Era să iau bătaie de la angajații RMGC

Marţi am participat la vizita Comisiei pentru UNESCO și a ministrului Culturii Daniel Barbu în Roșia Montană. Aproape am fost luată la bătaie de angajații companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), am fost jignită de colegii din presă și evitată de politicieni. Primii erau nervoși că voiam să le iau miile de locuri de muncă promise de companie, ziariștii că le stricam materialele comandate, iar politicienii că nu le serveam întrebările pentru care fuseseră pregătiți să răspundă.

Raluca Turcan, membru al Comisiei pentru UNESCO, Dorin Dobra, secretarul Comisiei și Gabriela Firea, vicepreședintele lor, zâmbind pentru RMGC. Foto via.

Conform site-ului psd.ro, scopul vizitei era să „informeze reprezentanţii administraţiei locale, dar şi cetăţenii din zonă în legătură cu avantajele înscrierii pe lista tentativă a patrimoniului UNESCO a localităţii”. De fapt, vizita lor a fost orchestrată de RMGC: întâlnirile s-au derulat în spațiile companiei miniere, transportul s-a făcut cu mașini RMGC, au vizitat doar obiectivele din proprietatea Gold și au adus cu autobuzele oameni din comunele învecinate, să ceară locuri de muncă.

Am coborât la prânz în Piața Veche din Roșia Montană, direct în inima unui protest comandat de companie încă de la primele ore. Nu aveam niciun însemn de activistă, dar parcă toți simțeau că sunt împotriva proiectului, când îi întrebam de ce protestează. Ba mă acopereau în huiduieli niște doamne, ba mă alungau niște domni sau mă încolțeau alții și urlau la mine că le iau locurile de muncă. Dintre cei cu care am apucat să schimb două vorbe, nimeni nu a știut să-mi zică de ce se aflau acolo. Am aflat în schimb că au fost aduși de Companie. I-am recunoscut pe câțiva dintre protagoniștii reclamelor RMGC și am întrebat-o pe Sanda Lungu ce ar lucra la companie, în contextul în care în spot spune că ocupația ei este tricotatul de șosete. Mi-a zis: „Aș fute buha” și „Aș trage clopotele pentru morți, iar într-o zi o să le tragă și pentru noi.” M-am retras să respir și am văzut că pe una dintre clădirile RMGC apăruse un banner pe care scrie c-au investit 70 de milioane de dolari în Patrimoniul de la Roșia Montană. La câțiva metri de bannerul ăla, o clădire istorică a fost demolată de către Companie și reconstituită sub forma unui șopron de lemne.

Minerii ăștia coboarau pe lângă șopronul-monument istoric în aplauzele comandate de șeful Sindicatului Viitorului Mineritului, Cristian Albu. De dragul argumentelor cu care încerca să mă convingă că toți ăia erau roșieni, i-a rugat să ridice mâna pe cei îmbrăcați în uniforme. Spre mirarea lui, doar un miner și o doamnă de pe margine au dat curs invitației.

Președintele Asociației Alburnus Maior, Eugen David, îi cere vicepreședintelui Comisiei pentru UNESCO, Gabriela Firea, să onoreze și invitația la discuție cu opozanții, nu doar a susținătorilor proiectului de minerit

M-am dus spre locul în care urma să se desfășoare conferința de presă. Mă aflam în spatele vicepreședintelui Comisiei, Gabriela Firea și o întrebam dacă ea și comisia au vizitat în Roșia și altceva decât ce le-a indicat RMGC, ceea ce a supărat mai mulți bărbați. Mai întâi, am fost îmbrâncită. Apoi am simțit un vârf de bocanc în gleznă, unul a încearcat să-mi ia pălăria, cineva m-a tras de ghiozdan și altul mi-a spus: „Pleacă dracului de-aci.”

Am scăpat de furia minerilor datorită purtătorului de cuvânt al RMGC, Cătălin Hosu. Dar tot el m-a împiedicat să fac un interviu cu directorul RMGC-ului, Dragoș Tănase. Mi-a spus: „Politica firmei nu permite superiorului meu să răspundă curiozităților jurnalistice.”    Am profitat totuși de prezența sa și l-am întrebat ceva ce mă frământa de când lucram la investigația despe traficul de morți din Roșia: „Cât costă o deshumare făcută de companie?”, „O să-ți răspund la momentul potrivit”, „De un an aștept acel moment.”,  „O să afli cândva”, mi-a spus.

Conferința s-a desfășurat în clădirea vechii Primării a comunei, despre care am încercat toată ziua să aflu dacă este publică sau privată. Paznicii Gold mi-au spus: „E privată și ar trebui să ne mulțumești că poți sta în curtea noastră.” Eugen Furdui, primarul comunei, m-a asigurat că e publică, renovată printr-un parteneriat cu RMGC și că imobilul nu a fost concesionat investitorului privat. Totuși, o mică armată de angajați avea grijă ca, dincolo de porți, să nu pășească niciunul dintre opozanții proiectului. Asta în contextul în care Comisia pentru UNESCO invitase la o discuție de juma de oră și localnicii care nu vor minerit, ci munți și agricultură. Localnicii însă, în frunte cu președintele Asociației Alburnus Maior, Eugen David, nu au vrut să dicute în „casa Goldului” și au chemat delegația la sediul opoziției. Comisia a refuzat.

În fața clădirii păzite de RMGC, unde cei câțiva oponenți ai proiectului erau jigniți, udați și țintiți cu ouă constant, erau doar patru jandarmi. La sediul Alburnus Maior,  opt îl păzeau pe Eugen David, președintele asociației, care așteapta Comisia și pe ministrul Culturii într-un spațiu independent de compania minieră.

Așteptam să înceapă conferința pe treptele clădirii când unul din angajații Goldului mi-a propus să-l vizitez pe seară. Șeful pazei îmi făcea poze într-una. Mi-a spus: „Câinele ăla care doarme lângă tine a murit pentru că puți”. Nu i-am răspuns. Oricum, îl văzusem pe academicianul Alexandru Vulpe, un susținător înfocat al proiectului, care îi spunea unui jurnalist de la Radio Cluj: „Sarmisegetuza dacilor ar fi norocoasă să aibă și ea un Gold Corporation (…) Proiectul Roșia Montană este cel mai frumos exemplu de cum ar trebui să fie cruțat și conservat patrimoniul.” L-am întrebat dacă și cele 150 de clădiri demolate de RMGC în ultimii ani,printre care și monumete istorice, sunt cel mai frumos exemplu, dar au sărit pe mine colegii de presă: „Ești nesimțită. Nu mai pune întrebări, că ai pus destule.” Academicianul Vulpe s-a făcut că nu înțelege: „Despre care clădiri demolate vorbești? Alea din București, de la Văcărești?”

Conferința de presă s-a ținut la etajul doi. În capătul scărilor stătea o uniformă RMGC în poziția crăcănat cu mâinile la spate. Aveam senzația că intru într-un club privat. Dintre cei 18 membri ai Comisiei, opt ocupau scaunele publice/private din clădirea publică/privată păzită de RMGC, alături de ministrul Culturii, Daniel Barbu. Aceeași Comisie a promis public în 2010 că va face toate demersurile posibile pentru includerea Roșiei Montane în UNESCO. L-am întrebat de asta pe șeful Comisiei, Traian Igaș și a zis după o pauză e gândire: „Faptul că noi ne-am deplasat astăzi aici înseamnă că avem o preocupare și vizavi de munca colegilor noștri […]”. Am înțeles că, au plănuit vizita asta timp de trei ani.

Mihai Goțiu, un alt jurnalist independent care-a fost huiduit toată ziua, l-a întreabat pe Ministrul Culturii, dacă în traseul lor de informare asupra patrimoniului au vizitat și ce va fi distrus. Daniel Barbu a răspuns: „Nu am văzut tot, dar la ce vă referiți mai exact?”. Asta ca să mărturisească la finalul conferinței că  „voi vizita monumentele naturale și istorice care vor fi distruse de proiectul de minerit când se va pune problema declasării lor ca monumente, ca să știu ce declasez”.

Poza asta a pus-o Gabriela Firea pe pagina personală de Facebook, în ziua vizitei, după care a șters-o, în urma sutelor de comentarii care nu o flatau.

Vicepreședintele Comisiei, Gabriela Firea, și-a început discursul prin sublinierea problemei sociale, a lipsei locurilor de muncă, pe care tocmai o constatase datorită protestatarilor aduși cu autobuzele de RMGC. A mai trăncănit și despre beneficiile economice ale proiectului, despre entuziasmul care a cuprins-o în minele amenajate de Gold (în cele care aparțin statului nu a intrat) și ne-a asigurat că Guvernul lucrează pentru proiectul de minerit. Spre sfârșit a pomenit și de patrimoniu, care era (teoretic) motivul prezenței sale acolo. Din ce-a spus, era evident că, la fel ca și colegii ei, îl văzuse doar prin ochii companiei. Când credeam că nu poate face lobby mai hotărât, a concluzionat: „Am înțeles că toată discuția și proiectul se învârt în jurul unui program care țintește trei sute de tone de aur și o mie de argint, dar lucrul foarte dificil pentru tehnologia actuală este acela că trebuie prelucrată o tonă de rocă pentru doar un gram și jumătate de aur.” Iar asta are foarte mare legătură cu patrimoniul.

Speram să aud măcar un discurs care să nu servească imaginii RMGC. Dar secretarul Comisiei, Dobrin-Mircea Dobre, a zis: „Față de cei care până astăzi au investit sute de milioane de euro avem o minimă datorie morală.” Dacă tot știa atât de multe detalii despre banii Companiei, l-am întrebat cât valorează patrimoniul care va dispărea din cauza proiectului. A zâmbit și a încearcă să-mi explice că nu valorează nimic. A adăugat: „Oamenii politici trebuie să-și asume și pierderi colaterale. Eu îmi voi asuma.” Ce își va asuma, însă, nu știe. Pentru că, așa cum au declarat, nu au vizitat ce se va distruge, deși fix ăsta era scopul lor în Roșia Montană.

Am vrut să aflu și pe ce criterii se evaluează potențialul patrimoniului pentru UNESCO, iar după zece secunde de liniște, Raluca Turcan se întreba: „Răspund sau nu la o astfel de provocare?” Apoi a tranșat: „Unul dintre criterii, unicitatea, nu este respectat.” Asta după ce Firea menționase cu câteva minute înainte „unicitățile Roșiei Montane”.

N-am mai putut întreba altceva, deși invitații au promis că vor răspunde la tot. Voiam să aflu de la Gabriela ce o califică să facă parte din această comisie, dar s-a răstit la mine: „Conferința s-a încheiat”. Aș fi insistat, dacă nu mă împiedica un mustăcios cu ochelari de soare alarmat că sunt activistă.

Am ieșit din clădire cu sentimentul că tocmai am trăit o zi în comunism, îmbrăcată în hainele ăluia care nu tace. Mi-era greață. În fața mea, membrii Comisiei pentru UNESCO și ministrul Culturii erau aplaudați, li se ura „Noroc bun.”, iar trei goldiști îi pupau mâna Gabrielei. În cordonul de mineri era și un puștan de 14 ani îmbrăcat în uniformă, pe care l-am întreb ce e UNESCO. Nu știa, dar chiar dacă ar fi știut, n-ar fi putut să-mi spună, pentru că un burtos l-a tras de-o parte: „Nu mai vorbi cu ea”.

Foto: Daniel Vrăbioiu

Am scris reportajul ăsta din ușa cortului, rămasă așa de săptămâna trecută de la Fân Fest. Privesc în zare: în fața mea, Masivul Cârnic cu labirintele sale imense de galerii unice, romane, din antichitate și moderne, închise vizitatorilor de statul român din anul 2006. Probabil ca nu cumva să mai vadă și altcineva ce minunății vor dispărea pentru totdeauna odată cu exploatarea Cârnicului. Din vârful lui am văzut cel mai frumos apus, cocoțată pe Piatra Corbului, monument al naturii. Compania vrea să decupeze vârful ăsta și să-l așeze, probabil, într-un muzeu numit „Ce-am distrus în Roșia Montană”.

Citește și:

Traficul de morţi de la Roşia Montană

Am fost observator la referendumul pentru Roșia Montană

Și restul articolelor despre Roșia Montană