Mi-am obligat părinții să mergem la un muzeu cu penisuri și s-au plictisit de moarte

Sigurður Hjartarson era un copil când a primit în dar un penis de taur. Și, deși falusul bovin curățat, uscat și întins avea scopul de a fi folosit ca bici pentru animale, a trezit ceva în el. A dat naștere unui vis. Pe măsură ce au trecut anii, băiatul a început să colecționeze penisurile altor animale, din amuzament. Prietenii și colegii au început să-i facă și ei cadouri.

Hjartarson a primit penisul de taur în 1947. În 1980, colecția lui avea doar 13 specimene. În 1990, ajunsese la 34. În 1997, Hjartarson avea un total de 62 de penisuri de animale diferite și era gata să-și împartă comoara cu restul lumii. În luna august a aceluiași an, a deschis Muzeul falologic Islandez în Reykjavik, capitala Islandei. Douăzeci de ani mai târziu, muzeul e foarte popular. Și-a mutat sediul de două ori și acum se află în centrul orașului, lângă un restaurant de ramen, și se laudă cu 282 de specimene de la 93 de specii diferite de animale. Și da, printre aceste specimene se numără și câteva falusuri de om.

În 2012, Hjartarson a făcut și un documentar despre procesul prin care a reușit să procure specimeele umane: The Final Member.

Filmul e despre Hjartarson și alți doi potențiali donatori – un islandez bătrân care a fost fustangiu la viața lui și care a promis că, după moarte, își donează bărbăția muzeului, și un american pe nume Tom Mitchell. Mitchell și-a numit penisul Elmo și îi place să-l îmbrace în diverse costumașe, după care îl fotografiază și îi trimite pozele lui Hjartarson, care devine tot mai enervat de obiceiurile lui Mitchell pe parcursul filmului. Scopul lui e să își îndepărteze penisul pe care chirurgicală, cât timp e încă în viață, ca să-l transforme în „cel mai faimos penis din lume."

The Final Member e un film dement de la un capăt la altul și acesta e motivul pentru care, atunci când părinții m-au invitat să vin cu ei într-o excursie în Islanda, am hotărât să mergem toți în vizită la muzeul islandez al penisului.

Părinții mei mi-au susținut mereu cariera de jurnalistă, așa că au fost de acord să vină cu mine. Dar când am ajuns acolo, realitatea a fost alta. Amândoi sunt academicieni în pragul pensiei și și-au dat seama că nu li se pare prea ok să le imortalizez fețele alături de un penis gigantic de balenă. Am făcut un compromis: am zis că o să le acopăr fețele cu emoticoane care să corespundă cu emoțiile lor.

Muzeul era mai mic decât îmi imaginam, dar semăna, așa cum mă așteptam, cu un altar ridicat penisului. Din toți pereții ieșeau penisuri de diverse forme și mărimi și toate vitrinele erau pline ochi cu penisuri.

Fiecare exponat e însoțit de o glumă proastă despre penisuri, iar pe perete erau caricaturi cu penisuri de celebrități precum Michael Jackson, Bill Gates sau Adolf Hitler. Testiculele lui Einstein, de exemplu, erau în formă de creier.

În primele 15 minute, am fotografiat tot ce mi-a ieșit în cale. La fiecare câteva minute, telefonul mă avertiza că rămân fără memorie.

Muzeul are o secțiune întreagă dedicată penisurilor de animale mitologice. Ca să înțelegi despre ce vorbesc, am văzut până și penisul lui Moș Crăciun și nu cred că o să-mi pot șterge vreodată din minte imaginea aia.

O colecție interesantă e cea a mulajelor din argint a tuturor penisurilor din echipa islandeză de handbal. M-am documentat și am aflat că n-au fost făcute după penisurile originale ale jucătorilor, ci din imaginația artistei, fiica lui Hjartarson.

Iată-l aici pe tata cum se uită sceptic la colecția imaginară de penisuri de jucători de handbal.

Părinții mei n-au fost impresionați de mulaje și, în scurt timp, mi-am dat seama că i-am pierdut pe amândoi. Pe mama am găsit-o pe un fotoliu, CROȘETÂND. Drăguța de ea.

Tata a ieșit din sectorul de penisuri mitologice și m-a întrebat: „Cât mai stăm?"

Înainte de plecare, ne-am oprit și în magazinul de suveniruri unde se vindeau tricouri oribile și kitsch-uri penibile.

Muzeul Falologic Islandez e o minune modernă, unul dintre locurile alea pe care trebuie să le vizitezi neapărat dacă trec prin Reykjavik. E deschis în fiecare zi, de la 10 a.m. la 6 p.m. și taxa de intrare e 1500 de coroane islandeze (aproximativ 60 de lei). Pentru copiii sub 13 ani, intrarea e gratuită.

Am uitat să-ți spun, la ieșire era și o fotografie cu Tom Mitchell, dar părinții mei n-au fost impresionați nici de ea.