Când ești spart, brusc prietenul tău apropiat pare un pic diferit. Creierul tău contribuie la schimbarea percepției din diverse motive.

Poate ești conștient de faptul că starea ta actuală îți alterează percepția și că, de fapt, nu prietenul tău arată diferit, ci tu îl percepi altfel.

De asemnea, poți să ajungi la concluzia că prietenul tău a fost înlocuit de un impostor. Asta se mai întâmplă de la absența drogurilor și poate dura mai mult decât un trip nasol.

Poate să apară în cazul în care suferi deja de schizofrenie sau ai o traumă craniană specifică (precum abuzul de metamfetamine). În situația, asta s-ar putea să suferi de sindromul Capgras.

Denumit după Joseph Capgras, doctorul francez care a descoperit tulburarea, persoana afectată crede că unul sau mai mulți oameni apropiați au fost înlocuiți de impostori. Boala Capgras, cunoscută și ca Sindromul identificării greșite iluzorii, este rară, dar apare mai des la persoanele care suferă de schizofrenie14:1%3C48::AID-GPS891%3E3.0.CO;2-0/abstract).

Am vorbit cu doctorul Deepak D'Souza, un prieten și profesor la Yale, ca să aflu mai multe despre acest sindrom. D'Souza a definit tulburarea ca pe o problemă de raționament. Cineva care suferă de schizofrenie poate percepe o persoană apropiată un pic diferit, sau cu un comportament schimbat, dar în loc să adapteze percepția curentă asupra persoanei, el atribuie asta noțiunii radicale că a fost înlocuită de un impostor.

Acest raționament fals este, de obicei, asociat cu schizofrenia, dar poate fi indus de consumul de droguri sau o traumă craniană.

Cum a explicat și doctorul D'Souza: „Gândește-te la creier ca la infrastructura drumurilor. Dacă ai un accident pe un pod, asta poate determina un blocaj rutier în cealaltă parte a orașului, iar dacă privești problema doar ca pe un trafic intens, nu conștientizezi rădăcina ei reală. Creierul e ca o rețea, totul este conectat."

În cazul acestui pacient, sindromul Capgras a fost indus de la o traumă craniană de la un accident de mașină

Cauzele sindromului Capgrass nu sunt în totalitate clare și nici nu sunt atribuite unei zone specifice a creierului. Un studiu efectuat pe 38 de pacienți sugerează că tulburarea este deseori asociată cu o boală neurodegenerativă. De asemenea, studiul a demonstrat că sindromul poate fi prezent și fără o boală neurodegenerativă, ci ca o consecință a „bolilor psihiatrice, evenimente cerebrovasculare sau droguri ilicite", mai exact abuzul de metamfetamine.

În timp ce teoriile cele mai populare sunt psihiatrice și neurologice, acestea nu sunt singurele abordări în încercarea de a defini boala. Un jurnal de psihiatrie din Japonia abordează o teorie mai puțin medicală. Autorul sugerează că sindromul Capgras poate fi o problemă de natură metafizică: cei care suferă de asta s-ar putea să existe în altă dimensiune cu impostorii lor, separată de lumea reală. (Chiar dacă teoria unei alte dimensiuni nu pare plauzibilă, nu a fost eliminată în mod explicit).

Diagnosticarea unei iluzii nu e la fel de ușoară ca cea a unei boli fizice. „Când cineva are o tuse, majoritatea doctorilor sunt de acord cu definiția și simptomele acesteia. E destul de clar: ori există, ori nu există.", spune D'Souza.

Iluziile sunt mult mai complicate. Cel mai recent Manual de Diagnosticare și Statistică a Bolilor Mintale (DSM 5) definește iluzia ca: „o convingere fixă care nu poate fi supusă unei schimbări cu ajutorul dovezilor clare". Asta ar însemna că mulți fani ai fotbalului și alți indivizi sănătoși mintal suferă de iluzii din punct de vedere medical. DSM 5 pare că e conștient de asta și recunoaște că "distincția între o iluzie și o convingere puternică este uneori greu de constatat și depinde parțial de gradul de convingere, în ciuda dovezilor contradictorii sau rezonabile în ceea ce privește veridicitatea acesteia."

În plus, iluziile unei culturi nu sunt considerate iluzii. Asta explică de ce un elev al școlii catolice care pretinde că Dumnezeu i s-a arătat este considerat a fi un tânăr evlavios în loc de o persoană tulburată.

Dificultatea diagnosticării explică numărul limitat de cazuri Capgras raportate. De exemplu, cazul ăsta prezintă un pacient care a dezvoltat sindromul Capgras după mai multe recidivări de scleroză. Femeia și-a atacat soțul, crezând că e un impostor, iar el a dus-o la urgențe. Dacă ar fi fost arestată, nu se știe dacă nuanța tulburării ar fi fost descoperită sau dacă ar fi fost greșit diagnosticată.

Când l-am contactat pe D'Souza să-l întreb dacă e familiarizat cu sindromul Capgras, el deja studiase un caz în propriul laborator de cercetare. Conceptual, e simplu să dezvolți metode de cercetare pentru boli fizice precum diabet și cancer: poți simula afecțiunile pe cobai, apoi iei notițe și testezi tratamente pe animale, înainte să ajungi la studii de caz pe oameni. Însă, e dificil să induci psihoze unei maimuțe și apoi s-o pui să completeze un chestionar.

D'Souza a co-dezvoltat primul experiment al bolii Capgras, indusă temporar la un subiect sănătos: unei absolvente de facultate în vârstă de 26 de ani i s-a administrat o doză supervizată de ketamină. Ea a descris o experiență în care cei din jur păreau că au fost înlocuiți de impostori aproape identici, un pic mai în vârstă sau mai ponderali, atunci când au ieșit și intrat din nou în cameră. Ea a raportat că percepția timpului era alterată, iar anxietatea ei creștea, în timp ce energia fizică scădea.

Experiența asta pare a fi o descriere medicală a unui trip pe K, în care consumatorul este disociat de el însuși și de axa timpului. De asemenea, subiectul a raportat că în reflexia din oglindă nu părea să fie ea.

Scopul lui D'Souza este să folosească ketamina ca să inducă simptome de schizofrenie la pacienți sănătoși, pentru a putea apoi studia cum să reducă aceste simptome. „Ideea e să administrăm droguri pentru a induce simptome temporare ce seamănă cu cele ale schizofreniei", spune el. „Dacă există un drog care într-un cadru supervizat poate să inducă la o persoană sănătoasă simptome similare cu cele ale schizofreniei, putem să găsim un alt drog care să blocheze aceste efecte."

Acest experiment și simulare accidentală de Capgras e un pas înainte pentru cunoașterea mai detaliată a sindromului. Totuși, încă nu există terapii sau tratamente clare pentru boala Capgras.

Cunoștințele noastre și lipsa unui tratament corespunzător limitează clarificarea acestei boli. Asta motivează continuarea și mărirea eforturile în cercetările bolilor neurologice. Dacă aflăm mai multe informații despre cauzele și efectele sindromului Capgras, acestea pot ajuta la deslușirea și tratarea schizofreniei și vice versa.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre boli neurologice:
Întrebarea zilei: La ce boli psihice eşti predispus ca român?
Cum e viața după ce ai trecut peste o boală psihică
Schizofrenia, religia şi OTV-ul au transformat-o pe mama într-un monstru