Prin 2008, fotografa sârboaică Aleksandrija Ajdukovic a început să lucreze la o serie de fotografii făcute la locurile crimelor, pe care a intitulat-o Crime Scene. După câteva luni, Aleksandrija a hotărât să expună proiectul, dar publicul n-a reacționat deloc plăcut – ceea ce nu e surprinzător, având în vedere că majoritatea fotografiilor erau selfie-uri în care Aleksandrija zâmbea în fața unor cadavre acoperite cu cearșafuri sau pungi de plastic.
Publicitate
Am sunat-o ca s-o întreb ce-a fost în capul ei.VICE: Cum ai ajuns să faci fotografii la locurilor crimelor?
Aleksandrija Ajdukovic: Fotografia de reportaj a fost dintotdeauna marea mea dragoste. Dar acest tip de fotografie nu mai e ce-a fost, mai ales în ziarele zilnice. Ca fotoreporter, ai un nivel scăzut de autonomie – fotografiile pe care le faci sunt publicate pentru a ilustra ce vor să transmită jurnaliștii sau editorii cu care lucrezi. Foarte rar ajung să reprezinte ceea ce vezi pe teren.În plus, n-aș fi ales reportajele despre crime, dar ziarele le cer fotografilor care nu dețin echipament super profesionist să fotografieze fie crime, fie celebrități. Cum nu mă interesează deloc vedetele, am ales domeniul crimelor.
Aleksandrija Ajdukovic: Fotografia de reportaj a fost dintotdeauna marea mea dragoste. Dar acest tip de fotografie nu mai e ce-a fost, mai ales în ziarele zilnice. Ca fotoreporter, ai un nivel scăzut de autonomie – fotografiile pe care le faci sunt publicate pentru a ilustra ce vor să transmită jurnaliștii sau editorii cu care lucrezi. Foarte rar ajung să reprezinte ceea ce vezi pe teren.În plus, n-aș fi ales reportajele despre crime, dar ziarele le cer fotografilor care nu dețin echipament super profesionist să fotografieze fie crime, fie celebrități. Cum nu mă interesează deloc vedetele, am ales domeniul crimelor.
Cum a apărut seria Crime Scene?
Cititorii vor să vadă sânge și lacrimi. Titlurile de lângă fotografiile cu crime includ de obicei cuvinte precum „frică", „tragic" sau „incredibil ". Apoi mai există fenomenul de turism al morții – când îți faci fotografii lângă obiecte și locații unde a avut loc un deces. Așa că m-am gândit să mă introduc în aceste scene ca să văd cum reacționează oamenii.Motivul pentru care zâmbesc în majoritatea fotografiilor e faptul că râsul în fața morții e o reacție naturală. Multe persoane tind să zâmbească sau să râdă atunci când simt durere sau disconfort – e un mecanism de apărare automat.
Cititorii vor să vadă sânge și lacrimi. Titlurile de lângă fotografiile cu crime includ de obicei cuvinte precum „frică", „tragic" sau „incredibil ". Apoi mai există fenomenul de turism al morții – când îți faci fotografii lângă obiecte și locații unde a avut loc un deces. Așa că m-am gândit să mă introduc în aceste scene ca să văd cum reacționează oamenii.Motivul pentru care zâmbesc în majoritatea fotografiilor e faptul că râsul în fața morții e o reacție naturală. Multe persoane tind să zâmbească sau să râdă atunci când simt durere sau disconfort – e un mecanism de apărare automat.
Cum au reacționat oamenii la expoziție? Au înțeles ideea?
Majoritatea colegilor mei au înțeles. Dar, după ce am expus fotografiile la Galeria 73 din Belgrad, s-a dovedit că publicul nu înțelesese nimic. Oamenii mă întrebau: „Cum de nu ți-a fost rușine să te fotografiezi lângă un cadavru? " Sau mi-au spus că proiectul nu mi se potrivea. Și galeria a fost ținta mai multor dezbateri controversate. Atât eu, cât și directorul galeriei, am fost numiți „artiști amatori ".
Majoritatea colegilor mei au înțeles. Dar, după ce am expus fotografiile la Galeria 73 din Belgrad, s-a dovedit că publicul nu înțelesese nimic. Oamenii mă întrebau: „Cum de nu ți-a fost rușine să te fotografiezi lângă un cadavru? " Sau mi-au spus că proiectul nu mi se potrivea. Și galeria a fost ținta mai multor dezbateri controversate. Atât eu, cât și directorul galeriei, am fost numiți „artiști amatori ".
Publicitate
Ce ai vrut să obții cu acest proiect?
Am documentat aspectul antropologic al spectacolului morții și al accidentelor în societatea modernă. În conversațiile convenționale despre diviziunea spațiului în arta performance-ului – există spațiul pentru public și spațiul rezervat artiștilor. Acest proiect le combină pe amândouă.Ok. Mulțumesc, Aleksandrija.
Am documentat aspectul antropologic al spectacolului morții și al accidentelor în societatea modernă. În conversațiile convenționale despre diviziunea spațiului în arta performance-ului – există spațiul pentru public și spațiul rezervat artiștilor. Acest proiect le combină pe amândouă.Ok. Mulțumesc, Aleksandrija.
Traducere: Oana Maria ZahariaUrmărește VICE pe FacebookMai multe articole despre crime:
Crime, sărăcie și minori în industria minieră a Albaniei Criminali în serie Cui i-e foame?
Crime, sărăcie și minori în industria minieră a Albaniei Criminali în serie Cui i-e foame?