Sebastian Coțofană e un tip glumeț care s-a auzit întâi pe radio, apoi a făcut un canal de YouTube unde să reprezinte Poliția Muzicii. Acolo ia clipurile alea pe care le bagi tu pe repeat și ți le explică prin greșelile din ele. Nu are nicio problemă să se strâmbe sau să îi imite pe artiștii de la noi. Și, mai nou, a ajuns și la Dani Mocanu, că tot a fost trending în ultimele săptămâni.

Până acum i-a găsit cu nereguli și i-a tras pe dreapta pe Carla's Dreams, Randi, Delia sau Inna și nu pare să aibă nicio remușcare când vine vorba de sancțiuni. De cele mai multe ori sunt gramaticale, că mai greșește și cântărețul și mai scapă câte o cacofonie. Sau i s-a părut textierului că sună mai cool cu licență poetică. Personal nu știu cum poate cineva să asculte atât de multe șlagăre comerciale fără nicio noimă fără să fie fumat, dar lui Sebastian pare să îi reușească.

Pe deasupra, le mai și analizează, taie bucăți din ele la montaj, deci sigur e un supererou de care aveam nevoie. Am stat de vorbă cu el ca să aflu tot ce trebuie să știi dacă hiturile de la radio încep să îți dea bătăi de cap.

Probabil că știi tiparul ăla de oameni care fac ceva, mai bun sau mai rău, și ajung virali pe net. Când îi întrebi dacă se așteptau, spun că nu, bagă modestia în față și se minunează ei înșiși de ce-au făcut. Am apreciat la Sebastian că n-a luat-o pe panta aia.

Și-a dorit celebritatea, așa cum visăm cu toții de altfel, doar că el și-a asumat lucrul ăsta încă din prima secundă în care a început să imite diverse personaje autohtone. „Îmi imaginam că Poliția Muzicii va deveni la fel de populară pe cât e acum. Ăsta a fost scopul de la început, să devină atât de popular proiectul, încât să ajungă la TV. S-a întâmplat în câteva luni", mi-a zis el.

Nu spun că ar fi inventat el roata care se mișcă cu ajutorul sarcasmului, dar pentru România e altceva. De exemplu, când a arătat întregii lumi ultima creație muzicală semnată Mihai Trăistariu și Danezu' am simțit cum îmi crește inima de atâta mândrie. Piesa lor se numește „Chop Chop" și, dacă nu e deja hit, ar trebui să fie.

Teoria lui Sebastian despre această amplă piesă e că probabil Trăistariu a fost amenințat de interlopii care apar în clip și forțat să cânte printre femei semi-dezbrăcate. Dacă era și Dani Mocanu acolo, probabil s-ar fi atins perfecțiunea, însă a lipsit motivat și cu arest preventiv.

Treaba cu canalul ăsta de YouTube, la fel ca multe alte proiecte în care critici, e că după o vreme începi să nu mai fii urât, ba chiar oamenii vor să fie acolo. Sebastian mi-a zis că unii dintre cântăreți îi mai trimit piese înainte să lanseze, ca să afle înainte dacă riscă s-ajungă ironizați sau nu.

„Mai sunt și cei care îmi dau sugestii de piese copiate, de gafe în clipuri sau chiar se autodenunță. Din moment ce fac lucrurile astea, cred că mă iau in serios. Și, oricum, luatul în serios nu are legătură cu faptul că sunt destul de amuzant. Ce, nu poți lua în serios un om pentru că e amuzant? Nu. Nu îl iei în serios decât când e prost."

Totuși, mi-a spus că n-a tras până acum linie și să scoată un top – unul de-ăla de pus lângă premiile pe care le mai iau cei din muzică. Eu cred c-a făcut asta, dar e mult prea de treabă și nu vrea să recunoască. „Probabil cei pe care i-am amendat cel mai des sunt cei care lansează cele mai multe piese. Cumva logic, pentru că îmi livrează material, dar e și cumva paradoxal, pentru că sunt cei care muncesc cel mai mult", a completat Sebastian.

Dacă tot am zis de Dani Mocanu la început, probabil ești curios de ce nu-s mai multe manele pe canalul lui. E din cauză că muzica-i „contrafăcută", după cum o caracterizează Sebastian.

După toate astea, tot nu mi-e clar cum poate cineva să reziste unor ore nesfârșite de muzică comercială fără să se refugieze în droguri și chiar să îi placă ceea ce face. Sebastian mi-a dat o explicație, că e un stil de viață, că asta face și la radio, dar tot mi se pare inuman să treci prin atâtea. Mă bucur doar că n-o fac eu și sper că de-acum o să vezi hiturile alea tari românești cu alți ochi.

Îți las mai jos alte cinci clipuri la care să te uiți și să te minunezi cum de-a putut să-ți placă așa ceva vreodată.