De ce nu știu deloc austriecii de Schweighofer, corporația care a distrus pădurile din România

Mereu mă lovește o rușine difuză, rămân cu obrazul roșu atunci când cineva îmi spune despre comportamentul barbar al compatrioților mei în occidentul sensibil și civilizat. Am impresia că doar noi suntem exportatori de cocălărism și nesimțire. Astă-vară, însă, am fost martorul hoardelor de motocicliști Enduro din Austria care vin în Carpați și ară cu cauciucurile bine striate cele mai neatinse luminișuri și văi montane.

E drept, tot ai noștri îi aduc și îi ghidează pe motocicliștii lor, foști supuși ai casei de Habsburg. Îl întreb pe un ghid român și endurist de ce nu fac cursele moto-montane acolo la ei, în Austria.
„Hai bă, ce dreacu, acolo nu e voie, ce întrebare-i asta?", îmi răspunde omul cu superioritatea blândă a cunoscătorului către discipolul verde și naiv.

„Trebuie obligatoriu interzise, impactul lor asupra peisajului și faunei montane e imens", zic. „Mai dă-vă dreacu de ecologiști, v-ați găsit s-o ardeți ca pe-afară, nimic nu vă place. Vin turiștii, iasă banu', băi băiatule!"

Aveam impresia că mi-au răspuns Iliescu și Năstase deodată; mai trebuie decorate găștile astea de brute cu motoare.

Treaba asta m-a făcut să mă întreb care sunt practicile de exploatare a pădurilor în patria Schweighoferului. La noi, de 20 de ani, Legea Moților există și nu se aplică în nicio literă, iar pădurile Apusenilor sunt rase cu mânia cu care Ed Norton își rade țeasta în American History X; buștenii moților ajung în gaterele cerificate eco ale lui Schweighofer.

Dacă nu mai știi cine-s austriecii în cauză, îți amintesc eu, cu ajutorul jurnaliștilor de la Rise Project, că-s cel mai mare procesator de lemn din România, care „au hrănit politicieni, funcționari și afaceriști cu probleme penale". Rise mai scria că: „Firmele lor taie pădurea și vând buștenii direct grupului patronat de una dintre cele mai bogate familii din Austria." Nu sunt multe dăți în care să strigi justificat: afară cu străinii din țară, dar corporația Holzindustrie Schweighofer e un motiv întemeiat să o faci.

Bine, statul român se face direct vinovat de ăștia care ne-au furat lemnul, „prin Regia Națională a Pădurilor Romsilva, al cărei șef este judecat împreună cu Viorel Hrebenciuc pentru fapte de corupție și sprijinirea unui grup infracțional organizat".

Dar până să-ți mai povestesc despre ce se întâmplă cu Moții noștri, am vrut să văd ce fac vechile comunități montane din Austria și cum se aplică legea la ei.

Cu ajutorul Convenției Alpine i-am vizitat pe reprezentanții regiunii Grosses Walsertal, cel mai vestic land al Austriei, la frontiera cu Elveția. Comunițățile de acolo se ocupă cu economia sustenabilă.
În primul rând i-am întrebat despre păduri, exploatarea lemnului și fabricile de cherestea.
Lemnul pe care îl taie din propriile păduri din Vorarlberg poartă ștampila Bergholz, adică o certificare locală a lemnului. Asta îi obligă să folosească doar în regune cheresteaua produsă acolo.

Cele mai mari amenințări la viața comunităților sunt avalanșele și alunecările de teren. Iar singura protecție împotriva lor sunt pădurile. Așa că, de viața copacilor depinde și viața lor. Și nu-i vorba doar de oxigen.

Pădurele astea aparțin localnicilor în proprietate privată, exact 50%, iar restul de 50% sunt în proprietatea cooperativelor agricole. „Trebuie să îi consiliem pe proprietari despre cum poate fi exploatată pădurea", spune Erich Enenkel de la Managementul Forestier Voralberg.

Garda Forestieră aparține provinciei Vorarlberg, deci este tot locală, însă funcționează după Codul Forestier federal al Austriei. Cu toate astea, Vorarlberg beneficiază de o lege specială a pădurii alături de landul Tirol.

În zona rezervației biosferei Walsertal, protejată UNESCO, activează 45 de gărzi forestiere. Dincolo de faptul că trebuie protejat peisajul și cultura locală, speciile de brad, pin, fag și arțar sunt monitorizate atent. În urma schimbărilor climatice, speciile de foioase urcă tot mai mult la altitudini care aparțineau până de curând coniferelor.

Nu există nicio urmă de tăieri ilegale ale pădurilor, menționează Enenkel. Lucrările forestiere beneficiază de bani de la guvernul federal. Aceste lucrări (Objektschutzwälder) sunt făcute special pentru a proteja comunitățile împotriva inundațiilor, alunecărilor de teren ori altor pericole. Deși pădurile sunt în mare parte în proprietate private, nimeni nu se opune.

„Dacă pădurile nu ar fi aici, costurile cu siguranța comunităților din văi ar fi imense", adaugă silvicultorul.

Doar doi dintre lucrătorii forestieri din zonă auziseră de Schweighofer. „Nu există niciun fel de presiune din partea unor astfel de companii pentru simplul motiv că sistemul nu le permite", îmi spune Enenkel.

Se taie mici porțiuni de pădure marginală în scopul reînnoirii, pe baze științifice. „Vindem tot lemnul aici, la noi în provincie, iar cheresteaua o facem tot noi la gaterul comunităților. Anual, ne permitem 20 de mii de metri cubi de lemn tăiat, iar toată lumea are case de lemn și se încălzește cu produse de lemn (brichete, rumeguș etc.). Lucruri normale…", încheie Enenkel.

Normalul de acolo, pentru mine, era o utopie. Schweighofer nu are acces nici cu gândul la lemnul montan austriac.

Dar a avut acces la lemnul montan românesc. Și a avut aliați redutabili: sărăcia și prostia românilor, corupția - adică PSD, dar și celelalte partide sau alianțe care-au fost la putere în ultimii 28 de ani, statul român fesenizat și o justiție care oferă imunitate criminalilor de mediu (și nu numai).

Și câțiva oponenți mici: WWF, RISE, EIA (Environmental Investigation Agency), Agent Green, Nostra Silva. Munca lor în dezvăluirea mafiei cu care se ocupă „investitorul strategic" a dus la pierderea certificării FSC (Forest Stewardship Council) de către Schweighofer Holzindustrie și a reudus-o la ceea ce este, de fapt: o organizație de drujbari lacomi.

Aceiași oameni care se apărau, într-un interviu realizat de Rise Project, că „n-am tăiat ilegal, am greșit niște documente."

Dacă arătam mai sus cum în Austria mai niciun silvicultor din Voralberg habar n-avea cine e Schweighofer, iar legislația centrală se îmbină armonios cu cea locală, în România statul a fost agentul drujbarilor, distrugându-și sistematic unele dintre cele mai vii comunități și culturi montane a lemnului.

De 15 ani, arborii Apusenilor sunt tocați în burta Schweighoferului. Iar de peste 20 de ani statul român continuă munca asiduă a comuniștilor de a distruge cultura moților. Oamenii ăștia au ieșit în stradă să protesteze pentru că autoritățile nu le respectă drepturile. De fapt, nici măcar nu respectă legea.

Articolul 2 al Legii Moților zice:

Din cei 10-15 metri cubi, moțul nu vede decât un metru cub, și ăla doar așchii de foc.

Asta pentru că moţii sunt obligaţi să prelucreze lemnul printr-o societate comercială, și nu pe persoană fizică. În vreme ce defrișările sunt continue, iar utilajele firmelor străine sunt cerberii pădurii.

În 2017, statul român ar trebui să-și ceară scuze fiecărui moț în parte și să aplice odată Legea nr. 33/1996 în litera și spiritul ei începând de azi.

Iar pentru tăierile din arii protejate (și mai ales din Parcul Național Retezat) scuzele trebuie adresate fiecărui mamifer, pește, fiecărei insecte sau păsări sau moluște în parte, cu angajamentul de a nu mai tăia copacii României pe următorii zece ani.