FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Google Cultural Institute prezintă România mai mişto ca ICR-ul

Google a digitalizat şapte muzee din România.

Expoziția TVR pe Google Cultural Institute, despre Revoluția din 89

​Când nu construiesc roboţi pat​rupezi care vor forma armatele viitorului postapocaliptic, cei de la Google se ocupă de digitalizarea patrimoniului cultural global prin Google C​ultural Institute. Serviciul, lansat astăzi la Muzeul Ţăranului Român, oferă o interfaţă pe care poţi să admiri arhive foto rare cu momente istorice gen Revoluţia din '89, printuri vechi dadaiste şi practic toate operele de artă care se regăsesc în muzeele principale din România.

Publicitate

Momentan sunt doar vreo şapte muzee şi asociaţii româneşti care s-au parteneriat cu Google, plus Televiziunea Română care a făcut o expoziţie foto de​spre Revoluţie. Directorul MŢR, Virgil Niţulescu, ne-a vorbit despre cât de conservatori şi obtuzi sunt muzeografii români care se opun digitalizării operelor noastre, că le e frică că nu le mai vine nimeni la muzeu, dacă au văzut totul pe net: „E ca şi cum te-ai uita la un film de dragoste şi ai spune gata, nu mai am nevoie să fac dragoste, c-am văzut cum e."

Simon Rein

„Programul va include şi artă contemporană", mi-a explicat Simon Rein, program manager la Google Cultural Institute. „La începutul proiectului a fost mai dificil acest capitol, dar acum ne putem lăuda că o cincime din arta de pe Google Cultural Institute este artă contemporană şi sperăm să urmeze şi-n România."

Dar înainte să-ţi ilustrezi blogul tău de hipioată fashionistă cu picturi HD de Klimt, îţi sugerez să ai grijă la licenţe. Când l-am întrebat pe Simon dacă acele imagini sunt uploadate de Google cu licenţă Creative Commons, adică pot să fie folosite de oricine, mi-a răspuns un pic evaziv că: „E o întrebare foarte importantă. Google are licenţă doar să vă arate aceste imagini pe Cultural Institute, dar puteţi să le luaţi dacă au fost încărcate de acele muzee cu licenţă Creative Commons în alte locuri."

Cea mai distractivă parte a evenimentului a fost un jurnalist care bătea o aluzie jenantă că Muzeul Bruckenthal ar fi fost inclus între cele digitalizate, pentru că Simon e de origine germană. Mai avea puţin şi spunea că Klaus Iohannis manipulează Google din umbră, ca un fel de Soroş taciturn.

Publicitate

Zoom pe Arlechinul lui Iosif Iser, Foto via Google Cultural Institute, Muzeul Bruckenthal

Mulţi sceptici o să comenteze că exista deja o iniţiativă nonprofit de digitalizare a culturii, făcută de cei de la Europe​ana.eu, în care sunt implicate şi muzee de la noi, dar calitatea imaginilor de la Cultural Institute mi se pare net superioară. Unele tablouri au fost scanate la o rezoluţie atât de mare, că poţi să depistezi corecturile lui Nicolae Grigorescu de pe pânze. Te-ai gândit vreodată cât de tare ar fi să vezi cum îi crapă obrazul Arlechinului lui Iosif Izer, de la Muzeul Bruckenthal? Nici eu, dar mulţumită Cultural Institute am aflat.

Un alt lucru foarte distractiv de pe Cultural Institute sunt tururile de muzee, mapate 3D mai ceva ca strada fostei tale pe care o stalkuieşti pe Google Street View şi oricum mai ok decât tururile virtuale făcute de instituţiile publice de la noi, în care apeşi pe o uşă şi te trezeşti cu o poză cu candelabrul.

Momentan, un punct negativ este lipsa de conţinut. Cu doar şapte muzee, plus câteva sute de arhive, patrimoniul nostru digital arată ca o emisiune din Viaţa Satului de pe TVR 2. Plus că nu merge mereu să cauţi tablourile după autor, ceea ce în cazuri gen Grigorescu şi Luchian e cam trist.

Citește mai multe despre Google:
Cum m-am distrat cu Google Glass prin București ​Cum prind viață fantomele din Google Street View ​Ochelarii Google: Următoarea tehnologie care ne va încălca libertătile civile