Premiile pentru cele mai proaste descrieri ale unor partide de sex din literatură

Deși mulți oameni pot construi cu iscusință elementele unei partide proaste de sex, cum ar fi o ejaculare prematură, un vagin prea uscat, izbucniri emoționale incomode, elementele unei partide jalnice sunt greu de redat în cuvinte, deși cu toții le recunoaștem atunci când le vedem.

Scena de sex din cartea lui Morrissey, List of the Lost, care a câștigat premiul pentru cea mai proastă scenă de sex din beletristica britanică, este un exemplu bun:

De ce e atât de infectă? Un cititor, într-o încercare de a afla exact ce se întâmplă sexual, s-ar putea trezi dus de valul de abstractizări absurde de genul „un vârtej periculos și zgomotos de rotații sexuale violente" sau „dezavantaj gârbovit" și fără nicio șansă de revenire. Într-adevăr, sexul poate fi frenetic și nebunesc, până în punctul în care se simte ca și cum sânii se „rostogolesc" în „gura gemândă", dar există o dezrădăcinare, o sufocare a limbajului care plutește deasupra și eclipsează realitatea scenei. Realitatea fizică, o realitate care îi permite cititorului să-și imagineze și să înțeleagă, devine secundară.

Conform lui Frank Brinkley, editor asistent de la Literary Review și purtătorul de cuvânt de anul acesta pentru premiul Bad Sex in Fiction, cele mai des greșeli întâlnite în termeni de scrieri despre sex din literatură sunt hiperbolele, ca cele din cartea lui Morrissey: „o copulație formată ca un bulgăre de chicoteală" sau „o întâmpinare bulboasă". Alți nominalizați de anul acesta folosesc un limbaj flamboaiant, similar de ridicol: Ethan Canin (A Doubter's Almanac) compară sexul cu „un meci de tenis înviorător sau o întâlnire în fugă pe pista de alergat". Janet Ellis („A Butchers's Hook") se referă la erecția unui bărbat ca la o „umflătură cutezătoare", iar când o femeie are orgasm, Ellis scrie: „mă ud cât să umplu o găleată".

Brinkley spune că în descrierea sexului, autorii se simt forțați să împletească o plasă asupra limbajului, lucru pe care nu l-ar face în mod normal. „Autorii încearcă să reproducă scenele de sex ca cele mai minunate și mai euforice experiențe sexuale", spune el. „Sau, limbajul este prea limitat, astfel autorii combină metafore sau comparații foarte ciudate, într-o încercare de a descrie scena cât mai inventiv și original."

Spre deosebire de o partidă proastă de sex, care este ușor de recunoscut, descrierile proaste despre sex sunt destul de greu de definit. Literary Review explică selecțiile făcute într-un fel ambiguu sau „slab scrise", de mântuială sau pasaje redundante cu descrieri sexuale din literatura modernistă."

Brinkley spune că sunt multe cazuri în care sexul devine veriga slabă a romancierilor, care descriu cu măiestrie scene din târguri stradale, apusuri superbe, până și o vizită la toaletă. „Ajungi la o imagine exagerată, pentru a evidenția actul sexual sau încerci să găsești o modalitate nouă și interesantă de a descrie scena, când de fapt iese mai ok atunci când te ghidezi după mecanica actului sexual", explică el. „O caracteristică distinctivă a sexului prost este faptul că pasajul iese în evidență față de restul cărții, iar asta câteodată e din cauza faptului că autorul abordează o atitudine diferită față de stilul constant al cărții."

Câștigătorul ilustru de anul trecut, Morrissey. Fotografie via Flickr.

Profesoara de literatură și romanciera Elizabeth Mosier spune că literatura despre sex ar trebuie să reiasă și să fie înrădăcinată în sentimentul pe care ți-l dă sexul, nu se poate baza pe supra-intelectualizarea actului sau un limbaj pornografic stilizat. „O scriere excelentă de orice natură ar trebuie să fie concretă. Nu e ceva abstract. Unii dintre câștigătorii premiului au intelectualizat prea mult sexul. „Apoi te întrebi unde are loc. Ești aproape confuz", spune ea. „Oamenii sunt imprevizibili și complecși, iar comportamentul sexual reprezintă una dintre multele manifestări alese de scriitori. Nu vrei să transformi un comportament care denotă umanitate și să-i faci un deserviciu prin aplicarea unei narative preconcepute, ce întruchipează o scriere slabă: abstractă și bazată pe concepte în care nici tu nu crezi."

Ce face o scriere puternică, susține Mosier, nu este „stimularea" unui vocabular de pornografie, penisuri vibrante, etc, ci mai mult un limbaj colocvial care transmite ceva despre mentalitatea personajului sau atmosfera scenei.

Astfel, scrierile proaste despre sex au devenit niște picanterii pentru cititori (și critici) datorită multitudinii de abordări penibile în care poate apărea. Anul acesta, un pasaj din cartea lui Tom Connolly, Men Like Air, a câștigat o nominalizare din motive neobișnuite. Într-o scenă, o femeie îi face oral unui bărbat într-o toaletă din aeroport, iar bărbatul încearcă să-i ia pașaportul din buzunarul de la spate, ca să-i verifice numele. La prima citire, pare o scenă standard de oral, care nu e nici fantastic, dar nici oribil.

La un moment dat, începi să conștientizezi eroarea anatomică a scenei: „Poți să te lași purtat de entuziasmul scenei, dar apoi te gândești: Cât de lungi pot fi brațele tipului ăsta?", spune Brinkley. „Cum naiba ajunge până acolo?"

În scena de sex din cartea Leave Me,de Gayle Foreman, un alt candidat 2016, descoperi un nivel care-ți taie respirația, o altă greșeală comună: În pasajul ofensiv, Forman descrie un personaj feminin care stă în picioare, rochia adunată pe podea, la picioarele ei, genunchii împreunați ca o virgină, ca și cum asta ar fi fost prima oară." Ea mângâie pieptul iubitului ei și imediat descoperă inima care bătea sălbatic, în tandem cu a ei." Cum spune cu indulgență Brinkley: „se pare că s-a pierdut în moment".

Literary Review organizează premiile Bad Sex in Fiction de prin 1993 și au fost create de Rhoda Koenig, un critic literar și Auberon Waugh, editorul de la Literary Review din perioada respectivă, care au simțit că scenele sexuale din literatură au devenit din ce în ce mai arbitrare. „Părea de parcă editorii le-au cerut autorilor să adauge scene de sex pentru a putea apărea pe bloguri sub titlu :„Ai citit romanul ăla așa-și-așa? Are o scenă de sex rasială", spune Brinkley. „Ei au vrut să înființeze niște premii care fac mișto de alte premii și de trendurile îngrijorătoare din literatura de ficțiune."

Primul autorul care a primit acest premiu prestigios a fost Melvyn Bragg, a cărui selecție include următoarea descriere: „ochii închiși, degetele în interiorul tău, pipăi mătasea cauciucată și fluidă care se topește, o hartă moală de mistere, clitorisul excitat, care duhnește a tine, limbile noastre imită degetele, mâinile tale mă mângâie și mă strâng suficient cât să nu mă excit prea mult."

De atunci, lista de scriitori, care au fost considerați pentru premiu, a întruchipat o serie variată de stiluri: Tom Wolfe, Norman Mailer și Manil Suri au câștigat premiul, precum și autori mai puțin cunoscuți, cum ar fi Wendy Perriam, a cărui pasaj din Speak Softly i-a adus premiul anului 2002, prin virtutea fixației eu cu dungile penisurilor ca formă de erotism: „Ciudat, el era îmbrăcat în dungi, deși era gol. Dungile erau erotice, uniforma taților 2D. Chiar și penisul domnului Hughes avea o dungă seducătoare pe prepuț."

Apoi urmează reculul anual, de la autori și critici care susțin că scrierile slabe sunt proaste și rele. Anul acesta, autorul irlandez Rob Doyle, a scris articolul ăsta pentru Irish Times: „În apărarea cărților porcoase: hai să scriem și să citim despre sex", în care el acuză această gală de premii ca fiind un participant la crearea unui tabu despre descrierile sexuale.

„În fiecare an, britanicii, această rasă beligerantă de cârcotași, se amuză pe seama romanelor care ei consideră că includ pasaje sexuale de prost gust", scrie el. „Aceste premii Bad Sex in Fiction mi se par ridicole și mereu mi-am imaginat că aș fi onorat să fiu nominalizat. (Dacă voi câștiga vreodată premiul, intenționez să mă plimb pe străzile Londrei cu o mantie într-o cavalcadă a la Mussollini.)"

Dintre toți autorii care au câștigat premiul, Morrissey este cel mai supărăcios. El a spus pentru o publicație din Uruguay că „sunt prea multe lucruri frumoase pe lumea asta, încât să te lași doborât de niște orori repulsive", dar de obicei, autorii primesc premiul cu capul sus. „Morrissey nu a fost de treabă. Aș spune că majoritatea sunt ok și de obicei primești comentarii amuzante de la persoanele nominalizate. Ei știu că nu e un premiu pe bune și poate chiar pot să mai vândă câteva exemplare de pe urma premiilor", spune Brinkley.

Anul acesta, o altă publicație de critică literară, The Erotic Review, a anunțat că va organiza premiul pentru cea mai bună scenă de sex, o inițiativă propusă de diverși critici. „Am râs suficient", a spus editorul de la Erotic Review, Lisa Moylett, pentru Times. „Ne dăm jos pălăria. Fără scene proaste de sex. Nu ar trebui să premiem așa ceva."

Însă, Brinkley nu vede atracția la o gală de premii pentru descrieri sexuale bune. „un premiu pentru o partidă bună de sex e ca un premiu pentru „o descriere bună a unui apus" sau „o introducere bună", spune el. „Te aștepți ca orice roman publicat să conțină asta și mi se pare un pic ciudat să evidențiezi asta. Sunt foarte multe cărți cu pasaje bune despre sex. Nu e ca și cum sexul descris este la fel de minunat și atletic sau satisfăcător pentru toată lumea implicată, ci stilul de a scrie e bun. Premiul pentru un sex nasol e de fapt un premiul pentru o scriere proastă, nu o copulație eșuată."

Traducere: Diana Pintilie