Cum a contribuit Mihail Neamțu la eșecul referendumului anti-gay

Nu trebuie să ai calificări suplimentare de sociolog ori analist politic pentru a vedea, cu ochii liberi, că înfrângerea suferită de Coaliția pentru Familie la Bătălia Referendumului îi ustură rău de tot pe fanii așa-zisei familii tradiționale. A trecut, iată, aproape o săptămână, iar apostolii CpF încă se mai dau cu capul de pereții virtuali ai Facebook-ului. Se comportă fix ca atunci când ai o măsea stricată pe care nu te abții să o zgândări, chit că te va durea mai tare pe urmă.

Iar înfrângerea doare rău, mai ales când ești sigur de victorie. Să facem un scurt rezumat.

Mai întâi a fost inițiativa, demarată în 2016. Apoi, cele trei milioane de semnături. A urmat dezbaterea triumfală din Parlament și votul favorabil modificării Constituției. Nimic nu părea să le mai stea în cale. „Lasă, că o să pice la CCR”, au spus unii. N-a picat, Curtea s-a predat precum guvernul francez de la Vichy armatei germane și a dat undă verde referendumului. N-a fost suficient: guvernul a dat ordonanță de urgență (ilegală, legală, cine să mai verifice în tot tăvălugul ăsta) în care s-a renunțat la sistemul de monitorizare în timp real și la alte chichițe, ba a mai și lungit scrutinul pe durata a ditamai două zile. Să fie loc pentru toată lumea. Să iasă.

N-a ieșit. Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost lungă și plină de terori. Dar a venit momentul închiderii urnelor de duminică noaptea. Cei din tabăra „pro-boicot” erau deja puși cu spatele la zid, ca armatele oamenilor Pământului de Mijloc înconjurate de orcii siguri de izbândă. Și, exact ca în Lord of the Rings, când totul părea pierdut, a venit Gandalf cel Alb călare pe Arma Boicotului dând flash-uri ca pe Autobahn și orbind vrăjmașii. Victoria a fost totală.

Apoi, a urmat cearta în paradis. Triumviratul CpF începe deja să se clatine, odată cu apariția primelor semne de schismă dogmatică. După ce Mihai Gheorghiu, liderul Coaliției, a dat asigurări că CpF nu se va transforma în partid, Adrian Papahagi și Mihail Neamțu anunță mare conferință mare luna viitoare la Cluj. Ce să fie oare?

„A venit momentul să ne definim principiile și să ne gândim acțiunea civică pentru următorii ani. În acest scop, vă invităm la o mare convenție națională la mijlocul lunii noiembrie”, a declarat Adrian Papahagi.

E momentul să facem o pauză și să ne concentrăm asupra unui om providențial, fără de care acest referendum poate nu ar fi avut același farmec și, în mod sigur, nu ar fi fost nici boicotat cu la fel de mult elan. Numele lui e (răpăit de tobe) Mihail Neamțu. Un veritabil artizan al eșecului, un om de la care cu toții putem învăța poate cea mai importantă lecție a politicii: cea a înfrângerii.

„Momentul zero” al apariției lui Mihail Neamțu în viața publică a României s-a petrecut în timpul campaniei unui alt referendum, cel din 2012, pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Șeful suspendat al statului făcea campanie prin toată țara și chema lumea la lupta contra hidrei USL (pe vremea aia PNL și PSD erau, pe față, în alianță politică).

La mitingurile de atunci, Neamțu avea să se remarce din postura tânărului energic, posesor de ochelari cu ramă subțire, cămașă bleu apretată și pantaloni chinos, bej, punând obsesiv aceeași întrebare, devenită un soi de catch-phrase: „Mai e cineva aici?”.

Ăla a fost momentul său de grație divină. A pus umărul la eșuarea referendumului de demitere din 2012, susținând, ce ironie, apelurile la boicot. Iar referendumul de demitere din 2012 a fost invalidat, fix pentru că nu s-a atins pragul - la acea vreme - de 50% + 1. Pesediștii și liberalii cepefiști să-i mulțumească lui Neamțu și pe această cale.

De atunci, Mihail Neamțu a început să amușineze cașcavalul politicii de rang înalt. A înregistrat eșec după eșec, fără ca asta să-l împiedice să intre în conștiința publicului. A format mai întâi mișcarea Noua Republică, apoi a încercat să lipească formațiunea de nou formata ARD (Alianța România Dreaptă) a opoziției, alcătuită din PDL, PNȚCD și Forța Civică. Nu i-a ieșit figura pentru că Noua Republică nu era partid. În 2012, a candidat, fără nicio jenă, pentru un mandat de parlamentar pe listele PNȚCD. Nu a prins pragul.

Au urmat patru ani de deșert. În 2016, s-a retras din Noua Republică, pe motiv că vrea să-și dedice mai mult timp familiei. Asta nu l-a împiedicat, un an mai târziu, să se înscrie în PNL.

În același an, a avut un moment „metoo”, în care a povestit cum a fost pupat pe gât de un preot homosexual pe vremea când era doctorand în teologie la King's College din Londra. Mențiunea cu doctoratul a fost strecurată subtil, în primul paragraf al destăinuirii, Neamțu având grijă cu fiecare ocazie să-și avertizeze interlocutorii asupra cunoștințelor sale vaste în materie de teologie, Dumnezeu și sfinți.

Pe lângă lecturile sale, Mihail Neamțu se laudă și cu scrierile sale. Chit că, la o privire rece și neutră, nu trebuie să fii George Călinescu ca să-ți dai seama că omul ăsta scrie prost.

A fost una din principalele săgeți aruncate de CpF în dezbaterile legate de referendum. S-a făcut remarcat într-o dezbatere la Realitatea TV când, întrebat de Dragoș Bucurenci dacă e de acord cu parteneriatele civile, Mihail Neamțu i-a dat o bastârcă sub forma unei contra-întrebări: „Dar dumneavoastră sunteți de acord cu pedofilia?”.

Printre alte năzdrăvănii prin care personajul nostru a mai ieșit în evidență, menționez autobuzul electoral cu care a bătut țara în lung și lat, îndemnând populația la vot, precum și o ciudată apariție într-o biserică, în duminica referendumului, în care Mihail Neamțu, îmbrăcat în haine preoțești, le-a spus credincioșilor că el e, de fapt, un soi de astronaut care a spart legile fizicii și a călătorit în timp.

„Iubiți credincioși, vin din viitor și viitorul nu arată foarte bine”, le-ar fi spus el enoriașilor. Cineva ar trebui să bată cu degetul în fruntea lui Neamțu și să întrebe energic: „Hei, mai e cineva aici?”.