Ce-am învățat despre sex și cum să-l faci din filmele românești de după Revoluție

S-a lăudat, înjurat, glumit sau chiar spurcat, de către cei mai pioși dintre noi, filmul Babardeală cu bucluc sau porno balamuc al lui Radu Jude. De parcă ar fi prima dată când vezi sex și organe genitale în filmele românești. De parcă Mircea Albulescu n-ar fi avut o celebră scenă gay sau Șerban Pavlu vreo două în care n-are nicio străbatere să stea gol pușcă în pat.

De aceea am zis că-n contextul ăsta fierbinte e perfect să trec în revistă unele dintre scenele importante de sex, de după Revoluție, și ce-au însemnat ele chiar și pentru lumea în care trăim.

„Sărută-mă", îi șoptește cvasi-lasciv Dana, îmbrăcată într-o rochie galbenă, cu buline, care țipă „Fute-mă tandru!”. Mihai atâta aștepta și, fiind ocupat s-o pupe, îi scoate cercelul din ureche cu mâna, în loc să i-l ia în gură, ca oamenii. Mâna lui stângă alunecă apoi către coapsele femeii - se presupune că în 1992, Oana Sârbu era deja femeie -, iar camera o urmărește atent, semn că directorul de imagine Aurel Kostrakiewicz văzuse 9 săptămâni și jumătate la vremea lui, pe video, în traducerea Irinei Margareta Nistor, și asta îi era suficient.     

Dana este epilată impecabil. Dar observăm că Mihai (Ștefan Bănică Jr.) poartă un ceas din ăla cu cadran mic-mic, negru cu auriu, care-ți întoarce stomacul de dos. Trei secunde mai târziu, devine clar că Mihai, premiantul clasei, băiatul acela delicat și romantic care se ocupa cu plasatul de garoafe în banca Danei, a devenit un șmecheraș în blugi care se urcă încălțat cu adidași pe canapeaua fetei. Pare un detaliu minor în economia generală a unui futai adolescentin, dar sunt convins că el ține de fapt de mizanscenă. 

Mesajul fiind: „Libertate! Rock 'n' Roll! După 45 de ani de comunism, putem în sfârșit să intrăm încălțați în templul iubirii și să filmăm în plan-detaliu scene de sex!”. Ceea ce urmează apoi e deja istorie. Urmează sânii cu aureole mici ai Oanei Sârbu (mai exact, un sân). Pe vremea aia nu știam ce înseamnă „paradigmă”, dar intuiam că s-a schimbat ceva în filmul românesc.

TRIVIA: Imediat după celebrissima scenă de sex din Liceenii Rock 'n' Roll (Nicolae Corjos, 1992), ți se livrează una perfect benignă cu Cesonia Postelnicu. Care fusese iubita din viața reală a lui Bănică pe vremea Liceenilor (1987). În 1992, juniorul îi făcea deja niște scene Cristinei Țopescu. 

Insistența cu care Șerban Marinescu filmează cururi de bărbați care se bâțâie ritmic în niște budigăi albi, uzi, e demnă de o cauză mai bună. Totuși, personajul lui Mircea Albulescu nu pare deranjat de faptul că Victor Petrini (Ștefan Iordache) spală energic niște bulendre într-o albie și-i pune o mână pe cur. Petrini se întoarce spre matahală și pare sincer surprins. Ceea ce e absurd, întrucât, în situația dată - noaptea, doi bărbați în spălătoria unei pușcării, dintre care unul e deja în curul gol (Albulescu) - e complet improbabil să te trezești cu o mână bătându-te amical pe umăr. 

Per total, personajul lui Albulescu - îl vezi, îl simți, aproape că-l miroși - exemplifică, impecabil, apetența regizorilor români nouăzeciști pentru grotesc și gratuitate. Apoi se repede ca o metaforă în călduri - în cazul în care ar putea exista metafore cu genul acela de sprâncene - îl ia p-ăla de față și-i zice: „Te-am văzut, te-am văzut". Ștefan Iordache are expresia unui tip care preferă să facă orice, inclusiv un duet cu Sanda Ladoși, mai puțin sex cu Mircea Albulescu. Dar ăsta zice: „Dacă nu stai, te spun". 

Apoi îl pune capră, îi rupe teatral chiloții (pentru că așa înțelege Șerban Marinescu să șocheze spectatorul, exacerbând gestica și expresiile faciale ale unui personaj care nici măcar nu exista în carte) și se-nfige în Petrini. Care e filmat în gros plan. Ca să îți intre bine în cap că-l doare. La un moment dat, Albulescu izbucnește într-un râs din ăla cum se executa ocazional la Nottara, ca să-l audă și spectatorii din ultimul rând de la Bulandra, și-l linge pe Iordache pe spinare. Ceea ce este nu doar dezgustător din mai multe puncte de vedere, dar și complet greșit, în linia generală a filmului. Filmul fiind, firește, Cel mai iubit dintre pământeni (Șerban Marinescu, 1993).  

TRIVIA: Într-un interviu acordat în 2009 Jurnalului Național, Mircea Albulescu sublinia că: „Vrând, nevrând, până la urmă, după ce ai văzut filmul, peste noapte sau noaptea următoare sau cealaltă noapte, când te gândeşti la el, îţi spui: «Dom'le, stai puţin, ce-a fost aia până la urmă?!»". Absolut corect.

Temi, zis Bombonel (Aurelian Temișan), e angajat într-un act social în poziția misionarului. Logodnica lui, Edith (Carmen Papa), participă la scenă cu un entuziasm actoricesc pe care l-aș defini ca fiind atroce. Și este evident că vorbim deja despre moartea pasiunii. Așa că Temi profită de un moment de neatenție al partenerei (căreia, totuși, îi scapă un sfârc agreabil în cadru, pe post de sexual relief într-o comedie), ca să scoată din buzunarul sacoului său, pentru inspirație, o poză cu Loredana Groza. Da, dragi prieteni. Acea poză cu Loredana Groza. Cu sânii Loredanei Groza. Acea poză cu sâni, pe scurt. 

E încă un gag sexual marca Mircea Mureșan. Singurul care și funcționează, de altfel, ca mecanică în sine, nu și ca joc actoricesc. Inutil de precizat, altminteri, că ambele tentative ale regizorului - de a face din Aurelian Temișan un sex simbol, respectiv un actor - au eșuat aproximativ lamentabil. Filmul este A doua cădere a Constantinopolului (1994), o comedie „sexy", populară ca un șpriț de vară, în siajul succesului de public care fusese Miss Litoral (1991). 

Cel mai reușit pasaj de umor oarecum involuntar rămâne, totuși, momentul în care Edith îl informează pe Bombonel că salivează ca un idiot incestuos la poza aia cu țâțe, întrucât Aișe (Loredana) este, de fapt, sora lui! Și completează: „Destrăbălaților! Borcea ce sunteți!". Temi: „Cine?!". Edith: „Borcea! Că sunteți mai rău ca-n Dallas! Cu papa, cu fiica, cu frate-său... Familia Borcea!". „Borgia", se trezește Temi s-o corecteze. În locul lui o lăsam fix așa: Borcea. În semn de omagiu, bineînțeles.    

TRIVIA: „Lan­sat cu o importantă logistică publicitară, A doua cădere a Constantinopolului a fost produs de firmele DISIM CON­PRO, ALDACO şi ASTRA 22, fiind al 4-lea film care nu beneficiază de subven­ţiile statului (după Şobolanii roşii, Unde fugi, maestre? şi Cel mai iubit dintre pământeni)". (România liberă, 14 ianuarie 1994)   

Se-ntâmplă în Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), iar Lucian Pintilie îți semnalează fără dubiu faptul că, de data asta, am intrat în scenă puțin cam târziu (Prea târziu, cum ar fi zis în 1996). Dorina Chiriac, dezinvoltă, relaxată, c-un aer de Lolită surprinsă de un documentarist la un examen ginecologic, stă în pat, complet goală, și fumează. Vezi tot, în sensul că în cadru există infinit mai multă anatomie și naturalism decât metaforă și sublimare (și e logic să fie așa, întrucât înainte de 1989 ar fi fost fix invers). 

Lângă ea e un Șerban Pavlu de nerecunoscut, și nu neapărat pentru că e în penisul gol. În ciuda nudității - agresivă și deconcertantă - contextul e complet desexualizat. Vorbesc despre bani, despre cum ar fi bine să vândă și pianina, mă rog, obișnuitul small talk românesc post coitum. Când ajung la concluzia c-o să facă 2.400 de dolari chiar și fără pianina pe care nu le-o dă ăl bătrân, Pavlu zice: „Și nu te mai cheli așa. Uită-te și tu ce față are". Dorina se uită în jos, își analizează sumar sexul și pune punctul pe i: „De ce? E mai igienic". 

Apoi, sub pretextul că verifică dacă într-adevăr l-a zgâriat cu părul ei pubian tuns prea scurt, Dorina îl apucă pe Pavlu de cocoșel. Cu două degete, ca și cum ar verifica pulsul unei omizi. Și e un gest care ți se livrează așa, din senin, fără previz și fără erecție, despre care nici azi nu știu exact ce să cred. Un gest pe care, dacă nu-l plasez în sfera grotescului sexual (unde Pintilie are ceva antecedente), l-aș putea suspecta ca fiind eminamente polemic. În fond, în 2003 Lucian Pintilie avea deja 70 de ani și nu-l mai puteam acuza de teribilism.  

TRIVIA: În mai 2015, în plin scandal al demiterii lui Stelian Tănase de la conducerea Televiziunii Române, TVR 2 a difuzat Niki Ardelean colonel în rezerva. Scena de introspecție pubiană a intrat la ora 22:40, complet necenzurată. CNA a amendat, firește, postul public. Dar acesta rămâne ultimul gest de curaj al TVR. Curaj sau tâmpenie, încă nu mi-e clar. 

Gaura te îmbie s-o folosești, întrucât e un plan-detaliu în sensul acesta. Vedem imediat cum o umple un ochi albastru, inocent. E mucosul ăla blond care se uită, prin gaura de la scândură, cum se fut ăștia în hambar. Perspectiva se schimbă apoi, ca să te lămurești și tu la ce se holbează copilul: un picior al Marei (Meda Victor), care zvâcnește, angrenat într-o activitate foarte plăcută ochiului. Papucul se lovește ritmic de călcâiul ei, pic-poc, pic-poc, pic-poc, pic-poc, pic-poc, ceea ce mi se pare mai sexy decât 97% din tot ce a produs în materie de amor cinematografia română.   

Iancu (Alexandru Potocean) o penetrează amplu și energic, ca un țăran, bolborosind: „Joi, joi, joi". Ea e deja pe jumătate scufundată în grâu - pentru că, da, dragi prieteni, futaiul ăsta se consumă, foarte creativ, într-un lădoi plin cu grâu - și geme furibund. El pompează ca la balamuc și o ține p-a lui: „Joi, joi, joi nunta, joi nunta". Mara se scufundă treptat în grâu, practic, se scurge, ca și cum, topindu-se cumva pe dinăuntru, ar trece dintr-o stare de agregare în alta. „Joi! Joi! Joi! Nunta noastră, proasto!", răcnește el, juisant, eliberându-se de secreții și angoase. (Firește, e vorba de joia de dinaintea începerii Postului Mare din săptămâna următoare.) 

Țipă și ea, explodând, ceea ce-l trezește pe Victor Rebengiuc, care moțăia, nevinovat, pe o prispă din apropiere. În momentul colosalului orgasm, Mara se ridică din grâu ca din morți. Pare a fi o metaforă aici (Eros și Tanatos, ceva de genul acesta). Un lucru e cert: scena asta de sex din Nunta mută (2008) frizează un anume geniu erotic, de care nu l-aș fi suspectat pe regizorul filmului, Horațiu Mălăele.    

TRIVIA: Martor (aproape) mut la futaiul ăsta rural este un puști minion cu pălărie, interpretat de Edy Talent, un celebru manelist. Printre zeci de minunății, pe canalul lui de YouTube poți identifica o piesă sugestiv intitulată „Te bombardez cu pupici” și un tutorial de cântat manele la tastatură.  

„Ia niște bani, să te duci cu maxi-taxi", îi zice Luca (George Piștereanu) lui Veli (Ada Condeescu). „Nu vreau bani. Nu vrei să dorm la tine?", propune ea și, după cum plouă afară, știi exact ce urmează. Camera e inițial fixă, mediul e mizer, cu aer stătut, de comentariu social, iar el îi dă chiloții jos în consecință, smucit, neglijent, realist, ca în Noul Val. Inițial, pare că se-ntâmplă ceva dubios, la limita violului (ceea ce în tabloidul Click! s-ar fi numit atunci "sex cu năbădăi"), dar e doar o alarmă falsă. Veli e prea naivă, în esență, să nu participe afectiv. 

Piștereanu se opintește, Ada geme proaspăt și convingător, îmi amintește de Maria Dinulescu în California Dreamin’ (Cristian Nemescu, 2007), se produce un soi de busculadă sexuală, casca ei de motociclist cade pe jos, noptiera se cutremură, cei doi se înlănțuie într-o variantă postmodernă a poziției misionarului și preț de cinci secunde întreagul mezanplas pare a fi creat, în sfârșit, pentru o scenă de sex chinuit și atât, fără semnificații ascunse, fără mize estetice false. „E prima oară?" întreabă apoi Luca, într-o tonalitate aproape plată, la sfârșit. Și mai zice ceva, dar nu se înțelege exact ce anume, întrucât sunetul e futut în cam toate filmele românești de dinainte și de după 1989. Loverboy (Cătălin Mitulescu, 2011) nu face excepție. 

TRIVIA: Din câte-am înțeles din Adevărul, personajul Luca e inspirat din viața și opera infracțională a lui Ascanio Baboş, fiul celebrei proxenete Mariana Curdefier. Tipul s-a ocupat, încă din adolescență, cu trafic de droguri și persoane. A strâns o avere de peste 5 milioane de euro, din care, când l-au prins, n-au putut să-i confiște decât 1,5 milioane. A primit 15 ani de pușcărie. Atât.