Cum să te porți cu prostituatele fără să provoci scandal

FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum să te porți cu prostituatele fără să provoci scandal

Poți să rogi o prostituată să scadă tariful la sex oral pentru că ești de-al casei? Și cam cât de mult poți să pui mâna când ai o stripperiță pe jumătate dezbrăcată care ți se freacă în poală?

Cu excepția câte unui nesimțit, din când în când, majoritatea oamenilor știu cum să se poarte la cumpărături, la coafor sau când cheamă un Uber. Știu să nu se bage peste rând, să lase bacșiș și să nu borască pe bancheta din spate. Dar mulți nu știu cum ar trebui să te porți când mergi la prostituate sau când încerci beat să stai drept în scaun, în timp ce ți se freacă o stripperiță în poală.

Dacă te gândești la bărbații și femeile care lucrează în industria sexuală și-și pun trupurile la bătaie, corect ar fi să încerci să fii politicos și amabil. Dar ce se face și ce nu? Poți să-i ceri unei prostituate să-ți scadă tariful actual pentru sex oral pentru că ești client fidel? Și cam cât de mult poți să pui mâna, când ți se freacă în poală o stripperiță pe jumătate goală?

Publicitate

Am întrebat o escortă olandeză, o prostituată și doi stripperi ce-ar trebui și ce n-ar trebui să faci când te bucuri de serviciile lor.

Citește și Câteva prostituate mi-au povestit cum a fost prima lor zi de muncă

Kevin Talle, 35, lucrează ca stripper de 10 ani

Ca stripper, multă lume îmi spune după spectacol: „Hei, nici măcar nu ți-am văzut pula!" Dar toată faza cu striptease-ul e pe seducție – cele mai excitante părți sunt lăsate la îndemâna imaginației. Mi se pare mai important să faci spectacol, dar dacă nu vrei decât să-mi vezi pula, atunci îți fac un dans privat complet gol și-apoi mă-mbrac imediat la loc.

Și să nu mă plătești ca să fac pe-altcineva să se simtă prost. Sunt angajat de multe ori pe post de surpriză pentru femei care nu știu cum să reacționeze la striptease. Stau acolo, par super incomodate și-și țin mâinile în aer. Te prinzi după expresia de pe fața lor că nu le place. Și, evident, fix de-asta m-au și angajat prietenele ei – pentru că e amuzant s-o vezi pe sărbătorită pusă într-o postură incomodă de un tip care dansează pe jumătate gol. Faza e că eu mă străduiesc din răsputeri s-o fac să se simtă în largul ei. Și, pe bune, îmi fac tot numărul, dar e pur și simplu mult mai mișto să dansezi pentru un om care zâmbește și de-abia așteaptă să vii și mai aproape.

Cel mai important e să te bagi și să mă ții în brațe sau să mă atingi când îți fac eu semn. Dar clar există și o limită de netrecut. Am dat un show zilele trecute pentru un grup de doamne mai în vârstă. Doamna din scaun trebuie să fi avut spre 70 de ani. Dădea pe din afară de entuziasm pe tot parcursul numărului și spre final stăteam în fața ei, ea zâmbea, iar peste penis n-aveam nimic altceva în afară de un steguleț. De entuziasm, m-a apucat de pulă și-a tras foarte tare. M-a durut în draci. Tot grupul râdea și am râs și eu, după ce-am inspirat adânc de câteva ori, dar în continuare mă-ntreb ce naiba a fost în capul ei.

Publicitate

Liv, 24, escortă de lux la Vialet EscortService

Acum câteva zile m-am întâlnit cu un client nou, la un hotel din Germania. Ne-am hotărât să mergem să mâncăm ceva mai întâi, iar la cină mi-a spus că divorțează, că nevastă-sa nu-i mai făcuse sex oral de luni de zile și că-i e dor de copiii lui. În timp ce vorbeam, am observat că avea niște unghii absolut sinistre; niște cioate roase, care păreau că pot să-nceapă să sângereze în orice clipă. Chiar și la masă mai lăsa din când în când furculița jos, ca să înceapă să-și roadă unghiile între timp. Se pare c-a observat că mă holbam, pentru că mi-a spus că a început să-și roadă unghiile după divorț. După ce ne-am întors în camera de hotel am pus de o baie și el a început să mă sărute pasional. După ce-am făcut sex, am simțit ceva dur și ascuțit în gură. Am scuipat și – căcat. Era o bucată de unghie.

Citește și Cum m-a prins Poliţia la prostituate, în București

Ce vreau să zic e că igiena e importantă. Nu te cunosc, deci să te-asiguri că ești proaspăt spălat și curat când te vezi cu cineva. Așa fac și eu.

În afară de asta, una dintre cele mai importante reguli e să porți prezervativ. E incredibil cât de mulți tipi încearcă să evite regula asta. „Sunt super curat, m-am testat de curând", îți zic. Hai, mă. Strică atmosfera și, în plus, știai dinainte că sexul protejat e una dintre condiții, când m-ai angajat. Același lucru se aplică și la faza cu cerutul datelor de contact. „Hai, poți să-mi zici cum te cheamă de-adevărat, nu? N-ai un număr de telefon, ca să dau direct de tine?" Nu. Meseria de escortă vine cu multe riscuri la pachet, așa că toate ținem la intimitatea noastră. De obicei, îmi dau cartea de vizită, în caz că vreau să-i sun. O iau de fiecare dată și-o arunc la gunoi imediat ce pleacă.

Publicitate

Michele, 34, lucrează ca stripperiță de 14 ani

Să nu fii beat mort. Mi se-ntâmplă des să-mi ceară o programare câte-un grup de tipi care vor un striptease pe la 1 dimineața. De obicei deja au băut la greu și abia reușesc să stea drepți în scaun. De multe ori încearcă să mă pipăie, evident. La agenția mea folosim frișcă și loțiuni cu care pot să ne dea – așa că nu-i ca și cum atingerile sunt strict interzise. Dar stripper-ul hotărăște când, cum și ce. Clienții treji înțeleg limitele astea, dar clienții beți ignoră de multe ori regulile.

O regulă simplă, dar importantă: stai la locul tău! Clienții încearcă de multe ori să se ridice și să-nceapă să danseze cu mine. Sunt bine intenționați, dar tot numărul meu e construit în jurul lor. Am o întreagă coregrafie pe muzică, deci dacă trebuie să te așezi la loc înainte să pot continua, îmi întrerupi toată treaba. Am dansat odată pentru un tip beat care voia să danseze cu mine și m-a prins de talie și m-a ridicat în aer. Folosesc adeseori cuburi de gheață pentru numărul meu, iar unele ajunseseră pe jos mai devreme și-ncepuseră să se topească. Poți să ghicești ce s-a-ntâmplat mai departe: tipul a alunecat, iar eu am căzut destul de urât. Deci, da, dacă se-ntâmplă ceva de genul ăsta, s-a terminat numărul, iar eu mă duc să-mi iau lucrurile și gata.

Molly, 26, lucrează ca prostituată de 4 ani

Să nu fii tipul cu complexul mesianic. Există două tipuri de clienți de genul ăsta. Primul e clientul supra-protector: vrea mai întâi să stea o jumătate de oră de vorbă cu tine, despre viața ta personală și-ți pune mult prea multe întrebări personale, inclusiv dacă chiar faci asta de bună voie. Și-apoi mai sunt clienții care te plac atât de mult, încât vor să te salveze din „viața asta îngrozitoare". Clienții ăștia îți spun tot timpul chestii de genul: „Dar ești atât de drăguță și de deșteaptă. N-ai nevoie să faci genul ăsta de muncă", sau „N-ar trebui să încerci să-ți găsești un job adevărat?" E super enervant, pentru că înseamnă că nu mă iei în serios. Înțeleg că ai intenții bune, dar e și foarte condescendent. Sunt profesionistă și-mi iau munca în serios.

Citește și Am întrebat câteva stripteuze şi prostituate cum să te simţi bine goală

Apoi mai sunt ăia care „forțează nota" – tipii care vor tot timpul mai mult. „Ne știm de ceva vreme deja, nu putem să ne-o tragem o dată fără prezervativ?" Sau „Putem să vorbim despre tarif?" Pentru mine, asta-i moartea pasiunii. Înainte încercam să explic calm și cu frumosul că nu merge așa și că am câteva reguli foarte clare. Numai că n-a părut să meargă niciodată, așa că acum îi fac instant morală oricui încearcă să facă ceva neregulamentar.

Una dintre cele mai frecvent întâlnite întrebări din partea clienților e: „Dar ție ce-ți place?" E drăguț, numai că nu prea ne-ajută pe niciunul dintre noi. În primul rând, în situațiile astea nu-i vorba de ce-mi place mie și-n al doilea rând, mă îndoiesc că ne plac aceleași lucruri. Evident, asta vine din ideea foarte bună că sexul ar trebui să fie plăcut pentru ambii parteneri, dar sexul pe bani e altceva. Oamenilor le vine adeseori greu să accepte ideea că trebuie să se dezlănțuie și că eu mă concentrez întru totul asupra lor.

Cel mai bun lucru pe care poate să-l facă pentru mine un client e să-mi spună clar ce vrea. De multe ori vin virgini la mine, foarte stresați și care n-au învățat niciodată să vorbească despre sex. Le e greu să spună în cuvinte ce le place și ce nu și ce-i excită. Cu cât îmi spui mai multe despre ce-ți place, cu-atât o să ne simțim mai bine împreună.

Traducere: Ioana Pelehatăi