Am fost miercurea trecută la dezbaterea despre Mineriade de la Frontline Club, unde erau invitaţi fostul lider al minerilor violenţi, Miron Cozma, şi generalul Dan Voinea, procurorul militar care s-a ocupat de cazul său.

Dacă eşti născut după '89, Mineriadele au fost un fel de marşuri organizate de diverşi politicieni şi securişti de după '90, în care veneau hoarde de mineri să bată, să schingiuiască şi chiar să omoare hipioţii şi intelectualii tineri care protestau în Piaţa Universităţii din Bucureşti, că nu voiau să fie conduşi de oameni ca Iliescu. Ele au redevenit interesante pentru public acum, că s-a anunțat redeschiderea dosarului Mineriadelor, la presiunea CEDO.

Miron Cozma a fost liderul formal şi informal al minerilor la multe dintre cele şase mineriade care au avut loc între 1990 şi 1999, poate de-asta mă aşteptam să facă nişte dezvăluiri despre el şi despre evenimentele de atunci. În schimb, el doar s-a lăudat la persona a treia că minerii n-au făcut nimic şi că responsabili sunt soldaţii îmbrăcaţi ca mineri, că el a salvat ţara şi că este cel mai iubit om din univers, doar suntem noi prea manipulaţi de Oculta KGB, ca să ne dăm seama de asta.

Eu am îndurat câteva ore din clisma verbală a lui Miron, pentru ca tu să nu trebuiască s-o faci, şi am selectat cele mai importante lucruri pe care nu voiai să le ştii niciodată despre Miron Cozma.

Când a ajuns la Frontline, Cozma s-a uitat în jurul lui, a văzut că localul avea un decor mai modern şi că publicul era destul de tânăr, aşa că s-a gândit că trebuie să se rebranduiască. I-a spus lui Liviu Mihaiu că e rocker, ca să-i testeze reacţia. După ce-a văzut c-a fost una pozitivă, a ținut cu discurs elogios despre el însuşi: „Dacă ştiam că sunt la un club de rockeri, veneam şi eu îmbrăcat în rocker şi nu veneam poziţionat aşa rigid în scaunul ăsta. Să ştiţi că eu sunt rocker din '70 şi se ştie că rockerii nu pot să fie comunişti." Mai încolo, în conferinţă, ne-a arătat nişte poze cu el şi şi-a dat seama că vedeau tinerii că nu avea plete de rocker în fotografie şi-a început să se scuze: „Arăt puţin mai comunist aici, pentru că Dumnezeu s-o ierte, a murit maică-mea în 1987 şi, exact ca-n '78 cand a murit tatăl meu, m-am tuns şi mi-a crescut părul mai greu."

Publicul rămânea rece la glumiţele lui cu rockeri, ne holbam toţi la părul lui vopsit într-o nuanţă d-aia de funcţionară poştală de 55 de ani şi încercam să ne dăm seama dacă e serios. „Pe vremea când voi nu eraţi pe lume, eu am ţinut discotecă în Bucureşti, în '75. Eram DJ la Trei-O-Trei, adică 303, aşa le spuneam noi pe vremuri Grajdurilor Regale."

Cam de fiecare dată când era vorba să fie acuzat de ceva, Cozma băga o eschivă. Când ajunsese discuţia la faptul că el apărea ca lider al minerilor şi în greva lor din 1977, ceea ce-i dovedea implicarea în mişcări de genul ăsta de pe vremea lui Ceaşcă, a dat-o tot în DJ-ală: „Dosarul de la Securitate spunea că în spatele grevei din '77 am fost tot eu, dar asta doar pentru c-am fost DJ şapte ani de zile."

Când a văzut că nu-i păsa nimănui nici de rockereală, nici de DJ-ală, maestrul cu pletele de foc a arătat că el era considerat martir internaţional de tot felul de anonimi: „Pe 20 februarie, 1999, 43 de lideri laburişiti mi-au cerut punerea în libertate şi vă arăt scrisoarea dacă nu mă credeţi", a ţipat el în timp ce flutura tot felul de teancuri de hârtii pe care le smulgea din servietă, de parcă era Valentin Stan pe vremuri, la Antena 3. Pe lângă asta, a adăugat: „Presa franceză a militat în permanenţă pentru mine" şi „În 2002, la Congresul de la Berlin, în 2005, la Congresul de la Madrid, am fost declarat singurul deţinut politic din Europa şi mi s-a cerut punerea în libertate", evident fără să explice despre ce fel de congresuri era vorba, dar cu menţiunea că putem să verificăm.

Una dintre cele mai fascinante metode pe care le folosea ca să-şi reafirme propria-i importanţă era să vorbească despre tot felul de prieteni de-ai lui, numai că era distractiv că folosea apelativul „prieten" la fel de rece cum foloseau comuniştii „tovarăşe". „Prietenul Vladimir Lunev, liderul minerilor din Rusia şi Kazahstan, a venit în 1993 la Petroşani, la congresul în care eu am fost ales liderul minerilor din România şi a participat la alegerea mea." Chiar şi porecla sa, care l-ar fi făcut pe Eminescu să se întoarcă-n mormânt, a venit din partea prietenilor. «Un miner numit Costel era la microfon şi mi-a spus: „Miron, de când aşteptam noi un lider ca tine, tu pentru noi eşti Luceafărul Huilei", deci nu m-a declarat prietenul [Florin] Călinescu, Luceafărul, aşa cum se laudă».

Era amuzant că, de fiecare dată când se scuza, contrazicea un lucru spus mai devreme. Deşi la început a dat de înţeles că n-avea niciun control asupra minerilor în '90, s-a dat de gol când a spus că „nu pot să-l iert pe Iliescu pentru moartea unui bun prieten în decembrie 1989. Din minerii trimişi de mine la Timişoara au fost împuşcaţi 31 şi la Bucureşti trei."

Cozma a insistat de la început că el n-avea treabă cu primele mineriade: „Miron Cozma n-a fost în ianuarie, n-a fost în februarie, ci era doar inginer şef la Lonea în perioada aia." Evident, toţi eram curioşi ce naibii făcea în timp ce restul hoardelor de ortaci erau mobilizate spre Bucureşti şi a explicat: „Nu mi-a spus nimeni de Mineriadă. Eu stăteam la Lonea, nu la Petroşani. Şi mă uitam la campionatul de fotbal din Italia si nu am aflat că erau mobilizaţi minerii mei."

După ce i s-a atras atenţia că el totuşi a venit în Bucureşti, s-a apărat: „Minerii m-au adus cu forţă, eu eram îmbrăcat în civil, nu în miner". Din asta e amuzant să-ţi dai seama că pentru el, marele lider a lu' peşte, minerii nu erau civili, ci soldaţi, că vorbea mereu de ei cu termeni gen „brigadă, divizie". Şi, când a văzut că deja nu mai avea cum să facă pe inocentul, a făcut pe victima: „Nu s-a cerut venirea minerilor, ci minerii au fost aduşi forţat".

Când a văzut că nu merge nici cu victimizarea, a început cu manipularea, că de fapt minerii lui doar au stat în fund pe bordură, în timp ce soldaţi deghizaţi ca mineri au bătut oamenii. „N-au fost minerii cei violenţi. Gândiţi-vă doar că eu i-am salvat viaţa activistului Marian Munteanu, eu i-am laut pe el, pe o fată şi pe încă unul şi i-am băgat în fântâna arteziană."

Dar, după câteva replici mai încinse, Luceafărul deja o dădea la întors: „Dar ce căuta Marian Munteanu acolo? De ce erau buletinele de la arestul poliţiei [n-a lăsat să se înțeleagă despre ce buletine vorbea] la el în buzunare, când l-am băgat în ambulanţă?" Cineva din sală l-a şi întrebat: „Deci l-aţi ridicat de buzunare când l-aţi salvat?", dar el a schimbat repede subiectul.

Apoi, ca să întărească că toţi oamenii ăştia îl iubesc, a precizat iarăşi, ca să nu uităm: „În decembrie 1990, la Teatrul Dramatic din Braşov, am stat în prezidiu eu, Marian Munteanu, Ana Blandiana şi Părintele Valeriu. Cum vă explicaţi că m-a îmbrăţişat de două ori Munteanu?" Asta de parcă nu erau toţi intelectualii înspăimântaţi în '90 că vine roacărul ăsta cu o brigadă de demenţi şi-l calcă-n picioare.

E foarte amuzant cum prezenta faptul că oamenii de la Bucureşti erau literalmente atât de înspăimântaţi de el şi de gaşca lui de bătăuşi cu patru clase, că-l pupau în fund, ca pe un fel de stimă pe care i-o arătau din respect autentic. „Eu am adus partidele de opoziţie în Piaţa Universităţii, am avut onoarea să stau lângă prezidiu alături de Corneliu Coposu la Teatrul Naţional şi întreg congresul Partidului Naţional Liberal m-a declarat erou naţional şi m-au aplaudat în picioare toţi, inclusiv Ion Raţiu şi Mircea Ionescu Quintus." Şi, după ce a spus că-l iubeau partidele de opoziţie, a explicat că, de fapt, cu el a început opoziţia: „Iată că, odată cu apariţia lui Miron Cozma pe micile ecrane, a fost prima revoltă antiguvern și anti-Iliescu. De ce credeţi că numai Piaţa Universităţii a fost împotriva regimului?"

La un moment dat, orgoliul lui chiar a ajuns atât de mare, încât a dat p-afară şi-a spus cum, de fapt, el a salvat ţara când a venit cu armata de smardoi. „În '91, Miron Cozma a reuşit ce n-a reuşit Piaţa Universităţii, l-am schimbat pe Petre Roman, l-am arestat pe Ion Iliescu la Cotroceni şi aduceţi-vă aminte că, în momentul în care am ocupat Parlamentul şi i-am cerut demisia, el n-a venit acolo să-şi susţină pledoaria", pentru că probabil nu voia să fie executat public.

Apoi a dat vina pe opoziţie că n-a vrut să accepte forma violentă şi haotică de „democraţie" pe care a adus-o el în Bucureşti: „A fost stupefiant că Piaţa Universităţii l-a salvat pe tovarăşul Iliescu. Când eu ceream demisia lui, Raţiu îmi spune că vine din ţări cu democraţie civilizată şi că n-ar trebui să-mi permit eu să cer demisia preşedintelui."

A continuat fin cu parlamentari din opoziţie care au fost chiar numiţi de el, deşi, după propriile sale vorbe, înainte de '91 era doar un inginer de mină inocent: „Un poet care-mi făcea ode din judeţul Hunedoara, care ajunsese senator datorită voinţei mele, Ion Alexandru, venea la mine cu crucea şi-mi spunea că minerii sunt credincioşi şi n-ar trebui să ceară demisia preşedintelui Iliescu." La un moment dat, s-a scăpat şi a dat direct vina pe bucureşteni pentru tot: „Bucureştenii nici n-au mâncat usturoi şi nici gura nu le miroase."

Unul din ofurile cele mai mari ale lui Miron a fost că nu puteau să vină atâtea mii de mineri cu trenul la Bucureşti: „Ţineţi minte că aritmetică e simplă şi matematica e o ştiinţă, iar eu am fost talentat la matematică. Eu cu minerii mei ocupam doar patru vagoane şi nu se potrivea numărul de locuri cu numărul de mineri declaraţi acolo." În timp ce aveam în minte imaginile alea de la Mineriade cu trenurile care erau atât de pline de mineri, că stăteau şi pe acoperişul vagoanelor, cineva din sală chiar a urlat la Luceafăr: „Dar minerii nu puteau să stea în picioare, trebuiau să stea neapărat pe locuri?" Evident, n-a răspuns nici la întrebarea asta, cum n-a răspuns la niciuna din celelalte.

Spre finalul conferinţei, deja începeam să-l privesc pe Cozma ca pe un caz patologic şi nu doar pentru că vorbea despre el însuşi la persoana a treia. Pe lângă aberaţiile că îl iubeau ţărăniştii şi liberalii, pe care i-a bătut, că îl respectă toate sindicatele din lume, că era singurul deţinut politic din Europa, Cozma a dat-o la un moment dat în nişte fraze care l-ar umezi pe Sigmund Freud: „Nu-mi place să mă dau tren mare în gară mică, dar vă pot prezenta ce scrie biroul internaţional în Cartea Rezoluţiilor Naţiunilor Unite, unde Miron Cozma este recunoscut ca liderul sindical numărul unu din lume, rezoluţii ONU care au fost ratificate de România în '87-'88." Toate enormitățile astea le presăra cu nişte concluzii despre el pe care le tot repeta și care l-ar fi făcut pe Mussolini de ruşine: „Am o memorie formidabilă şi tot ceea ce spun poate fi verificat", „Ce-am văzut eu nu poate să infirme nimeni" şi „Vorbesc concret, ca să nu puteţi să mă acuzaţi că sunt subiectiv".

Rolul lui Miron Cozma în conferinţă s-a terminat destul de rapid, pentru că el trebuia să ajungă la România TV, unde a devenit un fel de Mugur Ciuvică, adică e invitatul permanent şi exprimă idei geniale precum cele de mai sus. Dar unul din cei din sală, care a fost o victimă a minerilor, a venit ca să-l privească în ochi cât l-a întrebat dacă are remuşcări pentru toate cadavrele alea de tineri care zac la picioarele lui. El s-a ridicat în picioare milităreşte şi, pe un ton răspicat, i-a spus: „Nu am mustrări de conştiinţă, dar recunosc că în orice pădure există şi uscături şi în '91 eu am schimbat guvernul Roman. Dar dumneavoastră preferaţi să credeţi stupizenia KGBistă a lui Iliescu, în care ne mulţumea mie şi minerilor. Să ştiţi că eu mă rog pentru morţi şi nu mi-e frică să le spun oamenilor să pună acatiste pentru mama mea, că era femeie credincioasă. Mă scuzaţi că strig, dar sunt surd de o ureche."

Sincer, îmi pare rău de Cozma. Îmi pare rău că acum, când CEDO a obligat statul român să redeschidă dosarul Mineriadelor, Miron Cozma nu va putea să primească o condamnare nouă, din simplul motiv că judecătorii şi-ar da seama că n-are toţi boii în ogradă. Îmi pare rău că procurorul Voinea, care s-a ocupat de acest dosar, a explicat că practic n-a făcut nimic la el şi a dat vina pe Kovesi că i l-a luat de pe masă la cererea lui Traian Băsescu.

Chiar şi plângerile penale făcute de oameni la Mineriade urmau să fie şterse în anii '90, după cum a explicat generalul Voinea, deci nici de acolo nu cred că vom afla nimic. Cert e că, oricât de manipulaţi au fost minerii de Armată, de servicii, de Iliescu sau de Cozma, ei tot au venit la Bucureşti în repetate rânduri ca să conducă România prin frică, să bată, să ucidă şi pentru asta cred că nu-i voi putea ierta niciodată. Gândeşte-te doar că-n anii '90 deveniseră o prezenţă atât de comună şi de sinistră în oraş, încât noi în curtea şcolii nu ne jucam de-a Hoţii şi Poliţiştii, ci de-a Minerii şi Jandarmii.

Mai citește despre minerii români:
Mineriada a fost o umbră hidoasă Minerii din Valea Jiului încă trăiesc sub prejudecăţile Bucureştiului Era să iau bătaie de la angajații RMGC