Astronauții își vor face mâncare din propria urină

Astronauții oricum își beau propria urină - nu direct, din fericire, ci după ce-i filtrată și reciclată în apă potabilă. E o realitate dură și abia se vorbește despre asta în discuțiile despre explorarea spațiului cosmic.

Nici despre faptul că astronauții și coloniștii de pe Marte s-ar putea să se hrănească cu roșii crescute cu urină umană, cam cum erau cartofii din fecale ai lui Matt Damon în The Martian. Și deși toată discuția asta despre spațiu s-ar putea să pară scârboasă pe Pământ, ostilitatea cosmosului presupune ca fiecare atom din reziduurile naturale ale omului să aibă valoare în afara atmosferei terestre.

Spectrul de tehnologie bazată pe reziduuri devine din ce în ce mai larg, astfel că cercetătorii de la Universitatea Clemson plănuiesc să transforme urina cosmonauților în nutrienți și materiale plastice ce ar putea face călătoriile în spațiu cel puțin viabile.

Cercetătorul Mark A. Blenner a subliniat că o mentalitate „fără pierderi" trebuie aplicată la majoritatea nivelurilor macro și micro. „Dacă astronauții urmează să plece în spațiu câțiva ani, trebuie găsită o cale prin care totul poate fi reciclat și reutilizat", a zis într-un comunicat de presă. „Economia atomului va deveni extrem de importantă."

Iar cheia pentru descoperirile lui Blenner, pe lângă urina umană, e o drojdie numită Yarrowia lipolytica pe care Blenner și echipa lui au reușit să o modifice genetic și să o „hrănească" cu alge, bacterii, precum și nitrogen din urină și dioxid de carbon din respirația umană.

Soiul produs a creat acizi grași omega-3 și chiar și un monomer chimic care poate fi băgat într-o imprimantă 3D ca să creeze obiecte de plastic precum o cheie. E o descoperire imensă pentru scriitorii SF; imaginează-ți cum ar fi fost dacă Ripley din Alien ar fi putut să se pișe într-o cană de Yarrowia lipolyptica, după care ar fi imprimat 3D armele cu care să se lupte cu extratereștrii, în loc să se bazeze pe putere și pe viteză.

Lăsând la o parte fanteziile astea, Blenner a descoperit acum ceea ce producătorii de alcool știau de secole; drojdia e de fapt o ciupercă nesuferită, dar capabilă de lucruri mărețe. „Am aflat că Y. lipolytica e puțin diferită de alte soiuri de drojdie în ceea ce privește genetica și natura sa biochimică", a zis el. „Fiecare organism nou are o cantitate de ciudățenie pe care trebuie să te concentrezi ca să o înțelegi mai bine."

Dar în materie de călătorii în spațiu, ciudățenia asta poate fi foarte folositoare. „Drojdia asta tolerează condițiile ieșite din comun, cum ar fi pH ridicat sau scăzut, mediul sărat, puterea ionică și urina umană", a zis Blenner pentru MUNCHIES. „O face să fie o gazdă folositoare pentru crearea de produse fără să mai folosești substraturi de deșeuri mai puțin rafinate."

Blenner, a cărui cercetare a fost finanțată în mare parte de Programul de Granturi în Cercetare a Tehnologiei Spațiale de la NASA, a prezentat descoperirile astea la a 254-a Întâlnire Națională și Expoziție a Societății Chimice Americane, cea mai mare societate științifică din lume, marțea trecută. Se pare că anul ăsta a rupt, pentru că printre prezentări s-a numărat și „etichetele inteligente" care ar putea să spună când mâncarea e expirată.

Ca și în cazul etichetelor inteligente, tehnologia asta rămâne încă în stare incipientă, dar implicațiile practice sunt clare. „Încă suntem departe de a produce cantități folositoare de plastic din deșeuri cu dioxid de carbon", a zis Blenner. „Totuși, folosirea ureei ar putea fi mult mai benefică în termeni de producție și costuri comparat cu alte resurse de nitrogen din fermentația industrială și producția de omega-3 din drojdia asta, care sunt deja comercializate din substraturi non-reziduale."

Drojdia ne-a oferit deja pizza, berea și vinul, dar într-o zi poate va reuși să facă viața posibilă și pe Marte. Mulțumesc, drojdie!