Stiinta

Cum să ai primul vis lucid din viața ta

Oamenii care au vise lucide își trezesc conștiința în somn și controlează firul poveștii.
Koh Ewe
SG
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia
vise lucide, cum sa ai vise lucide
Fotografie de Piotr Wilk, Unsplash  

Aveam vreo 11 ani și plecam de la noi de acasă să luăm prânzul, cu bunicii în urma mea. În timp ce coboram scările, m-am oprit. „E un vis”, m-am gândit deodată. Nu eram total sigură, dar am zis să verific. M-am urcat din nou în capul scărilor și am făcut un salt enorm de acolo. M-am bucurat de senzația de plutire. Atunci m-am trezit. A fost primul și singurul vis lucid pe care l-am avut.

Publicitate

Oamenii care au vise lucide se laudă că se pot comporta total imbecil în timpul lor, fără să suporte consecințele acțiunilor lor. Acum cu pandemia, e un moment perfect să explorăm tot felul de fantezii nebunești.

Conform spuselor lui Patrick Bourke, lector în psihologie la Universitatea din Londra, visele lucide înseamnă să devii conștient că visezi în timp ce ești încă în vis. Deși unii oameni au spontan vise lucide, poți să te și antrenezi ca să devii lucid în timpul viselor.

Robert Waggoner, autor al cărții Lucid Dreaming – Gateway to the Inner Self, a zis că face asta din 1975.

„Visele lucide sunt o platformă deschisă. Poți face orice îți imaginezi”, a declarat el pentru VICE. În visele lucide experimentezi zborul sau treci prin pereți, toate astea în timp ce ești conștient.

„Visele lucide ne permit să accesăm conștient inconștientul și creativitatea lui”, a zis Waggoner.

Unele persoane folosesc visele lucide ca să gestioneze coșmaruri cauzate de sindromul de stres posttraumatic sau să își rezolve fobii și traume emoționale. Visele lucide le permit oamenilor să își acceseze creativitatea sau să își dezvolte niște aptitudini fizice, cum ar fi să facă scheme complicate pe schiuri fără să-și rupă oasele.

Sună minunat, dar de unde începi ca să ajungi acolo?

Cum să ai un vis lucid?

Achilleas Pavlou, un cercetător specializat în somn de la Universitatea East Anglia, a zis că există trei metode cognitive care pot fi folosite simultan ca să începi să visezi lucid.

Publicitate

Prima ar fi testarea realității – realizarea dacă ești sau nu într-un vis. Cum faci asta? Îți prinzi nasul cu degetele și vezi dacă poți respira. Dacă da, ești în vis. Sau te tragi de deget. Dacă ești în vis, acesta se va lungi la infinit. Sari în sus și în jos, însă în vis, când faci asta, plutești până sus și apoi aterizezi lent. Sau încerci să treci degetul de la o mână prin palma celeilalte mâini. În vis va fi posibil.

Waggoner crede că aceste verificări funcționează pentru majoritatea oamenilor, dar există și diferențe între persoane. Visele lucide îți reflectă credințele și așteptările, a zis Waggoner. De aceea, el încurajează oamenii să facă două verificări în vis.

A doua metodă e să te trezești și să te culci la loc. Visătorul lucid se trezește după câteva ore de somn, de obicei cu ajutorul unei alarme, și stă treaz pentru o scurtă perioadă de timp înainte să adoarmă din nou. Tehnica aceasta se folosește împreună cu o a treia metodă, cunoscută ca inducția mnemonică a viselor lucide (MILD), care implică repetarea unei fraze prin care îți stabilești intenția visului înainte să adormi. Waggoner spune că poți repeta: „Noaptea asta o să fiu mai conștient în vis și, când o să văd ceva ciudat, o să știu că visez”.

Ca să combini cu succes metodele, Waggoner sugerează să te trezești la patru dimineața și să numeri secundele până adormi din nou. „Unu, e un vis. Doi, e un vis. Trei, e un vis.” Și tot așa.

Publicitate

Uneori, ajungi la 37, e un vis, și realizezi că în jurul tău s-a format un vis. Când te auzi spunând „e un vis” și realizezi că deja visezi, e un sentiment incredibil, a zis el.

Când a început să aibă vise lucide, Waggoner s-a antrenat să dezvolte o reacție condiționată printr-o tehnică pe care a numit-o „găsește-ți mâinile”. Se uita la mâinile lui și își spunea: „În noaptea asta, când o să visez, o să-mi văd mâinile și o să realizez că visez”. Repeta fraza asta timp de cinci minute înainte de culcare. În a treia noapte când a făcut asta, a avut un vis lucid.

Ce să faci într-un vis lucid

Ok, deci ai un vis lucid. Ce e de făcut? Pentru cei mai mulți, visele lucide sunt niște experiențe trecătoare – cea mai mare provocare e să rămâi în visul lucid.

Waggoner a zis că oamenii trebuie să își amintească trei lucruri ca să rămână în visul lucid. Primul e să își reducă emoțiile. Dacă te entuziasmezi prea tare, te trezești. Al doilea e să îți crești nivelul de conștiență prin frecarea mâinilor sau atingerea unui obiect din vis. Ultimul e menținerea concentrării. Ca să nu uiți că ce experimentezi e real, trebuie să-ți amintești în mod constant că ești într-un vis.

După ce înveți să rămâi în vis, începi să lucrezi pentru atingerea scopurilor, fie că vrei să te îndopi cu mâncarea preferată sau să intri în contact cu sinele tău interior – posibilitățile sunt nelimitate.

Ca să înveți ceva din visele lucide, e important și să ți le amintești când te trezești. 

Publicitate

Sunt visele lucide pentru toată lumea?

Visele lucide pot fi o experiență foarte binefăcătoare, dar s-ar putea să nu fie pentru oricine. Waggoner a avertizat că anumite persoane intră prea profund în visele lucide.

„Dacă nu îți poți gestiona realitatea, atunci nu e bine să fii conștient în starea de vis”, a zis Waggoner și a adăugat că persoanele care sunt prea copleșite de propria realitate tind să păstreze energie negativă în subconștient. Iar asta ar putea duce la niște vise lucide stresante.

„Când vor deveni lucizi în vis, se vor confrunta cu energia negativă respectivă”, a zis el.

Bourke a zis și el că visele lucide nu sunt pentru persoanele care nu pot face ușor diferența între realitate și iluzie, cum ar fi persoanele schizofrenice. În aceste cazuri, visele lucide pot avea consecințe periculoase în realitate.

Alt risc ar mai fi scăderea calității somnului, deși cercetările științifice din domeniul viselor lucide sunt destul de noi și mai avem multe de învățat.