De ce vrei să le povestești altora visele tale plictisitoare

Articolul a apărut inițial pe Broadly

Mi s-a întâmplat de mai multe ori decât aș vrea să recunosc: mă trezesc subit dintr-un vis intens, în care partenerul meu m-a înșelat/mințit/sau a fost de rahat cu mine. Mă uit la el, gata să-i sar la gât. Dar omul doarme confortabil, complet inconștient de ce mi se întâmplă.

Mai târziu, când chiar se trezește, încerc să-mi amintesc cum m-a rănit în vis, dar nu reușesc. Alte chestii din viața reală, cum ar fi mailurile pe telefon sau câinele enervant, îmi distrag atenția. Nu mai țin minte ce anume a făcut partenerul meu, sau cu cine eram, deși mă simt rănită în continuare.

El se holbează la mine cu o privire absentă pe față, în timp ce eu încerc să-mi amintesc experiența din timpul nopții, care a avut un impact asupra mea. Mi se pare că e important să știe rolul său în visul meu. Atunci, într-un sfârșit, ajung să renunț.

Într-un episod din 2013, programul radio This American Life a inclus visele pe lista celor șapte lucruri despre care oamenii nu ar trebui să vorbească. Și Amy Schumer a făcut aluzie la acest tabu din societate într-un spectacol de comedie din 2015, despre cum și-ar oferi, contra-cost, serviciul de a asculta conversații plictisitoare. Replica ei finală a fost: „Nu o să-ți ascultăm visele. Nu suntem sfinți.”

Când vine vorba de a ne împărtăși inspirațiile din toiul nopții, mesajul copleșitor pare să fie: mai bine nu. Dar chiar și atunci când am uitat jumătate din vis sau ce ne aducem aminte nici nu merită împărtășit, tot ne dorim să le spunem oamenilor că i-am visat. De ce?

„Visele chiar te pot afecta cum te simți dimineața”, spune Alice, autoarea unei cărți recent publicate, Why We Dream: The Transformative Power of Our Nightly Journey. „Deseori, oamenii au flashback-uri în timpul zilei, cu lucrurile care s-au întâmplat în vise. Iar pentru că visele noastre sunt misterioase, eu cred că naște o dorință plauzibilă de a încerca să le procesezi. Iar oamenii procesează lucrurile prin a discuta cu alții, cu prietenii și cei apropiați.

Oamenii de știință încă nu au ajuns la un consens pentru motivația din spatele viselor. O teorie, intitulată „ipoteza simulării de amenințare”, face aluzie la pregătirea pentru evenimente stresante din viața reală. Majoritatea emoțiilor pe care le avem în timpul somnului sunt negative, scrie Robb în cartea ei. În anii '90, cercetătorul finlandez Antti Revonsuo a sugerat că visele ar fi putut evolua ca să ajute strămoșii să se pregătească pentru situații periculoase care marcau viața unei ființe umane, cum ar fi confruntările cu animalele sălbatice.

Ca rezultat, posibil ca vorbitul despre visele noastre să fie parte evoluționistă din trăsăturile noastre. Robb îl citează pe Robert Stickgold, directorul de la Harvard Center for Sleep and Cognition, despre cum creierul încearcă să identifice informații relevante: „poate o parte din procesul ăsta de subiectivitate din mecanismul creierului de asociere-consolidare, cum ar fi «acordă atenție acestei asocieri pe care am descoperit-o», care se continuă și în stare conștientă și acum vrei ca toată lumea să-i acorde atenție.”

O altă teorie care încearcă să explice de ce visăm ar fi că visele evoluează ca să ne ajute să rezolvăm probleme și să vedem soluții pe care altfel nu le-am observa în stare conștientă, conform lui Deirdre Barrett, psiholog de la Harvard.

„Noi asimilăm atâția stimuli tot timpul”, explică Robb. „În timpul zilei, noi edităm lucrurile care nu sunt importante, altfel nu am reuși să funcționăm în societate. Atunci când visăm, e o rețea de asocieri. Mințile au voie să alerge peste tot și probabil ăsta e momentul în care ne permitem să ne gândim la toate lucrurile pe care le ignorăm sau nu le putem acorda toată atenția în timpul zilei.

De multe ori, apariția unei persoane în vis are mai multă legătură cu gândurile mele interne, decât cu persoana respectivă. „Evident, toate visele tale sunt o construcție a minții”, spune Robb. „O abordare freudiană ar fi că fiecare parte din vis reprezintă un aspect al sinelui. Poate că visezi la cineva din trecut care a fost important pentru tine într-un moment din viața ta. Eu cred că ar putea fi legate și de sentimentele tale față de persoana respectivă.”

Posibil și să ne trezim că le spunem oamenilor cum i-am visat, deoarece e mai ușor decât să aducem în discuție un subiect dificil, spune Robb. Până la urmă, e mai ușor să recunoști că s-a întâmplat ceva în visul tău, asupra căruia nu ai avut control, decât să mărturisești că ceva te deranjează. „Visele ne permit să negăm responsabilitatea”, spune ea.

M-am simțit dornică să-i spun lui Robb unul dintre visele mele. I-am relatat unul neremarcabil, despre cum un editor cu care am lucrat regulat, dar nu l-am cunoscut niciodată în persoană, a apărut subit. Chiar îmi doream să-i povestesc despre visul meu a doua zi, îi relatez autoarei, dar nu am făcut-o pentru că nu mi s-a părut deloc OK, de parcă aș fi întrecut limita profesională.

Robb spune că visele se pot simți „foarte intime”, mai ales să le împărtășești cu cineva, ceea ce depinde de relația cu persoana respectivă. Dar, mai adaugă ea, „deoarece visele sunt deseori tranșante cu stările și grijile noastre emoționale, să le împărtășești e una dintre cele mai bune metode de a le procesa și înțelege.”

„Mi-ar plăcea să trăim într-o lume în care să putem discuta mai deschis despre visele noastre și să le permitem să devină o parte mai integrată în viețile noastre”, continuă Robb. „Eu nu cred că trebuie să le limităm la somn. În plus, consider că oamenilor le place să audă că cineva i-a visat, că au ajuns până în subconștientul lor. E destul de plăcut, nu? Ei au avut un impact mai mare decât și-au dat seama.”

Desigur, adaugă ea, ar trebui să alegi contextul. „Dacă ai un vis sexual ciudat despre colegul de muncă, poate ar fi mai bine să nu-l menționezi. Iar în ceea ce privește celelalte forme de conversație, te poți modifica așa cum crezi că-ți convine.”