Publicitate
Publicitate
O doctoriță de la Urgențe din Barcelona care dorește să rămână anonimă pentru că a lucrat cu pacienți care transportau droguri, a adăugat: „Dacă un singur pachet se sparge, transportorul e în mare pericol. O supradoză de cocaină poate cauza un episod psihotic și o cădere nervoasă pe care personalul ambulanței va încerca să le trateze cu o injecție cu Diazepam. Dacă drogurile s-au răspândit în corp, unul dintre cele mai comune efecte e vasoconstricția – presiunea crescută a sângelui cauzată de contracția vaselor de sânge. În astfel de cazuri, infarctul și vasoconstricția sunt cele mai comune cauze de deces. Dacă bănuim că un pacient a luat o supradoză, îi facem raze x cu bariu. Bariul are și efect laxativ. Dacă descoperim că, într-adevăr, e vorba de o supradoză, îi scoatem imediat, pe cale chirurgicală, drogurile din sistem. "Dacă sunt introduse pe cale anală, pachetele sunt relativ ușor de extras – dar dacă sunt introduse în vagin, procesul e mai traumatizant. În acest caz, pachetele sunt extrase manual și fără ustensile, ca să nu cumva să se rupă ambalajul. În Argentina, problema e atât de frecventă încât un spital de lângă aeroportul Ezeiza de lângă Buenos Aires are o unitate specială pentru transportorii de droguri.Bineînțeles, catârii au găsit diverse metode pentru a nu fi detectați și percheziționați la aeroport. Arnau lucrează la aeroportul din Barcelona și se ocupă de însoțirea pasagerilor cu mobilitate redusă. De fiecare dată când un pasager în scaun cu rotile trebuie să treacă prin scanner, el îl ajută să se mute într-un scaun cu rotile al aeroportului. Dacă alarma se declanșează, scaunul cu rotile trebuie schimbat, iar pasagerul trebuie percheziționat.Citește și: Cum e să fii într-o relație cu un traficant de cocaină
Publicitate
În alte ocazii, semnele au fost mai subtile: Arnau a fost întrebat deseori unde sunt scaunele cu rotile de către persoane care păreau foarte sprintene și care, câteva minute mai târziu, apăreau într-un scaun.Cei mai mulți catâri de cocaină sunt descoperiți în porturile din Spania, unde drogurile sosesc cu tonele. Catârii lucrează individual, iar marfa pe care o transportă poate fi înlocuită cu ușurință dacă sunt prinși sau mor. Există statistici despre catârii de droguri în Spania, dar probabil nu sunt reprezentative pentru că poliția se concentrează mereu pe peștii cei mari – un vapor cu cocaină e mai palpitant decât un biet amărât care recurge la transportul de droguri în stomac ca să-și câștige existența. Cei care transportă 15 pachețele cu cocaină în intestine sunt cele mai slabe verigi ale unui lanț care pare imposibil de rupt.Urmărește VICE pe Facebook.Traducere: Oana Maria ZahariaMai multe despre droguri pe VICE:Citește și: Cocaina te face să nu-ți mai dai seama cine-ți vrea răul
Am învățat să prepar cocaină în Columbia
Când știi că ai luat prea multă cocaină?
Un dealer de cocaină din Amsterdam mi-a explicat cum fraierește turiștii