Am întrebat scriitori tineri din România dacă alcoolul îi ajută să fie creativi

Poate nu știi (și rău faci!), dar la Iași se întâmplă cel mai tare festival de literatură din România și, spun alții mai umblați decât mine pe la evenimente de gen în afară, unul dintre cele mai tari din Europa. Se numește FILIT, a ajuns deja la a cincea ediție, și e locul ăla unde dai nas în nas pe stradă cu un câștigător de premiu Nobel (Gao Xingjian în acest an, ar fi trebuit să vină și Svetlana Alexievich, dar a anulat în ultimul moment din motive de sănătate), cu omul care l-a creat pe Dexter - Jeff Lindsay, care a și zis despre FILIT că:

Dai peste scriitori cam din toată lumea (Olga Tokarczuk din Polonia sau Nurruddin Farah din Somalia) și cu mulți, muuuulți scriitori români. E senzațional (și nu folosesc cuvântul ăsta aiurea) ce se întâmplă la Iași an de an și-ți redă încrederea că uite, pe bune, treaba asta există în România. Iar acest FILIT este despre oameni, scriitori și public, care se intersectează mereu, discută, se distrează, merg în club împreună și beau o bere, două, trei. Cum ficatul meu a zis knockout după FILIT și cum mi-am petrecut multe nopți și zile cu vin în față, m-am gândit și să-i întreb pe câțiva scriitori care-mi plac mult și pe care vi-i foarte recomand cum e relația asta, clișeu sau nu, dintre literatură, scris și alcool. Nu-i așa că anul viitor nu-l mai ratezi?

VICE: Care e relația dintre literatură și alcool?
Alex Tocilescu: Am fost la o cafenea mai devreme unde e o pisică pe care o cheamă Sisi, cu doi scriitori, cuplu. Femeia de litere a cerut o cafea și patronul a zis „O cafea? La ora asta?". Probabil că i se părea prea târziu sau prea devreme, la 12 nu bei cafea. Bărbatul de Litere a zis o cola și o votcă și barmanul a zis: „Ce votcă vrei?". Și mă gândeam că totuși e 12, cumva e mai normal să beau o cafea decât o votcă, se pare că la Iași e altfel, ceea ce mă bucură.

E foarte greu să scrii beat pentru că nu-ți prea iese, nu nimerești literele, dar bănuiesc că de-a lungul vremii s-a băut mult în timp ce s-a scris.

Mahmur?
Ăă, nu. Am proze destul de bune despre beții.

Și la FILIT?
E un cort unde se citește și în fața lui se bea. E la fel de multă lume, deci îți poți da seama care e relația dintre literatură și alcool. Se pare că se susțin reciproc foarte bine.

Ție cu cine-ți place să bei dintre scriitori? Sau ți-ar plăcea?
Eu nu duc mult la băutură. O sticlă de vin și m-am dus. Aici e mișto că am băut cu toată lumea, nu pot să zic că-mi place să beau cu Iulian Tănase, că zice Chivu că ce-am cu el. Dacă zic că-mi place să beau cu Chivu, sare Iulian Tănase; care-i problema. Se bea foarte frumos cu scriitori, e o atmosferă drăguță, nu sunt violenți, mă așteptam să fie de-ăia mai răi, bine, nu Chivu sau Iulian.

Cu Bukowski, să dau exemplul clasic, ai fi băut?
Nuu, că mă băga sub masă. Oricine mă bagă sub masă, și tu probabil. Cu cineva care să bea mai puțin decât mine. Acum mă gândesc la o scriitoare care să arate foarte bine și care să se pilească ușor. Cred că o scriitoare care e-n literatura universală se descurcă bine și cu alcoolu'. Sunt scriitoare foarte mișto de la noi cu care se poate bea și discuta. Uite, cu Lavinia Braniște, am mai băut cu ea și e foarte drăguț să bei cu ea.

Narcotice?
Și cu narcoticele, da. Iarba și cam atât. Sunt un om lejer, îmi place să fumez ceva și să mă uit la pereți, la lume, la pisici. Scriu fumat. Am scris atât de bine cât am stat un an la New York. De exemplu, un prieten mi-a recomandat să mă întâlnesc cu un băiat și ăla era: „Hey, coaie, eu sunt scenarist, tu ești scriitor, ce mișto că ne cunoaștem, culturi diferite, hai să fumăm ceva". Și am fumat ceva care a durat vreo nouă ore. Stăteam într-o Honda cu geamurile închise și cred că prin crăpături ieșea fum. Erau și multe cuie și foarte tari. Am scris o postare pe un blog care a fost cea mai bună și cea mai lungă, am scris două ore la ea. Nu obișnuiesc însă, scriu când sunt relaxat. Sunt relaxat și așa, n-am nevoie de ceva să mă simt bine, uită-te la mine. Am fumat și cu alți scriitori, dar să nu dăm nume.

VICE: Alcool și scris?
Răzvan Țupa: Nu e deloc diferită de legătura pe care o are orice subiect al literaturii cu literatura și, în principiu, orice lucru care-ți schimbă starea. E un mod de a consuma, de a băga realitatea în tine. Eu nu cred că alcoolul e mai bun decât altceva. E la fel ca mâncarea. Cum sunt sentimentele. Chestii care ajung clișee. Până la urmă, se pune întrebarea: alcoolul sau realitatea? Obsesiile tale sau realitatea? Mie mi se pare că realitatea e doar pentru cei care nu se descurcă cu alcoolul, cu obsesiile. Băi, există o realitate. Băi, nu. Astea pe care le înghițim sunt lucrurile cu care trebuie să ne descurcăm.

Scrii pe alcool?
Nu, niciodată. Nu scriu pe nimic. Atunci când faci asta, intoxicat, recitind ulterior, sună prost. Partea proastă, când ești intoxicat cu orice, de la alcool la ploaie, e nu doar că se diluează, dar ai impresia că înțelegi ceva. Pe mine mă interesează să scriu atunci când nu înțeleg nimic.

Și nu înțelegi când ești treaz?
Da, când sunt treaz nu înțeleg nimic. Atunci îți dai seama că realitatea e o vorbă inventată.

Cum sunt băutele cu scriitori?
Nu știu, eu nu prea merg la băute cu scriitori. Mai degrabă în cluburi unde poți să dansezi tu, de capul tău, fără să te bagi în seamă cu cineva. Mi se par mult mai ok și mai utile.

Cu cine ți-ar plăcea să bei?
Cu Sapho mi-ar plăcea să beau. Aș vorbi cum, dincolo de obsesiile ei, a rămas formula, lungimea versului. Trist, m-a părăsit. Da, dar de la tine a rămas doar cât de lung era versul.

Lungimea contează la vers?
Da, da. Am văzut o pancartă la FILIT cu „măsor versul în centimetri".

VICE: Bem, scriem?
Marius Chivu: Inițial am crezut că alcoolul potențează inspirația, după care am descoperit că nu există inspirație, există muncă. Am citit și-n cartea despre scris a lui Stephen King, care a avut o perioadă lungă de alcoolism, care a ajuns la concluzia că, dacă nu poți scrie bine când ești treaz, băut fiind, cu atât mai puțin. Firește că sunt mulți autori al căror scris e legat de alcool, Faulkner fiind unul dintre ei. Un mit este legat de Hemingway care, într-adevăr, era un heavy drinker, dar el niciodată nu bea în timp ce scria. Când intra la scris, avea perioade de abstinență absolută.

Tu cum scrii?
Când scriu, nu folosesc altceva, nici muzică, nici alcool, îmi place să fiu foarte lucid dar, cum spuneam, e puternică imaginea asta a creativității legate de alcool. Uite o poveste amuzantă. La un moment dat, cineva m-a abordat pe Facebook întrebându-mă chiar așa: ce anume ar trebui să bea, cât și cu ce frecvență, ca să poată să scrie bine. I-am spus ce mi-a spus și mie Stephen King.

Te inspiri din beții, ieșiri?
În general, uit. Sunt genul care bea și uită. Nu mă ajută foarte mult. Dar da, firește, am scene de beție, în scris.

Din literatura română?
Se spune despre Ion Mureșan că nu prea e treaz niciodată. Cel puțin volumul Alcool despre asta vorbește, după cum spune și titlul. Ioan Lăcustă, iarăși, are o carte foarte interesantă despre relația literaturii cu alcoolul în anii comuniști, se cheamă Luminare.

Cu cine-ți place să bei dintre scriitorii români?
Cu oricine, important e să-mi placă scriitorul. Nu doar cărțile lui, el în sine, să fim compatibili, să avem același tip de umor, relativ același tip de personalitate. Cu Tocilescu îmi place să beau, uite, cu el beau mai des.

Dar din literatura universală?
Mi-ar fi plăcut cu Hemingway. Tocmai pentru că făcea această separare și pentru că, din multe puncte de vedere, îmi place. Îmi plăcea stilul lui aventuros de a fi, îmi place și stilistica lui. E un clișeu însă. Dacă ar fi să aleg ceva mai special, să zicem că mi-ar plăcea să beau cu Richard Ford, cu care am și băut un pahar de vin la un cocktail în Goteborg, dar mi-ar plăcea să stăm mai mult la povești.

Faci prostii cănd bei?
Da, de asta faptul că uit este un lucru bun.

VICE: Literatură, alcool?
Ștefan Manasia: Aseară beam nişte beri pe balcon cu prietenul meu Iosif Felvinţi şi ne-aminteam beţiile din studenţie, subteranele clujene care ne-au fost academie (Music Pub, M Club), parterul de pe Strada Bucegi şi parterul de pe Primăverii unde se întîmplau muzici, lecturi, polemici, înjurături, trânte, întotdeauna înconjuraţi de alcool şi ţigări. Clincheteau sticlele, paharele - azi, îmi dau dintr-o dată seama, e atât de linişte. Până şi berile alea le-am băut aseară surdinizat, am ciocnit şi parcă sticlele nici n-au mai sunat.

Mahmureala textuală?
Efervescenţa bahică din studenţie şi de după era urmată de mahmureală, de sentimentul vinovăţiei, scârbei de sine. Uneori mahmureala însă te-nvăluia ca un poncho călduros şi în starea aia puteai scrie versuri, jurnal, povestiri etilizate, oraculare, cu ritmul spart.

Scrii la beție?
Nu cred că poate scrie cineva chestii valabile la beţie. Cred în măreţia mahmurelii, cred în instinctele domolite sau excitate, în creierul uşor drogat, bine lubrifiat care funcţionează adesea - perfect - la mahmureală. Am scris multe poeme bune a doua zi dimineaţa (sau, mai rar, în a treia). Mahmur, înţelept, blând, vizionar.

VICE: Ia zi-mi, Mugur, cu alcoolul și literatura.
Mugur Grosu: Nu e o relație, să știi, se numește viață culturală. Și e foarte grea. Pe bune, chiar nu cred că există, știu că era fetișul ăsta, cu poeții mai ales, că beau, se sparg. Nu e o cauză, poate o consecință. La fel cum s-a spus în muzică cu drogurile - poți să bagi în tine, dar tot n-o să fii Jim Morrison. Cred că Eric Clapton a dat o explicație foarte mișto legată de cauzalitate - se întâmplă ca artiștii să bage diverse chestii în ei, trebuie să se ridice un pic deasupra solului, ca să nu facă lucruri care prea țin de existența de zi cu zi, care e apăsătoare. Ca să ai ce transmite.

La tine cum e?
Nu s-a întâmplat niciodată să scriu pe fondul consumului de alcool. În schimb, experiențele sunt folositoare. Mai ales momentele de paradeală duc la povești uneori inimaginabile. La un moment dat, ajungi într-o situație unde trebuie să pui un personaj sau să folosești o chestie care nu ți-ar fi trecut prin cap și-ți aduci aminte de ceva.

Îți place să bei cu prieteni scriitori? Ies discuții literare?
Asta-i diferența dintre paradeală și o băută cu scriitori. Cum e la festivalul ăsta, te vezi cu oameni din toate colțurile lumii. Aici m-am întâlnit cu Misfud, din Malta, cu care m-am văzut acum 13 ani la un festival de poezie și vin. Ăla a fost de vis, ziua făceam degustări și seara aveam lecturi. Fiind din 20 de țări diferite, toți aveam același reflex, așteptam să se termine poezia despre vin ca să dăm paharul pe gât.

Și cum Mugur era cu Cosmin Perța și Cosmin nu voia să zică nimic, dar cum râdeam mult, s-a întâmplat așa:

Dacă nu vorbește, lasă că-ți povestesc eu despre el. Cosmin e din Vișeul de Sus deci o relație mai intimă cu licorile. Și de fiecare dată când venea de acasă îmi aducea o sticluță de juma de litru de palincă. Ținea ceva, mai împărțeam cu alții, era tare, nu te încurcai cu ea. M-a invitat la un festival de poezie și folclor. Cică acolo o să-l cunosc și pe dealerul de palincă. Mergem la om, mi-l prezintă, el e Mugur, vrea și el niște palincă. Omul serios se uită în ochii mei, ia paharul de pe masă, îl dă pe gât. Era așa, de evaluare, am dat trei pahare pe gât, am început să discutăm și după vreo oră a apărut cu un din ăla de cinci litri și a zis „e din partea mea". Am scăpat foarte greu de ea, am porționat-o în din alea mici, altfel te sperie.

Cosmin, nu zici nimic?
Cosmin Perța: E o zonă mișto, a Vișeului de Sus, și Valea Vinului, unde am copilărit. Îi zice Valea Vinului pentru că, fiind multe izvoare de apă minerală, veneau grofii locului cu vin să-și facă șpriț.

Și cu relația cu literatura?
Mai scrii și pe alcool dar, de obicei, nu ies texte bune. La mahmureală însă da. Îți funcționează creierul altfel. În facultate am încercat să scriu pe alcool dar n-a ieșit nimic bun de acolo. Nici nu cred că alcoolul e o temă importantă în poezie deși na, Ion Mureșan a făcut o carte cu titlul ăsta. Pentru mine nu a fost o temă importantă.

Dar nu doar ca temă, ca stare.
Eu cred că e un mobil social. Te ajută să vorbești altfel cu oamenii, să te relaxezi, să te deschizi. Dacă ești interiorizat, timorat, mai ales. Mai degrabă alte lucruri pot să te inspire decât alcoolul. S-a spus că generația noastră nu prea bea. Asta e principala diferență. Generația lui Mureșan era cu alcoolul, continua o lungă tradiție, în timp ce la noi erau mai degrabă alte substanțe.

Vorbim și despre pastiluțe, dacă vreți.
Eu n-am experiențe. Dar cred că pe termen lung alcoolul e mai nociv.

VICE: Care e relația dintre scris și alcool la tine?
Florin Lăzărescu: Nu prea există. Nu că nu beau, îmi place să beau uneori poate la fel de mult cât îmi place să scriu, dar nu pot scrie dacă am apucat să beau măcar jumătate de pahar de bere. Pentru mine, scrisul e cu țigara și cafeaua.

Nici mahmur?
În niciun caz. Eu oricum sunt mahmur dimineața și fără să beau. Sunt om de noapte, revin la viață pe la zece noaptea și pot munci până dimineață. Dimineața îmi urăsc viața oricum. Am 44 de ani și am aceeași senzație acum ca atunci când mă trezea mama să mă duc la grădiniță, îmi venea să plâng și mi se părea că viața nu are niciun sens.

Sunt idei care-ți vin când bei și pe care le pui dup-aia în scris?
Nu prea. Din fericire, mie îmi vin idei tot timpul, am prea multe. Marea problemă e că am vreo patru-cinci structuri făcute și nu știu de care să mă apuc.

Ca organizator, ce zici, cum beau scriitori români la Iași?
Eu cred că e un clișeu asta cu scriitorii bețivi. Eu lucrez de 17 ani în lumea scriitorilor. Știu oameni care nu beau absolut deloc, știu oameni care pot scrie atunci când beau. Dar ține de viața personală.

FILIT-ul luptă cu multe clișee. Când am fost profesor un an, pentru elevi scriitorul era cineva mort de mult sau bătrân și cu barbă, ca Moș Crăciun. La FILIT oamenii văd scriitorii vii, se îndrăgostesc de ei. FILIT e întâi despre autori și apoi despre cărți. Văd asta și la mine, mă întâlnesc cu oameni care citesc rar, mă ascultă vorbind, și se duc și-mi citesc cărțile. Contactul direct funcționează mereu. FILIT-ul e bazat pe întâlniri între oameni.

Cu cine ți-a plăcut să bei o bere dintre invitați?
N-am băut cu absolut niciun invitat. Stai de la opt dimineața în picioare până seara, în condițiile în care în ultimele luni n-ai avut niciun weekend liber, n-ai chef de băut. Lucrez cu scriitori, beau bere, cafea, dar în afara FILIT. Bucuriile mele ca organizator vin din altă parte, când aud oamenii că sunt mulțumiți, publicul că e fericit, invitații.

Meritați multe beri și whiskey-uri și ce vreți voi pentru ce faceți aici.
Mi se pare comic că am ajuns să scad din cifrele concrete pentru că lumea crede că mințim. Am văzut reacția unor oameni, de exemplu, când le-am spus că ieri (6 octombrie), pe la ora 2, se depășiseră 10 000 de participanți. Unii nu cred.