Druizi pe acid

Orice activitate pe acid e absolut dementă, nu? Jimi Hendrix e ca Barack Obama… pe acid; ochiul stâng al lui Thom Yorke e ca ochiul drept al lui Thom Yorke… pe acid; ploaia e ca un duș… pe mult acid! Etc. Ei bine, ne-am gândit să facem lucruri foarte înfricoşătoare pe acid pentru a vedea dacă e vreun sâmbure de adevăr în spatele clişeului jurnalistic. Săptămâna aceasta: Picnic cu druizi!

Nu aveţi  idee câţi oameni ne trimit ponturi pentru articole cu druizi. Aproape la fel de mulţi pe cât ne trimit despre ţigani; atât de mulţi. Din fericire, seria …Pe Acid! aduce o nouă perspectivă jurnalismului leneş şi transformă ideile proaste în idei geniale.

Acesta este prientenul nostru francez, Ben. Aici lua acid pe la 11:30 AM.

Şi aici este el din nou, după o scurtă călătorie cu metroul până la Primrose Hill din Londra, în timp ce lua parte la Ceremonia Echinocţiului De Toamnă A Ordinului Druizilor. Au fost suficient de drăguţi încât să-l lase să ţină frânghia aia, ceea ce l-a înveselit cât pentru toată ziua.

Cum ne-am urcat în metrou, Ben era îngrijorat că totul devine puţin prea ciudat şi părea că i-ar fi rău. Din fericire, până când am ajuns în NW1, el se simţea mult mai bine, mulţumită acestei reclame – la care s-a holbat în jur de 15 minute cu o faţă de om inspirat.

Când am ajuns, un grup de aproximativ 30 de bărbaţi stăteau în cerc, îmbrăcaţi în robe albe, ţinându-se de mână, în timp ce cântau psalmi. Ben a fost absorbit imediat de spectacol.

Soarele era sus pe cer şi sincer, părea a fi exact la fel ca Glastonbury – doar că în loc de Glasvegas ce bâzâie pe fundal, noi îl aveam pe regele druizilor ce ne vorbea despre „reconectarea cu cercurile vieţii”, „spiritele naturii” şi despre scopul lor final de „a se uni cu infinitul”. Toate acestea au rezonat cu Ben. „Sunt atât de prăjit”, ne-a şoptit el într-un vibrato franţuzesc, „totul începe să susure”.

Uitaţi-vă la el! Pare aşa de diabolic în comparaţie cu păgânii.

După aproape jumătate de oră de ceremonii, druizii au coborât de pe Dealul Primrose în timp ce Ben hoinărea în spatele lor. În momentul ăla, Ben cu siguranţă se distra, dar nu cred că se simţea spiritual în mod deosebit.

În mod surprinzător, druizii erau complet de acord cu un francez tripat din cale afară în mijlocul ceremoniei lor religioase importante.

Această femeie le-a mulţumit tuturor (inclusiv lui Ben), pentru că a venit să stea în cercul sacru şi a avut un discurs pe care nu l-am auzit prea bine. La un moment dat, Ben s-a întors pentru a chicoti şi a spus „Ăsta a fost aşa un truc de şef”. Când l-am întrebat mai târziu ce voia să spună, nu mai ştia ce voia să spună.

Simţindu-se iniţiat în comunitatea lor, Ben era destul de încrezător în sine pentru a discuta cu gagicele druide. Puteai să-ţi dai seama că îl făceau fericit; hipioţii vorbesc atât de plin de sens când eşti prăjit.

Acesta este tipul cu care Ben s-a înţeles cel mai bine, iar faţa lui radiază în mod evident cu nişte vibraţii minunate. Aparent, au vorbit doar despre fumatul ierbii.

Lucrurile au devenit puţin ciudate când Ben l-a rugat să îi atingă toiagul, dar până la urmă l-a lăsat. „A fost cea mai tare parte din zi”, a spus Ben. „A fost cel mai ascuţit lucru pe care l-am simţit vreodată!”.

Doamne, asta a fost cea mai naşpa parte. Toată lumea se învârtea în cercuri, cu feţe serioase, dar şi prietenoase, iar Ben i-a luat coroana de pe capul acestei femei. A fost foarte naşpa şi a trebuit să i-o dea înapoi. S-a uitat la el foarte aspru şi l-a întrebat „Ești de la presă?”.

„N-am nici cea mai vagă idee”, i-a răspund el. A fost foarte jenant.

În afara mesajului de unitate pastorală, erau câteva săbii grele lăsate pe acolo. Însă asta e doar dovada naturii calme şi primitoare a druizilor, pe care nu i-a deranjat un francez temporar dement care tocmai a furat o coroană de flori, aşa că l-au lăsat să se plimbe cu o sabie care era mai mare decât el. Druizii sunt chill.

Aceştia, întâmplător, sunt „pantofii pentru droguri” ai lui Ben, despre care a spus „Sunt atât de fericit că am pantofii ăştia… sunt atât de mişto!”.

Echinocţiul de Toamnă este un festival al recoltelor târziu, sărbătorit atunci când ziua şi noaptea au aceeaşi durată. Este privit ca un interval de timp echilibrat înainte de coborârea întunericului iernii, o perioadă în care să recoltezi fructele secerişului şi lucrurile pe care le-ai reuşit în viaţă. În timpul riturilor, recolta era împrăştiată în cercul druizilor, iar mâncarea era considerată un sacrificiu sfânt pentru natură.

Aici îl vedem pe Ben în timp ce mânca din sacrificiul sfânt al druizilor.

Din fericire, faptul că Ben a furat mâncare din farfuria zeilor nu a distrus vibe-ul pe cât au făcut-o oamenii ăştia. Care pula mea e treaba cu steampunkerii? De ce erau acolo? Sunt sigur că n-au fost invitaţi, pentru că nimeni nu invită steampunkeri nicăieri. Hainele închise la culoare îl enervau pe Ben, care începuse să se ciocnească de lucruri. Din fericire, însă…

… am dat de ăsta mic! N-am văzut pe nimeni mai fericit sau mai destins decât era Ben în momentul ăsta. El şi câinele au petrecut următoarele zece minute strâmbându-se unul la altul.

Până atunci, druizii începuseră să îşi lepede robele, iar Ben a început să se sperie atunci când druizii s-au transformat în oameni normali. Am plecat pe la mijlocul picnicului, am hoinărit până pe cealaltă parte a Dealului Primrose, unde ne-am şi aşezat, în timp ce Ben s-a dus să „se pişe nişte fum”. Sincer să fiu, a fost o zi minunată. Se pare că a petrece o zi însorită în parc cu nişte oameni prietenoşi care poartă robe albe în timp ce tu eşti tripat pe acid este o experienţă chiar plăcută.

Traducere: Oana Dorobanţu

Anterior:_ _Săptămâna modei … pe acid!