ar fi 35 de decibeli peste zero, deși nu e specificat un reper anume.

„În mod normal, dacă e să intri în chestii foarte tehnice, probabil ar trebui măsurat față de zgomotul mediu din apartament, dar, din punct de vedere al legii, așa vine, peste zero, nu e relativ la nimic.”

Chiar dacă legea ar specifica un reper clar, tot ar fi pus greu de pus în aplicare. Ar trebui făcută o măsurătoare medie a sunetului în apartamente în general, ori de una aplicată pe speța pe care agentul de poliție o are de rezolvat. Adică polițistul să meargă efectiv în casa omului, să măsoare când e liniște.

Sau invers:

„Te duci când e gălăgie, vezi cum e și vii a doua zi, să vezi cum e în general. Și pe baza asta ai da amendă”, mi-a explicat sursa din cadrul Poliției.

Publicitate

Pe lângă asta, polițistului chemat la fața locului i-ar fi greu să constate contravenția:

„Omul ăla poate să oprească sunetul înainte să vină poliția. Atunci, polițistul n-o să mai aibă ce să măsoare. Or, în cazul în care contravenția prevede clar că este doar o limită de decibeli care poate fi măsurată doar cu mijloace tehnice, aceasta n-o să mai poată fi probată în niciun fel. Pe textul inițial al legii, fără referința la decibeli și măsurători, ar fi fost suficientă o declarație a omului care sună la poliție. În situația asta nu se mai poate.”

Apoi, Ministerul de Interne ar trebui să investească serios în aparatură de măsurat, lucru care probabil nu se va întâmpla curând.

„Noi ne chinuim destul de tare să ne luăm niște chestii mult mai generice, cum sunt camerele alea, body-worn cameras. Și mă rog, în general dotări care în lumea civilizată sunt luate de-a gata. Ar fi un efort suplimentar pe care nu știu dacă avem cum să-l facem pe bugetul actual. (…) Până-n momentul în care toate unitățile de poliție o să aibă cel puțin un aparat de măsurare, n-o să treacă nicio contravenție d-asta, e liber la petreceri.”

Fotografie via pagina de Facebook a deputatului Matei Dobrovie

Ce spun inițiatorii

Ca să înțeleg ce etalon a avut în vedere atunci când a redactat proiectul, am încercat să vorbesc cu inițiatorul Dobrovie, dar era prins într-o ședință continuă. Astfel, l-am sunat pe Dan Rădulescu, deputat USR și unul dintre semnatarii proiectului.

Părea la fel de confuz ca mine. Când i-am arătat ce spun experții, a concluzionat că, într-adevăr, ar fi absurd să pornești măsurătoarea de la zero decibeli:

„Mie așa mi s-ar părea normal, peste zgomotul de fond, că așa nici cu pisica nu poți să stai în casă. Eu am marșat pe ideea asta când am semnat, că sunt probabil 35 peste zgomotul de fond, că altfel înseamnă că n-ai ce să faci. Proiectul va fi amendat cu siguranță în Camera Deputaților. Orice proiect de lege inițiat este perfectibil.”

Deputatul USR Matei Dobrovie, cel de la care a pornit totul, este cunoscut și ca unul dintre liderii conservatori ai USR. Până la ora publicării acestui articol, n-a răspuns apelului meu. Probabil și-a dat seama cât de prost e formulat proiectul de lege și acum lucrează la amendarea lui.