Drogurile inteligente ca Modafinil ne vor face mai deștepți sau doar ne vor distruge viețile?

Nu e cine știe ce veste nouă că oamenii iau droguri în facultate. Dar în ultimii ani au existat tot mai multe rapoarte, atât din Marea Britanie, cât și de peste Atlantic, care sugerează că studenții se droghează tot mai mult pentru a putea studia și lucra mai bine.

Majoritatea atenției media acordată acestor droguri inteligente s-a concentrat pe folosirea lor greșită, având în vedere că unele dintre cele mai populare substanțe – Ritalin, Adderall și Modafinil – au fost create inițial pentru a combate anumite boli ca ADHD și narcolepsia. Dar a crescut mult și utilizarea suplimentelor care au scopul de a îmbunătăți puterea creierului la adulții sănătoși de-a lungul unor perioade extinse de timp, spre deosebire de efectul de scurtă durată, dar eficient pe care îl poți obține luând oricare dintre medicamentele care se dau pe rețetă.

Aceste suplimente sunt cunoscute ca substanțe nootrope și pot fi banale, precum ginsengul sau de nepronunțat, ca fenilalanina. La fel ca și în cazul medicamentelor date pe rețetă, nu se știu multe lucruri despre efectele lor secundare pe termen lung.

E dificil să faci distincții clare între nootrope și alte medicamente care întăresc puterea creierului dar dacă ești de aceeași părere cu John Harris – profesor de bioetică la Universitatea Manchester – nu prea ai nevoie să faci distincțiile astea. „Mă interesează drogurile care întăresc funcția cognitivă”, spune el. „Nu mă interesează cum definesc unii sau alții nootropele.”

Desigur, nu toată lumea e de acord. Corneliu E. Giurgea, psiholog și chimist român, a sintetizat piracetamul – primul  medicament nootropic – în 1964 și a stabilit un set exact de criterii atunci când a făcut asta. Pentru Giurgea, nootropele trebuie să ajute procesul de învățare, să întărească relația dintre cele două emisfere ale creierului și să îmbunătățească procesarea executivă (aceasta din urmă e responsabilă pentru făcut planuri, atenție, concentrare și mișcare în spațiu). E important de reținut că aceste medicamente nu trebuie să fie toxice și nici să creeze dependență.

Din cauza varietății de suplimente clasate drept nootrope, nu există o singură metodă de a explica exact cum funcționează.

Pe scurt, nootropele își ating scopul alterând neurochimicalele, enzimele și hormonii din creier. Piracetamul lui Giurgea, de exemplu, poate îmbunătăți memoria utilizatorilor alterând nivelele neurotransmițătorului acetilcolină care, la rândul lui, afectează plasticitatea sinapselor din creier (într-o măsură atât de mare încât întreaga structură a creierului, chiar și creierul însuși, se pot schimba prin experiențe). Amintirile noastre se compun din matrițe complexe de sinapse, iar abilitatea noastră de a le accesa e strict asociată cu legăturile dintre ele. Dacă sinapsele au o plasticitate îmbunătățită, le e mai ușor să se agațe unele de altele.

Trei dintre cei mai populari distribuitori britanici (nootropics.co.uk, intellimeds.co.uk și smartnootropics.co.uk) au apărut toți în ultimii doi ani, deci e clar că interesul pentru nootrope a crescut în ultima perioadă. Totuși, beneficiile unora dintre substanțele folosite pentru producerea suplimentelor sunt cunoscute de ani de zile. Cu toții știm că productivitatea e stimulată de cafeină și că uleiul de pește ajută enorm la creșterea puterii creierului. Din acest motiv, cafeina și uleiul de pește stau la baza acestor combinații nootrope super eficiente.

Sean Duke e un neurofarmacolog american care îi numește pe cei care iau nootrope „noonauți” și susține că sunt echivalentul mental al bodybuilderilor. Pe forumul de nootrope reddit – și pe alte câteva forumuri – noonauți din toate colțurile societății se reunesc pentru a-și împărtăși obsesia pentru aceste substanțe, pentru a discuta, a-și da sfaturi despre dozele optime și a se lăuda cu câte cărți pot citi într-o noapte.

Alegoria lui Duke cu steroizii funcționează și la nivel legal. Întăritorii funcției cognitive se pot procura destul de dificil. Modafinil – o substanță creată pentru tratarea narcolepsiei – nu poate fi vândută legal fără rețetă, dar e legal s-o imporți pentru uz personal. Același lucru e valabil și pentru piracetam. Se creează astfel o situație ilogică, în care furnizorii britanici pot vinde nootrope experimentale liniștiți, dar nu pot vinde legal piracetam – o substanță care s-a dovedit a fi sigură timp de 40 de ani și care în România se vinde cu 13 lei cutia.

Duke spune despre oameni: „Toți suntem noonauți, doar că unii dintre noi se străduiesc mai tare.” Și e un sentiment care s-a dovedit adevărat de-a lungul istoriei. Marile avansuri care au avut loc în evoluția noastră au fost catalizate de schimbările alimentare. Creierul ni s-a umflat când am început să mâncăm carne acum 2,3 milioane de ani. Apoi, un milion de ani mai târziu, abilitatea noastră de a găti i-a dat naștere lui Homo Erectus, cel mai apropiat strămoș al nostru, care a dezvoltat un sistem digestiv cu 20 de procente mai mic și un creier cu 20 de procente mai mare decât cel al predecesorilor noștri.

În 1950, Marea Britanie și America au făcut experimente cu substanțe alterante în scop militar. Unul dintre cele mai malefice proiecte CIA, MKUltra, a investigat efectele drogurilor psihotropice, ale terapiei cu șocuri și prin hipnoză asupra participanților, dintre care unii erau voluntari și alții nu. Oamenii de știință au încercat să facă subiecții mai rezistenți la tortură, să-i facă să spună adevărul și să le crească eficiența minții și a percepției. Dar știința s-a răzbunat și încercările agenției de a controla mintea umană a avut rezultate remarcabil de contraproductive.

Ken Kesey și Robert Hunter au fost doi voluntari pentru experimentul MKUltra de la spitalul Menlo Park Veterans, o facilitate pentru pacienți bolnavi mental din California. Kesey și-a petrecut timpul stând de vorbă cu pacienții de acolo și a stabilit că erau mai degrabă marginalizați de societate decât nebuni. Experiențele lui l-au inspirat să scrie romanul Zbor deasupra unui cuib de cuci. Hunter s-a alăturat trupei The Grateful Dead și se spune că era sub influența experimentelor MKUltra când a scris versurile la China Cat Sunflower.

Ambele personalități au jucat un rol esențial în cea mai mare mișcare culturală a secolului XX – una care lăuda utilizarea drogurilor psihedelice pentru abilitatea lor de a lărgi orizonturi și de a produce o societate nouă.

Timothy Leary, un prieten apropiat de-al lui Kesey, a abordat extinderea conștiinței la modul științific. În 1964, a publicat Experiența Psihedelică, care a reprezentat un manual practic pentru experimentele cu droguri halucinogene. În România, în același an, Giurgea a publicat Fundamentul farmacologiei minții, în care afirma: „Omul nu va aștepta pasiv încă niște milioane de ani ca evoluția să-i ofere un creier mai bun.”

În ochii comunității științifice, pasiunea lui Leary pentru subiectul său l-a transformat din cercetător independent în evanghelist – a rămas în memoria oamenilor ca tipul care lua acid cu Allen Ginsberg și John Lennon; nimeni nu-și mai amintește vreo informație importantă privind efectele drogurilor psihoactive asupra creierului uman. În schimb, lucrările lui Giurgea au devenit un câmp de cercetări serioase.

Mai multe studii au arătat în repetate rânduri beneficiile practice ale nootropelor, dar impactul lor asupra societății a fost mai puțin exploziv decât munca lui Leary. Asta parțial din cauză că eficiența nootropelor depinde și de neurochimia unui individ, care e strâns legată de greutatea, orele de somn și starea acestuia, ceea ce înseamnă că rezultatele pot varia mult.

Când Leary a înaintat în vârstă, s-a concentrat mai mult pe tehnologie. A proclamat că „PC-ul e LSD-ul anilor '90” și a început mișcarea cyberpunk. Mulți adepți ai subculturii au mers să lucreze în Silicon Valley și de acolo a început Era Informației.

În 2010, CEO-ul Google Eric Schmidt a spus: „Din zorii civilizației și până în 2003 s-au creat cinci exabiți de informație, dar aceeași cantitate de informație se creează acum odată la două zile.” Detaliile exacte ale afirmației lui s-au dovedit în scurt timp incorecte, dar dovedesc totuși că existăm într-o lume în care informația e copleșitoare. Trebuie să facem față unei cantități exorbitante de informații care vine spre noi din toate colțurile vieții noastre, iar reacția noastră naturală la acest lucru a fost inadecvată; nu avem timp să ne punem întrebări dacă ceva e adevărat sau nu atâta timp cât se potrivește cu viziunea noastră – primul paragraf al unei pagini de Wikipedia  ne oferă tot ce avem nevoie să știm.

În ciuda inaptitudinii noastre naturale de a gestiona un asemenea volum de informații, suntem tot mai mulți tratați ca niște procesoare de informație în multe aspecte ale vieții. Targeturile de performanță și testele de eficiență au devenit parametrii cu care lucrăm. În domeniul educației, până și cei mai abstracți și non-prescriptivi subiecți sunt reduși la un exercițiu de memorare a faptelor. Iar în încercările de a planifica și organiza societatea, suntem tratați ca niște mașinării previzibile. Calculatoarele nu ne-au eliberat, așa cum prezicea Leary – noi înșine am devenit computere.

Tehnologia la purtător precum Google Glass e extensia logică a acestui concept, micșorând distincția dintre noi și dispozitive. Ne hrănește mereu cu informații noi și se asigură că nu suntem niciodată deconectați. Dar oare ne putem adapta la o astfel de existență? Poate că nootropele ne pot ajuta să închidem cercul.

Drogurile inteligente ar putea fi cheia care să ne dezlănțuie potențialul complet între limitele înguste ale unei societăți care se bazează pe tehnologie. Într-un articol Daily Mail, de exemplu, James – student la Cambridge – spunea că atunci când ia Modafinil, „creierul îi funcționează ca un calculator în timp ce procesează informația”. Și, deși guvernul nu știe încă ce să facă cu nootropele, John Harris crede că acestea ar putea fi fundamentale pentru viitorul educației: „S-ar putea să ajungă să fie împărțite tuturor studenților”, a spus el.

Totuși, noi nu suntem procesoare de informație, iar creierul uman nu poate fi înțeles complet doar cu ajutorul chimiei. Duke a spus: „Dacă am fi alcătuiți doar din substanțe chimice, cum se poate explica voința? Voința ignoră constrângerile definite de energie ale chimiei.” Voința e mai puternică, până la urmă, decât construcția noastră chimică. Plasticitatea creierului pe care o crește piracetamul e ghidată conștient de câte ori luăm decizia să învățăm o limbă nouă sau să cântăm la un nou instrument.

Așa că, deși drogurile inteligente pot ajuta într-o lume în care procesarea de informații are o importanță primordială, dacă le privim ca pe un tratament universal, riscă să reducă oamenii la niște roboți. Duke spune: „Încă există dezbateri care contestă că aceste droguri ar fi evoluționare. Cât de mult ne ghidăm creierul să facă conexiuni care nu pot fi revizitate decât cu ajutorul nootropelor? Nu știm asta și s-ar putea să nici nu aflăm vreodată.” Ce spune el e că dacă începem să le dăm copiilor întăritori cognitivi, s-ar putea să le îngustăm plaja de capacități viitoare, transformându-le în prioritate funcționalitatea în defavoarea creativității și a individualității.

William Gibson, un alt cyberpunker faimos, a spus la un moment dat: „Tehnologiile sunt neutre din punct de vedere moral până când le aplicăm.” Mulți noonauți își îmbunătățesc viața cu ajutorul suplimentelor întăritoare pentru creier, dar dacă acești întăritori cognitivi ar deveni norma, ce o să se întâmple? O să fim o societate plină de experți intelectuali? Sau doar o să primim mai mult de muncă pentru că avem capacități mai bune?

Smartphone-urile ne-au adus biroul în propriul buzunar. Drogurile inteligente ar putea să ne planteze biroul în minte. Ceea ce ar fi cam nasol.