Fotografii cu relația dificilă dintre mine și mama mea după ce un AVC i-a schimbat viața

În vara anului 2015, fotograful Hugo Weber, născut în 1993, a primit un apel telefonic. Era fostul partener al mamei lui: „Mama ta e bolnavă, a avut un accident vascular cerebral”.

Weber, care era în Berlin, a luat primul avion spre Milano, cu două gânduri în minte. Primul - că mereu a avut o relație foarte complicată cu mama lui. Al doilea – că asta nu contează, pentru că un AVC e ceva grav și violent și mai important decât asta. A aflat că asta indică daune ale țesutului cerebral cauzate de alimentarea proastă a creierului cu sânge.

Cu cinci zile înainte să fie internată în spital, la vârsta de 42 de ani, Agnes Suzanne Gisèle Weber a mers la doctor pentru că se simțea amețită și vomita des. Acesta i-a prescris niște aspirină și a trimis-o acasă. După două zile, s-a dus iar la doctor și acesta i-a dat alte medicamente de durere. „În a patra zi, era cu o prietenă. I-a căzut țigara din mână, a vrut să o prindă și a căzut și ea”, a zis Hugo. „În ziua următoare, la spitalul San Paolo, i-au descoperit un mic cheag de sânge care bloca o venă.”

Lobul drept al creierului era afectat, iar partea stângă a corpului i-a paralizat. „Prima reacție pe care am avut-o a fost să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic”, a zis Weber. „Am tratat-o normal și așa am reușit să ne apropiem. Oamenii din jur erau exagerat de atenți cu ea și asta o copleșea.”

AVC-ul i-a dat peste cap mamei lui toate planurile. Cu o lună înainte, femeia de 42 de ani renunțase la job, încheiase relația cu partenerul și avea de gând să se întoarcă în Paris, orașul ei natal, după câțiva ani petrecuți în Italia.

„A fost internată trei luni în spital și a învățat să stea în picioare și să meargă din nou, după care a trebuit să continue fizioterapia”, a explicat Weber. În această perioadă, el a început să-i facă fotografii, inclusiv în momente în care mama lui trecea prin anumite teste, precum testul ceasului, în care pacientului i se cere să deseneze un ceas, ca să i se depisteze daunele neurologice. „Mama a desenat perfect orele de la unu la șase, dar apoi a scris până la 24, pentru că ținea minte că ziua are 24 de ore.”

„Prin fotografii, am comunicat cu ea, am creat situații de contact, ba chiar am râs împreună de situație”, a zis fotograful. „Mama a fost întotdeauna o femeie independentă, a vrut să mă emancipez cât mai repede, dar după ce a avut AVC-ul, s-a schimbat toată relația dintre noi. E prima oară când mi-a cerut ajutorul. Sau, mai degrabă, mi-a dat de înțeles că are nevoie de ajutorul meu.”

Conform Stroke Report 2018, o sută de mii de persoane fac accidente vasculare cerebrale în Italia în fiecare an. Dintre ele, 95 la sută au vârste peste 45 de ani. Cam „o treime dintre persoanele afectate mor la un an de la eveniment, iar o altă treime supraviețuiesc, dar rămân cu dizabilități semnificative”. România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa, cu patru români care mor în fiecare oră din cauza unui astfel de accident ischemic.

Agnès Suzanne Gisèle Weber a rămas cu o dizabilitate de 67 la sută (sub șaptezeci la sută, deci insuficientă ca să se pensioneze pe caz de boală).

Dintre fotografiile făcute de-a lungul anilor, Hugo o preferă pe cea în care mama lui e rasă în cap și își ține sânii cu mâinile: Se pierde orice conotație legată de vârstă sau sex. „Și-a tăiat părul ca semn de schimbare, pentru că a hotărât că de data asta chiar o să plece din Milano”, a explicat el. „Nu mai avea economii, dar nici nu voia s-o ajut eu sau prietenii ei, pentru că mereu i s-a părut fundamental să fie independentă.”

Azi, mama lui s-a întors în Franța, unde primește pensie pe caz de boală și e din nou independentă. Locuiește în Toulouse, într-o casă „unde orice lucru e la o înălțime care îi permite să nu se aplece și totul e pus la locul potrivit, pentru că îi e foarte greu să facă efort”.

Proiectul lui Weber, care nu are un titlu definitiv, va fi expus cu titlul „Maman t'es ou” la Palazzo Rasponi 2, în Ravenna, de pe 3 până pe 19 septembrie 2021.

Proiectul include și fotografii de arhivă cu portrete și imagini de-ale mamei din tinerețe, pentru că fiul ei a vrut să îi păstreze vie amintirea dinainte de AVC.

„Le-am inclus în lucrarea mea pentru că am vrut să arăt lumii și imaginile făcute de ea. Sunt foarte puternice și frumoase, dar ea n-a făcut nimic cu ele niciodată. A avut o relație excelentă cu corpul ei și se fotografia des. E cumva opus de stilul meu fotografic, dar mi se pare că și mesajul fotografiilor ei are un impact puternic, pentru că ilustrează trecerea timpului.”

Pasiunea lor comună, fotografia, a devenit un instrument terapeutic prin care cei doi gestionează imaginea mamei și își reconstruiesc relația.

„Cât timp vei continua să-ți fotografiezi mama?” a fost ultima întrebare din interviu. „Cât timp voi putea”, a răspuns Weber.

Vezi mai jos mai multe fotografii.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.