Toate trupele și artiștii internaționali pe care îi vezi în fiecare an în România

Mai toate festivalurile mari din România și-au anunțat line-up-urile pentru ediția de anul acesta. Situația e nasoală, dacă mă întrebi pe mine. Nu în totalitate, sunt destule trupe pe care merită să le vezi. Majoritatea vin pentru prima oară în România, deci e clar că trebuie făcut efortul. Problema apare atunci când realizezi că o droaie de artiști au mai băgat pe la noi. De mai multe ori. Unii chiar și consecutiv. Gen, trei ani la rând, ca Armin Van Buuren. Jale.

Situația e cu atât mai tristă dacă faci o comparație cu festivalurile din străinătate. Și nici nu trebuie să te uiți la Glastonbury, Coachella sau alte SF-uri unde visăm cu toții să ajungem, dar probabil că nu o vom face niciodată. Hai să vedem ce artiști vin la vecini. Uită-te peste oferta de la Sziget, Exit Festival, VOLT sau Balaton Sound. Altă mâncare de pește.

Și toate astea au loc la o distanță destul de mică de noi. Nu zic că festivalurile din România nu au line-up-uri faine. Dar de câte ori poți să aduci pe același om până o să se sature lumea de el? În plus, treaba asta nu se întâmplă doar la festivaluri. Parcă și organizatorii de concerte merg pe ideea că „bă, hai să facem iar un concert cu ăla, că s-a vândut bine primele douăzeci de ori."

E un sâmbure de adevăr în toată treaba asta. Publicul din România e destul de îngăduitor cu organizatorii care le oferă aceleași concerte over and over again. Dar eu cred că e un fel de Stockholm Syndrome, unde fanii zic: „Bă, dacă tot nu avem la ce să mergem, hai să-l vedem din nou pe Y".

Publicul din România merită mai mult. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, am făcut o selecție de trupe și artiști pe care nu mai vrem să-i vedem în România. Cel puțin nu în viitorul apropiat:

Regele muzicii cocalarilor vine în România cu stick-ul pentru al treilea an consecutiv. A mai fost pe la noi și înainte. Nu știu exact de câte ori ne-a vizitat, dar probabil că și-a rezolvat niște implanturi de păr cu banii pe care i-a primit de la organizatorii din România. E destul, să-mi bag pula. Mai ales că omul nu pune muzică, toată lumea știe asta.

El dă play, zâmbește publicului fără motiv, dă din mâini de parcă îi mulțumește Domnului că cineva chiar a plătit să vadă show-ul lui, mai ia tricoul României pe el, ca să se asigure că va apărea a doua zi în presa locală, ca un fel de Prințul Charles al muzicii, și-și face un selfie cu publicul. E ușor să faci toate astea când nu-ți folosești mâinile să mixezi.

De fapt, toate DJ set-urile din lume. De ce avem nevoie de așa ceva? Un DJ set e o scuză proastă. Ce se întâmplă? Vine un artist cunoscut pentru trei single-uri, și alte trei încercări de hit-uri care au eșuat lamentabil, și zice organizatorului: „Păi, știi, eu pot să vin cu trupa, să cântăm alea trei hit-uri și celelalte fail-uri, dar costă. SAU, pot să vin doar eu cu un coleg și să punem muzică. Da, da, poți să folosești numele trupei, nu o să-și dea seama nimeni." Sigur, de ce nu? E același lucru. Singura problemă e că nu e același lucru.

DJ set-urile sunt super enervante. Ai fost la unul până acum? Întotdeauna aduc un MC care strigă cele mai banale lucruri în încercarea de-a face atmosferă. „Put your hands up", „Are you still with me?" și preferatul meu „I want to see every motherfucker go crazy", înainte de fiecare drop. Și când drop-ul vine de 567 de ori în jumătate de oră, toată chestia asta își pierde din farmec.

Tipa asta e preferata românilor care au înclinații spre artă, merg la teatru, stau toată ziua pe Tumblr sau ce site le oferă evadarea spirituală prin niște imagini, dar niciodată nu au făcut ceva artistic. Și nici nu vor face. Cumva e cool să-ți placă Akua Naru, cu toate că probabil îți place de ea pentru că ai auzit că e cool să-ți placă de ea, de la genul ăla de om care povestește pe Facebook cum i-a schimbat viața o întâmplare dintr-un tramvai.

Sigur ai fost și tu la Akua Naru, dar nu-ți amintești, pentru că nu e nimic memorabil la show-urile ei. Dar ai fost, pentru că toți prietenii tăi cool au mers. True story: Acum o săptămână m-a chemat un prieten la concertul ei din 8 iulie. I-am zis nu, pentru că am văzut-o deja la Untold, împreună cu el. Mi-a zis: „Ah, da, chiar, am uitat". Cam asta e tot ce trebuie să știi.

Nu știam cine-s oamenii ăștia până nu mi i-au băgat pe gât toate festivalurile din România. Fac parte din categoria aia de artiști care nu-s chiar obscuri, dar nici nu-s atât de buni încât să zici că-s super scumpi. Într-un fel îi înțeleg și pe organizatori. Ne orientăm după buget. Dar dacă ar fi să adăugăm toți banii pe care i-au primit de câte ori au venit în România, îl vedeam pe Snoop Dogg la Bogata de trei ori.

Nu e ca și cum era o pierdere uriașă să nu-i vedem. Pe bune, eu sunt curios cine-i ascultă pe oamenii ăștia? Chiar știi un om care e super mare fan Foreign Beggars? Probabil că a existat la un moment dat, dar pentru că au venit de atâtea ori la noi, s-a plictisit și ăla, singurul fan adevărat al britanicilor.

Da, știu, trupa britanică Dub Pistols e emblema festivalului Electric Castle. Trupa rezidentă, cum s-ar zice. Și Barry Ashworth pare un om fain, cu care aș vrea să stau la o beție și să vorbesc despre toate bețiile lui. Nu neg asta. Și nici măcar nu sună rău concertele lor. Primul la care am fost mi s-a părut excelent. Chiar și al doilea a fost decent. Dar gata. Nu o să mai merg la ei nici dacă o să-mi pună cineva un pistol la cap.

Probabil că sunt singurul care gândește așa, pentru că Dub Pistols a ajuns să fie o trupă foarte iubită în România. Că așa e la noi. Dacă-i tot bagi românului ceva pe gât, la un moment dat o să accepte situația. Da, asta se aplică mai ales în politică.

Omul a avut un singur hit, Afterglow, în 2013, și trebuie să-l apreciez pentru faptul că a stors cât a putut din el. E în continuare pe afișele celor mai mari festivaluri, nu doar de la noi, și nu înțeleg cum a reușit performanța asta. E OK piesa, dar e adresată target-ului de vârstă 18-18 1/2 ani. După ce ai trecut de pragul ăla, piesa sună oribil. Dar el a tot continuat să ne viziteze, de dragul amintirilor din pruncie.

În același timp, asta explică faptul că nu a mai scos ceva memorabil de atunci. Wilkinson a fost prea mult în turneu, nu a avut timp să intre în studio. Ah, vechea problemă pentru orice producător/DJ. Eu zic că e momentul să facă o pauză și să stea măcar vreo doi ani pe tușă. Să-și revină, să ne revenim și noi.

Știu că pune muzică bună, poți să-mi sari la gât cât vrei, dar omul a băgat de prea multe ori la noi. E timpul să-i lase și pe alții să facă un ban. Știi câți DJ sunt în muzica electronică? Nu am numărul exact, dar dacă iau în considerare librăria de piese de pe magazinele digitale specializate, și descrierile oamenilor de pe Instagram, aș spune că peste cinci miliarde de oameni. Cam în zona aia.

James Zabiela a și băgat peste tot. A pus la Cluj, București, Timișoara, Iași, Constanța, chiar și de mai multe ori. În ritmul ăsta o să-l vedem headliner anul viitor la scena techno de la Zilele Orașului Băicoi.

Nu știu dacă ai fost vreodată curios să afli care-i cea mai reluată știre din presa românească, dar o să-ți zic eu care e. Nu e „Leul e în continuă scădere" sau „Primăria București organizează un nou festival în weekend". Nu, de fapt e „Parov Stelar revine în România". Nu sunt 100% sigur de treaba asta, dar sunt dispus să pun o bere la bătaie.

Cred că producătorul austriac ar ieși mai bine, din punct de vedere financiar, dacă și-ar luat o garsonieră pe aici. Să nu mai tot dea banii pe transport. Dar dacă lui nu-i pasă că a cheltuit câteva apartamente până acum doar ca să vină în România, mai bine nu-mi bat capul nici eu.