Cum e să fii gay în biserica catolică

Dumnezeu știe că-mi place pula… și știe asta de ceva vreme. De fapt, a fost dorința lui de 29 de ani încoace să mă atragă doar persoane de același sex cu mine și să am cu ele relații fizice și, de multe ori, profund spirituale, în speranța de a găsi dragostea adevărată. Cine sunt eu, un catolic cu frică de Dumnezeu, să mă îndoiesc de asta? Iisus spune să-ți iubești aproapele și Grindr îmi spune că cel mai apropiat e la un kilometru de mine.

Deși s-ar putea să fiu mai religios decât credinciosul de rând – am fost zece ani băiat de altar în Texas, am participat la slujba Papei din Madison Square Garden în luna septembrie și plănuiesc să mi-o tatuez pe fund pe Fecioara de Guadelupe. Totuși, am renunțat la acest stil de viață acum niște ani. Da, încă port un medalion cu cruce, dar zilele astea sunt mai mult Maria Magdalena decât Ioan Botezătorul. Sâmbăta petrec, iar duminica mă găsești la biserică.

Bineînțeles, e foarte greu să-mi împac orientarea sexuală cu credința. Dacă mă supără perspectiva bisericii catolice asupra căsătoriei între persoanele gay? Normal! M-am supărat când am aflat luna asta că Papa Francis a aprobat un act care le interzice bărbaților LGBTQ să devină preoți? Absolut! Mai ales că vorbim de un bărbat care acum trei ani spunea despre clericii gay: „Cine sunt eu să-i judec?" Am crezut că facem progrese, Frankie – ce s-a întâmplat, frate?

Eu și prietenii mei catolici queer am fost tulburați (dar nu surprinși) de faptul că pontiful a început să condamne explicit persoanele queer – persoanele queer care, atenție, vor să contribuie la o instituție bătrână care încearcă din greu să fie pe placul tinerilor pro-gay din noua generație. Liderul Vaticanului oscilează încontinuu între rolul de aliat (le-a zis creștinilor că ar trebui să-și ceară scuze persoanelor gay pentru greșelile față de ele) și rolul de dușman (a zis că mândria de a fi transgender „anihilează imaginea omului făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu"). Iar oscilațiile astea sunt o dovadă că biserica e confuză din punct de vedere ideologic și derutează comunitatea LGBTQ care nu mai știe ce să creadă.

E ipocrit și nociv să admonestezi activitățile homosexuale în timp ce închizi ochii la presupusele deviații sexuale ale fraților și surorilor noastre hetero – care fac sex în afara căsătoriei și tot felul de experimente sexuale. E incredibil că biserica nu realizează asta. Cine ar fi crezut că versetul „toți suntem egali în fața Domnului" depinde de persoanele cu care faci sex?

La fel ca majoritatea catolicilor LGBTQ, sunt un credincios modern într-o instituție antică, dar mă întorc la ea în fiecare săptămână pentru că așa am fost educat în căminul meu mexico-american. Așa mi se pare corect, pentru că am înțeles primele noțiuni despre credință înainte să înțeleg primele noțiuni despre sexualitate.

Dar pun identitatea catolică pe primul loc și poate o să te mire să afli că tocmai credința m-a ajutat să-mi accept sexualitatea în timpul adolescenței. Deși am crescut într-o comunitate mexico-americană care apreciază mult conceptul de „macho", simțeam și atunci și simt și acum că Dumnezeu ne-a făcut diferiți pe mine și pe alte câteva milioane. Și nu i-am pus niciodată la îndoială intențiile pentru că mereu mi-am văzut sexualitatea ca pe un dar. Pentru că Dumnezeu nu greșește niciodată, nu?

Asta poate pentru că profesorul meu de catehism a reușit să mă convingă cu succes că unele răspunsuri în viață pur și simplu nu sunt garantate, mai ales când vine vorba de Dumnezeu. Bineînțeles, l-am întrebat și continui să-l întreb pe Dumnezeu cum e mai bine să trec prin viață ca o creatură complexă ce sunt, dar nu cred că e ființă umană care să nu fi făcut asta. Iar asta nu diminuează experiența atâtor persoane LGBTQ care încă încearcă să găsească echilibrul perfect între a fi catolic și a fi queer. Vreau doar să spun că cei credincioși găsesc drumul spre Iisus fiecare în ritmul lui. Și asta dacă reușim să trecem de ușile grele și scârțâitoare.

Dar nu mă consider un apărător al bisericii catolice. În mod special, n-o să-l apăr pe cardinalul Timothy Dolan, cea mai mare autoritate catolică a națiunii, care a luat cina cu homofobul de Donald Trump și a refuzat să recunoască faptul că masacrul din clubul Pulse din Orlando a afectat mai ales comunitatea mea.

Însă, la fel ca mulți alți catolici queer, îmi voi apăra dreptul de a practica această credință, cu speranța că generațiile viitoare de persoane queer vor beneficia cumva de insistența noastră. Așa cum spune Biblia lui Matei: „Cere și ți se va da; caută și vei găsi; bate și ți se va deschide." De ce să încetăm să batem, mai ales că avem tot mai puține uși la dispoziție?

Nu pot decât să-mi imaginez cum va arăta ierarhia bisericii în cincizeci de ani, când aplicanții la postul de Papă vor fi foști utilizatori de Snapchat. Vizibilitatea e o virtute și e bine de știut că există oameni care arată ca tine, care iubesc ca tine și se roagă ca tine. E o alegere să fii gay așa cum e o alegere să fii catolic, doar că prima alegere a fost a lui Dumnezeu.

Urmărește-l pe Xorje Olivares pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia