Colaborare — VICE România

Dacă vrei să scrii pentru VICE România, ai nimerit bine. Lucrăm constant cu oameni care au să împărtășească povești, dar și rezultatul curiozității lor. E și pentru tine locul potrivit?

Cum devii colaborator VICE România

VICE caută constant oameni interesați de aproape toate aspectele vieții și societății, de la sănătate mintală, sexualitate sau cultură pop la experiențe de job. Îți place să explorezi tot felul locuri? Vrei să ieși din zona de confort? Ai o experiență nebună și cât de cât deosebită de împărtășit? Da, se prea poate să fie locul tău aici.

Ce vrem de la tine? — Să ai deschiderea de-a afla, de-a pune întrebări și de a-ți clarifica niște curiozități. Să ai înclinația de-a documenta subiecte și nu doar de-a arunca diverse opinii cum ni se întâmplă tuturor după prea multe pahare. Dacă mai găsești și un unghi atipic pentru evenimente și întâmplări de interes general cu atât mai bine.

Înainte să ne propui un subiect, verifică pe site să nu-l fi abordat deja. Probabil că da, dar nu-i un capăt de țară – trebuie să ne convingi că ai ceva în plus de zis pe tema respectivă. Onorariul articolului variază în funcție de complexitatea lui. Da, dacă îl vom publica, plătim pentru el.

În fine, presupunem că vrei să lucrezi cu noi. Ai mai jos două adrese de mail unde să ne trimiți propunerea ta. Înainte să ne scrii gândește-te dacă tu ai vrea să citești așa ceva. Apoi, spune-ne și nouă în mail de ce. Altfel, spor la scris.

Propuneri generale: publicațiacontact-romania@vice.com