FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cum au ajuns tinerii din noua generaţie să se înşele între ei

Un nou studiu arată că infidelitatea poate fi un mod prin care tinerii fac faţă propriei maturizări, dar asta nu e general valabil.
Fotografie de Studio Firma via Stocksy

Un nou studiu publicat de curând în Jurnalul de cercetări sexologice sugerează că, pentru unii tineri, infidelitatea e un efect secundar al maturizării şi al căutării de sine.

Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee au încercat să înţeleagă mai bine ce anume îi determină pe tineri să fie infideli. În cadrul studiului s-au utilizat metodologii mixte pe un eşantion de 104 persoane adulte, cu vârsta medie de 22 de ani, majoritar heterosexuale şi care îşi înşelaseră partenerul în ultimele şase luni. Înainte de începerea sondajului, participanţilor li s-a dat să citească un text în care se arăta cât de frecventă este de fapt infidelitatea, pentru a-i încuraja să-şi dezvăluie propriile scăpări.

Publicitate

Apoi au dezvăluit detalii cu privire la experienţele lor amoroase prezente şi trecute, au povestit în scris de ce au ales să aibă relaţii intime cu alte persoane decât partenerul şi au răspuns la întrebări care să determine cât de ataşaţi erau de parteneri.

Majoritatea respondenţilor (76 de persoane) au declarat că au fost infideli din motive de interdependenţă. De exemplu, mulţi dintre ei au simţit că partenerii nu le-au satisfăcut nevoile de intimitate în relaţie, adesea caracterizată de comunicare defectuoasă, lipsa pasiunii sau a sentimentului de iubire. Alţii au indicat ca motiv singurătatea, plictiseala sau o lipsă de interese comune. Pe de altă parte, un număr mai mic de respondenţi (23 de persoane) au declarat că au fost infideli din motive care ţin de propria lor identitate şi autonomie. De exemplu, unul dintre respondenţi a scris că iubita lui avea o problemă cu faptul că el se identifica drept bisexual.

Citește și Oameni care au înșelat mi-au spus la ce se gândeau când au făcut-o

Mai mult, 65 de persoane au declarat că şi-au înşelat partenerii fiindcă băuseră alcool, s-au simţit atraşi de altcineva sau i-a atras ideea de a face ceva interzis. O femeie de 23 de ani a declarat: „Nu eram pregătită să am o relaţie stabilă, ci mai degrabă îmi doream mai multă pasiune şi aventură. Confortul şi consecvenţa unui iubit stabil nu mă atrăgea. A fost mult mai interesant să mă combin cu altcineva când eram peste hotare."

Publicitate

Analizând aceste rezultate prin prisma dezvoltării individului, autorii studiului afirmă că: „Deoarece începutul vieţii adulte e considerat o perioadă propice explorării şi experimentelor, e posibil ca infidelitatea să fie un mod prin care oamenii caută să-şi satisfacă nevoia de independenţă şi interdependenţă şi să se dezvolte."

Cu toate acestea, studiul mai menţionează că teoria dezvoltării explică doar parţial motivele pentru care tinerii îşi înşală partenerii. Studiul relevă că „au existat 65 de cazuri în care motivele infidelităţii nu au putut fi categorisite în funcţie de nevoile de dezvoltare." Alţi factori, precum consumul de alcool sau contextul social, au contribuit în unele din aceste situaţii.

Citește și De ce oamenii care înșală nu suportă să fie înșelați

Studiul a relevat două stiluri diferite de ataşament într-o relaţie, care ar putea avea legătură cu motivele invocate în cazul infidelităţii. Oamenii care evită să se apropie prea mult de partener tind să creadă că partenerul nu le satisface nevoile de intimitate, pe când cei care se tem să nu piardă acea apropiere intimă din relaţie cred că partenerul nu le lasă suficientă independenţă.

Jerika Norona, masterandă la Universitatea din Tennessee şi medic psiholog rezident la centrul medical pentru veterani din San Francisco, este autorul coordonator al studiului. A înşela şi a fi înşelat sunt experienţe dureroase pentru toţi cei implicaţi, spune ea. De aceea e important să înţelegem de ce tinerii aleg să fie infideli. „Începutul vieţii adulte e o etapă de dezvoltare singulară în care tinerii caută să-şi dea seama cine sunt şi e important să luăm în considerare contextul dezvoltării individului atunci când apare infidelitatea. În felul acesta, intervenţiile pot fi specializate şi pot lua în considerare contextul de dezvoltare al tinerilor ca indivizi şi ca parteneri într-o relaţie romantică."

Norona spune că oamenii se gândesc ce-şi doresc de la o relaţie înainte să se implice prea mult. „Asta e de ajutor dacă scopurile individuale coincid cu cele relaţionale. Dacă nu, există posibilitatea adaptării şi a unor discuţii concrete despre cum pot fi satisfăcute acele nevoi în cadrul relaţiei."

Dacă nici asta nu merge, se pot despărţi şi gata, „e ceva perfect normal", adaugă ea.