Chestii

Secta dubioasă din București în care bărbații își tăiau penisul ca să scape de păcate

Acum o sută de ani, o sectă ciudată venită din Rusia convingea bărbații din România să renunțe la genitale pentru religie.
27.4.17
Fotografie de gaelx, via flick

Din secolul XIX până în perioada interbelică, în București și în alte orașe din România a existat o sectă ciudată ai cărei membrii aveau un obicei îngrozitor: bărbați își tăiau penisurile, iar femeile sânii. Oamenii ăștia erau însă foarte apreciați pentru că prestau unul dintre cele importate servicii de care are nevoie un mare oraș: transportul public. Acum, după ce te-am șocat puțin cu aceste informații, o să-ți spun întreaga poveste a acestor sectanți cunoscuți în România sub numele de scopiți sau muscali.

Publicitate

Obiceiul ăsta ciudat a apărut în… Rusia. Unde altundeva?

Fotografie de Adam Jones via Flickr

Scopiţii sau scapeţii au fost membrii unei secte religioase, care s-a format pe teritoriul Rusiei ţariste în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și care practica mastectomiei la femei şi castrarea la bărbaţi. Oamenii ăștia considerau că prin aceste mutilări corporale, puteau atinge perfecţiunea spirituală deţinută de primii oameni, dinaintea comiterii păcatului originar. Sectanţii Skoptsy erau de părere că, atunci când Adam şi Eva au fost expulzaţi din Grădina Edenului, şi-au luat fiecare în propriul corp câte o jumătate din mărul interzis, formându-se astfel organele genitale masculine şi feminine, iar mântuirea era posibilă doar prin extirparea acestora.

Scopismul, deşi a fost opera unui ţăran aventurier din zona Uralilor, s-a răspândit cu repeziciune în oraşele din jurul capitalei imperiale ruse, adunând adepţi din toate categoriile sociale, chiar dacă în Codul penal ţarist erau numiți: „inamicii omenirii, distrugătorii moralităţii şi criminalii legilor divine şi civile". La rândul său, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a proclamat secta castraţilor ca eretică şi periculoasă, acuzând-o de blasfemie.

Citește și:** Depresivii și alcoolicii de peste 50 de ani sunt înnebuniți după Trump și Putin**

Vor fi renegaţi şi expulzaţi în Siberia, dar foarte mulţi dintre ei vor căuta refugiu în alte regiuni, printre care şi România, mai exact în zona Dobrogei, amestecându-se cu lipovenii de la noi care vorbeau aceeaşi limbă. Cei mai mulți au fost asimilaţi de către populaţia autohtonă, însă o bună parte dintre ei au rămas fideli credinţelor religioase şi au trăit izolaţi la marginea comunităţilor. Alţi scapeţi au ajuns în alte oraşe din Moldova precum Iaşi şi Galaţi, iar apoi în Bucureşti unde au întemeiat casta muscalilor, adică birjarii.

Publicitate

Cine a fost „profetul" care, în numele religiei, a scos eunuci pe bandă rulantă

Fotografie de Tekniska museet via Flickr

Fondatorul sectei castraţilor este considerat un ţăran din zona Oriolului pe nume Kondraty Selivanov, care se pare că suferea de demenţă cronică, fiind internat de nenumărate ori la balamuc. Individul respectiv s-a trezit pe la 1770 să propăvăduiască reîncarnarea şi revenirea Mântuitorului pe Pământ, prin intermediul său. Refuza să accepte autoritatea Bibliei şi recunoştea doar puterea Spiritului Sfânt. Selivanov ar fi fost discipolul unui alt ţăran, Andrei Ivanov, care fusese întemniţat în 1771, după ce convinsese un grup de 13 bărbaţi să-și taie mădularele şi să devină skoptsy.

 „Noul Mesia" a promovat idea mutilării fizice pe care trebuia să o suporte orice credincios, pentru a intra în graţile divine. De aceea castrarea (skoptsy în limba rusă înseamnă castrat), era calea cea mai sigură pentru mântuirea păcatelor.

„Se practicau două forme de ritual: castrarea parţială sau cea minoră denumită micul sigiliu , în care se extirpau doar testiculele bărbaţilor; şi castrarea completă sau marele sigiliu care semnifica chirurgia totală a organului reproductiv masculin. În cazul din urmă, pentru a se putea urina se impunea folosirea unui corn de vacă sau a unui tub de plumb. Mutilarea în cazul femeilor era la fel de înfiorătoare. Chiar dacă nu li se distrugea zona genitală, erau supuse tăierii ambilor sâni", ne povesteşte Laura Engelstein, în lucrarea „Castration and the heavenly kingdom: a Russian folktale" (1999).

Publicitate

Operația se făcea fără anestezie, cu ajutorul unui cuțit obișnuit

Fotografie de Ashley Van Haeften via flickr

Chestia asta cu micul şi marele „sigiliu" era o găselniţă a lui Selivanov care a preluat citate din Apocalipsă despre cele şapte sigilii (peceţi) care prevesteau sfârşitul lumii. Ambele operaţii erau practicate fără anestezie locală şi se efectuau de către femeile vârstnice din sectă cu ajutorul unui simplu cuţit. Erau şi cazuri în care bărbaţii se autoflageau singuri după îndelungate sesiuni de dansuri mistice, care atingeau un nivel maxim de transă spirituală.

Hemoragiile erau cauterizate rudimentar prin folosirea fierului încins ca la animale, ritualul fiind numit „botezul focului".

Citește și: Creștinopații din România se iau după femeia din Rusia care vrea să-ți bați nevasta și copiii

Pentru fidelii lui Selivanov, organele sexuale reprezentau cheile Infernului de care profita Necuratul, iar atunci când se producea ritualul de mutilare persoana care se transforma în eunuc, trebuia să cânte şi să ceară clemenţă: „Domnul a înviat cu adevărat", iar castratul este pregătit să se urce pe calul galben la fel ca în citatul biblic (vezi Apocalipsa 6,7-8)

De remarcat faptul că tratamentul era aplicat doar după ce fiecare familie de scapeţi avea deja doi copii în componenţă. Trebuiau totuși să se înmulţească și ei pentru a respecta legea divină. Conform Bibliei, cea de a doua revenire a lui Iisus era posibilă doar când membrii sectei ajungeau la numărul apocaliptic de 144.000 persoane.

Publicitate

Șeful sectei i-a propus chiar fiului moștenitor al țarului să-și taie penisul

Profetul eunucilor care era poreclit şi Corăbierul (cum ar veni, căpitanul bărcii care-i duce la nemurire) s-a făcut remarcat în cadrul aristocraţiei ruseşti şi a atras atenţia Curţii imperiale a Romanovilor. Se pare că primele informaţii despre aceste mutilări au ajuns la urechile ţarinei Ecaterina cea Mare (1729-1796), care a decretat investigarea lui Selivanov şi a sectei castraţilor.

Liderul a fost arestat şi deportat în Siberia, dar pe la 1795 a revenit la Moscova unde se prezenta drept reîncarnatul soţ al împărătesei Ecaterina, Petru al-III-lea, decedat cu mulţi ani în urmă (1762). Este arestat din nou şi trimis la Sankt Petersburg unde fiul moştenitor al tronului, Pavel I, are curiozitatea să-l cunoască personal pe „tatăl său reîncarnat". În demenţa lui naturală, Selivanov se prezenta drept Noul Messia şi îi va propune ţarului Pavel I castrarea fizică şi puritatea spirituală. Un motiv suficient de puternic pentru a fi trimis direct la spitalul de nebuni.

Citește și: Sectanții sinucigași care purtau doar adidași Nike originali

Odată cu domnia lui Alexandru I al Rusiei (1801-1825) este eliberat datorită insistenţelor castraţilor din rândul aristrocraţiei care aprobau sesiunile de mutilare corporală ale sectei scapeţilor. În 1807, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse îl proclama pe Selinov un eretic periculos iar secta sa era acuzată de blasfemie. Babuşca va mai trăi până în 1832 (se pare că depăşea 100 de ani), continuând seria castrărilor şi a excitaţiilor mistice în sesiuni ce reuneau sute şi sute de persoane, scoţând eunuci pe bandă rulantă.

Publicitate

Se pare că numărul acestora ar fi atins cifra de 100 de mii de membri pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi, în ciuda persecuţiilor, s-a transformat într-o mişcare de amploare în jurul Moscovei şi a San Petersburg-ului. De frica autorităţilor, odată cu moartea profetului, adepţii castrărilor vor căuta refugiu în alte regiuni precum Siberia, Caucaz, Basarabia, Moldova şi Dobrogea, iar după instaurarea regimului bolşevic în Rusia, au dispărut aproape în totalitate, scrie Irina A. Tulipan și Evgheny A.Torchinov în The castrati scoptsy sect in Russia: History, teaching and religious practice, 2000).

Scopiții au ajuns și în România unde au monopolizat breasla birjarilor din Capitală

Fotografie de Willian Murphy, via Flickr

Primele familii de Skoptsky au intrat pe teritoriul românesc pe la începutul secolului al XIX-lea şi s-au aşezat la sud de Dunăre prin zona Munţilor Măcin din Dobrogea. Pentru populaţia autohtonă ei erau numiţi „muscali", adică locuitori ai oraşului Moscova sau din împrejurimi. În județul Tulcea, muscalii s-au amestecat cu comunitatea lipovenilor cărora le-au respectat tradiţiile şi obiceiurile, dar realizau pe ascuns ritualurile sectei scopiţilor. Umblau în costume de culoare albă şi practicau dansuri extenuante şi mutilarea membrilor. Iată, de exemplu, o mărturie de la începuturile secolului trecut, transmisă de un diacon de la Dunărea de Jos:

„Scapeţii sau castraţii sunt veniţi în ţara noastră cam pe la anul 1820. Ei se numesc între dânşii porumbeii albi spre a arăta că sunt inocenţi, pentru care şi convieţuiesc într-un fel de comunitate de mai mulţi bărbaţi şi femei la un loc, denumindu-se fraţi şi surori, caracteristica vieţii lor este abstinenţa sexuală prin castrarea şi a bărbaţilor şi a femeilor… Ei mărturisesc că Hristos s-a întrupat în persoana unui muscal pe nume Selivanov, care a întemeiat religia scapeţilor și au nădejdea că acesta va reveni pe pământ când va mântui lumea" (Anghel Constantinescu, Monografia Sfintei Episcopii a Dunării de Jos, 2014)

Publicitate

Tot în zona Dunării, găsim informaţii despre această sectă într-un jurnal al unei canadience care a locuit în portul gălăţean, în care se menţionau următoarele:

„Vizitii ruşi sunt printre figurile cele mai izbitoare din Galaţi. Ei sunt îmbrăcaţi în haine de catifea albastră foarte lungi cu care se acoperă până la gleznă şi cu cămăşi dintr-un satin roz…iar pe cap poartă şepci cu cozoroc…toţi aceşti surugii sunt membrii unei secte religioase mici: Shopki, care au fost exmatriculaţi din Rusia pe seama convingerilor şi practicilor lor ciudate, după care s-au stabilit aici şi la Bucureşti şi sunt angajaţi exclusiv în afaceri de creştere, reproducere și vânzarea de cai, precum şi la conducerea trăsurilor." (Ethel Greening Pantazzi, Roumania in the light and shadow, citată în publicația Viața Liberă).

Citește și: O sectă extraterestră a plăcerii repară clitorisuri în Africa

La Iaşi, cu mai bine de o sută de ani în urmă, muscalii îşi plimbau trăsurile prin faţa Mitropoliei și pe străzile principale ale capitalei moldovene. Se pare că domniţelor le făcea mare plăcere să fie plimbate de către matăhăloşii birjari scopiţi, iar soţii lor bogaţi erau chiar bucuroși să le lase în grija eunucilor, care nu le puteau pune în pericol căsnicia și nici reputația.

În Bucureşti se pare că pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, afacerea cu birjari si caleştile cu cai era controlată de secta scopiţilor. Aceștia erau recunoscuţi drept cei mai buni vizitii, cu cele mai frumoase şi mai luxoase trăsuri.

Publicitate

„Birjarii muscali sau scopiţii cum le mai spuneau în popor, fiindcă, după primul lor copil se supuneau de bună voie unei operaţii chirurgicale ca să nu mai aibă copii pe viitor, erau toţi nişte uriaşi, mătăhăioşi, cu mers greoi şi faţa încreţită care aveau caii aduşi din stepa rusească, negri sau vineţi rotaţi, cu cozi lungiţi coame bogate" (George Potra, Din Bucureştii de ieri,1990)

Gheorghe Crutzescu în lucrarea sa Podul Mogoşoaiei - povestea unei străzi ne face o caracterizare a muscalilor din vremea respectivă: „Aliniaţi ca la paradă cu trăsurile lor sclipitoare, hamurile şi alămurile-lună, şi cu caii negri cu coada până la pământ, mai lucioşi ca oglinda, aşteptau răbdători, impunători, nepăsători, muscalii birjari. Se pare că aceştia ar fi venit la noi odată cu armatele ruseşti pe la 1828, fiind primii vizitii ai ofiţerilor ruşi, după care au format o adevărată comunitate în apropiere de Obor, pe o uliţă care se numeşte strada Birjarilor."

Scopitul Mișca era cel mai apreciat de domnișoare pentru că avea doar cai albi la trăsură

Muscalii mai puteau fi găsiţi şi în Piaţa Teatrului, în față la „Fronescu", o cârciumă din Băneasa, ori a restaurantului „Flora" de pe Şoseaua Kiseleff sau la Vila Regală. Foarte apreciaţi şi respectaţi, se impuneau prin corectitudine şi supunere şi erau persoane care nu căutau niciodată scandal. Buni cunoscători ai Capitalei ştiau să te ducă în orice colţ al oraşului. Legendele spun că doar „cei cu multe parale" puteau să beneficieze de serviciile lor, iar atunci când clientul urca în caleaşcă doar pronunţa cuvântul „acasă" și muscalul ştia, fără greșeală, unde să-l ducă.

Istoria consemnează și numele unor birjari celebri în epocă dintre care îi amintim pe Alexa, Ivanov, Saşa sau Mişca, o dovadă în plus a originii lor slave. Despre Mișca, spre exemplu, se spune că era apreciat de către domnişoarele bogate din Bucureşti, întrucât folosea la trăsurile sale numai cai de culoare albă. Erau un fel de mașini de lux din vremurile noastre.

Citește și: O fostă sectantă îți arată cât de ușor e să faci o spălare pe creier

Numărul foarte mare al caleştilor muscalilor a crescut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar circulaţia avea de suferit. Din acest motiv, Prefectura Capitalei va emite unele ordonanţe începând cu anul 1879, prin care va reglementa situaţia, dar acest lucru va lovi din greu în breasla muscalilor. Se vor impune staţii de aşteptare, trasee fixe şi un orar pentru toţi birjarii, iar pe cea mai aglomerată arteră bucureşteană, Calea Victoriei, circulaţia trăsurilor fără clienţi, era interzisă.

Toate aceste reglementări au dus la reducerea numărului de birjari în primii ani ai secolului XX. Una dintre ultimele referiri la muscali o găsim într-o revistă National Geographic Society din 1935, care prezenta imagini cu ultimii membri ai sectei. Încetul cu încetul, nu s-a mai auzit nimic de ieri. Au dispărut o dată cu obiceiul lor ciudat. Am putea astfel spune că, printre alte beneficii, apariția mașinii a salvat probabil și numeroase penisuri de la tăieri. Cine știe…

Citește și alte materiale despre secte: 
Secta care răpește creștini

Sectanții sinucigași care purtau doar adidași Nike originali

O fostă sectantă îți arată cât de ușor e să faci o spălare pe creier