Fotografii cu prietenele mele BDSM-iste

Pentru fotografa de 36 de ani Nedda Afsari, procesul de creație e la fel de important ca și rezultatul. Sub pseudonimul Muted Fawn, Afsari își fotografiază prietenele și muzele în ținute inspirate din BDSM care vorbesc despre dinamica puterii – puterea fotografului asupra subiectului, puterea subiectului asupra fotografului, a dominatorului asupra submisivului și invers. În majoritatea contextelor BDSM, puterea e evidentă, dar Afsari e interesată, în special, de dinamicile mai subtile de putere.

A crescut în Iran, unde CD-urile ei cu Nirvana și Nine Inch Nails erau considerate contrabandă, așa că a înțeles din tinerețe care-i treaba cu limitele și regulile. După ce s-a mutat în Los Angeles cu iubitul ei, a început să facă fotografii și a realizat că o interesează nu doar rezultatul procesului creativ, ci și conexiunile pe care le face din spatele lentilei. „Fotografia mi-a permis să mă conectez profund cu mine și cu ceilalți”, a zis Nedda. „Eu și subiectul fotografiei știm ce se întâmplă și ce vrem să explorăm în fotografii. Nu e nevoie să explicăm în cuvinte.”

De atunci, Nedda a colaborat cu artiști precum Chelsea Wolfe și St. Vincent și urmează să-și lanseze prima carte. O colecție de imagini care examinează sexualitatea și identitatea, intitulată UNMUTED, cartea accentuează abilitatea lui Afsari de a-și fotografia subiecții în momentul maxim de vulnerabilitate, chiar dacă sunt ascunși după măști de piele și lanțuri. „Îmi place să dezvălui o latură a subiecților mei pe care aceștia nu o expun adesea”, a zis Nedda.

Am vorbit cu Afsari despre rolul ei ca artistă și energia emoțională din ședințele ei foto.

Cum ți-ai descrie stilul?
Îmi exprim fricile, dorințele și viziunile subconștiente. Îmi place să surprind și să analizez dihotomii – granița dintre fantezie și realitate, masculin și feminin, lumină și întuneric. Uneori, o imagine e în mod egal visătoare și îngrozitoare, rafinată, dar haotică, intensă și totuși eterică.

Faci fotografii de la vârsta de 26 de ani. Cum crezi că ai evoluat de atunci?
Când am început să fac fotografii, lucrurile stăteau altfel. O făceam de dragul frumuseții, fotografiam lucruri frumoase sau persoane care mă inspirau. Surprindeam momente în timp. Dar, pe măsură ce am căpătat experiență, am început să fiu tot mai interesată și de povestea din spatele ședinței foto. Încă folosesc același aparat foto. Și am același proces tehnic.

Fotografiezi multe femei. Ai zice că lucrările tale sunt feministe?
Multe lucrări de-ale mele sunt introspective și am descoperit că mi-e mai ușor să transmit ce simt când fotografiez femei. Dar nu consider că fac artă feministă, deși mulți ar spune asta. Nu mă deranjează. Îmi place să las privitorul să înțeleagă ce vrea.

Dar încerci să explorezi limitele sexualității feminine?
Nu totul are o semnificație anume. Aș zice chiar că imaginile mele nu au o natură sexuală. Temele pe care le explorez sunt de multe ori dureroase și nu au nicio legătură cu sexul. Tema predominantă e puterea. Pierderea puterii, găsirea puterii, predarea puterii.

Dacă ai putea colabora cu oricine, cu cine ți-ar plăcea să colaborezi?
Cu Madonna.

Care crezi că e rolul tău ca artistă, mai ales în vremurile astea super-politice în care sexualitatea feminină e hărțuită și criticată?
Vreau să le ofer oamenilor un spațiu sigur în care să se autoexploreze. Cred că sexualitatea umană e un subiect foarte important. Cred că rolul meu ca artist imaginativ e să refac anumite scenarii și să deschid ușa conversațiilor care să-l ducă pe privitor într-o călătorie prin propria imaginație.