Cum să treci prin viață când crezi că ești incapabil și inutil pentru orice job

Articolul a apărut inițial pe Tonic.

Ești un faker și toată lumea știe asta. Într-un fel sau altul te-ai acomodat cu rolul tău, iar colegii tăi sunt cu siguranță mai calificați decât tine. Lucrezi peste program ca să ții pasul, dar știi bine că e doar o chestiune de timp până când lipsurile tale vor ieși la iveală.

Sunt pe aproape? Dacă da, probabil că treci printr-un fenomen cunoscut drept „sindromul impostorului”, un concept care a apărut de prin anii '70, dar a fost cercetat cu atenție în ultimii ani.

Definiția tehnică: experiențe interne persistente, gânduri și sentimente, de „falsitate intelectuală” și „incapacitatea de a internaliza succesul profesional”, spune Holly Hutchins, un profesor asociat în dezvoltarea resurselor umane de la universitatea din Houston. „Pentru majoritatea e să crezi și să simți că ești un impostor sau fals”, spune ea.

Hutchins oferă câteva caracteristici comune ale persoanelor care suferă de sindromul impostorului. De exemplu, tind să atribuie succesul lor factorilor externi, cum ar fi noroc sau potrivire de moment, iar, în același timp, se învinuiesc pentru orice greșeală sau eșec. De asemenea, ei evită situațiile în care sunt evaluați în detaliu. Asta include promovările, măririle de salariu sau voluntariat pentru proiecte sau responsabilități noi.

Hutchins spune că asta poate să le înăbușe evoluția profesionale sau succesul în carieră. Mai mult, aceștia tind să „supra-muncească” până în punctul de extenuare, ca să păstreze aparența unor persoane eficiente. Aceștia sunt oamenii care tind să nu-și asume meritele sau să se simtă satisfăcuți atunci când realizează ceva.

„Un factor cheie al sindromului este frica constantă de a fi descoperit, așa că impostorii resimt niveluri ridicate de anxietate”, spune Rebecca Badawy, profesor asistent de management de la Youngstown State University din Ohio. „Dar unul dintre cele mai interesante lucruri este că nu vedem impostorii să-și degradeze calitatea muncii.”

De fapt, impostorii sunt deseori persoane peste medie. „Fenomenul impostorului afectează persoanele de succes, care, ironic, au suficientă experiență de viață care să denote că sunt niște persoane extrem de competente”, spune Nick Schubert, cercetător asistent și coordonatorul programului de la Canada's Royal Ottawa Mental Health Centre. El a fost co-autor al unui studiu din 2017, care conecta sindromul impostorului cu o încredere în sine deficitară.

Impostorii tind să fie perfecționiști, oameni care se gândesc: „Dacă nu pot să fiu perfect, atunci sunt un ratat”, spune Badawy, autorul unui nou studiu despre fenomenul impostorului printre studenți, un grup afectat din plin de acest sindrom. Badawy spune că fenomenul a fost prima oară identificat printre femeile de carieră, care tind să resimtă mai intens sindromul decât bărbații. Însă ea a descoperit că bărbații trec prin experiențe mai negative. „Dacă primesc un feedback slab sau cineva important le evaluează performanța, bărbații tind să se descurce și mai rău, în timp ce femeile nu reacționează la fel.”

Badawy mai adaugă că „auto-dezabilitarea” este comună printre oamenii cu sindromul impostorului: „Ei vor face chestii care vor sabota capacitatea, ca atunci când eșuează să aibă o scuză”, spună ea. „Așa că, studenții au obiceiul să nu mai studieze pentru un test sau nu reușesc să se concentreze pe terminarea unei lucrări.”

Schubert spune că impostorii riscă să sufere și de anxietate și depresie. „Oamenii care suferă de sindromul impostorului au o frică intensă de eșec, deoarece respectul de sine e mereu pus la bătaie”. spune el. Ei fac „presiuni imense” asupra sinelui, adaugă el.

Nu e clar. „Instinctul meu îmi spune că probabil e mai prevalent, dar nu avem dovezi care atestă asta”, spune Badawy. „Deși cred că e un concept popular în zilele noastre, deoarece multă lume resimte asta.”

Există multe cercetări despre sindromul impostorului la locul de muncă. Badawy spune că a mai observat asta și printre celebrități. „Dacă vrei să vezi cum arată fenomenul impostorului, uită-te la un discursul lui Natalie Portman de la Harvard”, spune ea. În clipul ăla, Portman vorbește despre propriile nesiguranțe și sentimentul de nevrednicie. „În primele două minute, ea conturează perfect sindromul impostorului”, adaugă Badawy.

Presupunând că există o creștere a sindromului impostorului, care este catalizatorul? „Eu cred că în prezent este mai des întâlnit, deoarece rolurile sunt foarte amestecate”, spune ea. Ea vorbește despre anii '50 și '60 ca de o perioadă când bărbații și femeile aveau roluri mult mai rigide și bine definite, iar asta a determinat și „prototipurile” sociale, pe care oamenii s-au chinuit să le imite. „Acum nu există prototipuri clare, așa că lucrurile sunt mai confuze și mai incerte”, spune ea.

Vezi și documentarul ăsta de pe Tonic:

Hutchins reiterează unii dintre acești catalizatori ai identității. „Am descoperit că efectele de impostor au fost pronunțate pentru indivizii care s-au confruntat des cu disparități sau provocări date de intersecție dintre rase, sexe sau alte forme de identitate”, spune ea. „În studiul meu, în care am explorat catedra profesorală și experiențele lor ca impostori, cei care erau primii din familie care urmau o educație superioară sau cei care reprezentau o minoritate au resimțit sentimentele de impostor pe toată durata carierei academice.”

De asemenea, Badawy spune că social media are o influență asupra fenomenului (ca în aproape orice, zilele astea). „Eu consider că social media îți afectează percepția asupra sinelui și ne poziționează în starea asta constantă de comparație”, spune ea. „Când comparația socială e accentuată și amplificată din toate punctele de vedere, asta va avea un impact masiv asupra sinelui și a lumii înconjurătoare.”

„Eu cred că o conștientizare a sinelui e un lucru important, doar să fii conșient că există acest fenomen și nu ține de competența ta”, spune Badawy.

„Ajută să vorbești și cu alții despre asta”, adaugă Schubert. El spune că oamenii cu sindromul impostorului se simt deseori ușurați când află că mulți dintre colegii de breaslă se simt la fel ca ei, ceea ce normalizează experiența și oferă un sentiment de apartenență.

Hutchins confrimă. „Majoritatea oamenilor au gânduri și sentimente de impostori la un moment dat în carieră”, spune ea.

Ea lucrează la un program de intervenție, la Universitatea din Houston, cu scopul de a ajuta oamenii cu sindromul impostorului, și spune că o consiliere a sentimentelor din partea unui terapeut sau altfel de profesionist în tulburări mintale, poate ajuta la identificarea „blocajele” sau concepțiilor negative despre sine, care nu corespund cu realitatea.

„Fenomenul impostorului are legătură cu felul în care ne atribuim valoarea sinelui în mediul profesional”, spune ea. „Indivizii trebuie să fie conștienți de tipologii mintale problematice și să învețe modalități productive de a le contracara.”