Am vorbit cu români din Marea Britanie să văd dacă merită să pleci acolo

Faptul că România se află pe locul doi în lume în topul țărilor cu cu cei mai mulți emigranți probabil că nu mai surprinde pe nimeni. Faptul că pe locul întâi e Siria, ar putea fi chiar amuzant, dacă n-ar fi extrem de trist. Recent, România a ajuns și pe locul patru în topul țărilor europene cu cei mai mulți emigranți - avem o diaspora de 3,4 milioane de oameni.

Cel puțin conform statisticilor ONU - pentru că propriul nostru Institut Național de Statistică dă o cifră cam cu un milion de oameni mai mică. Oricum ar fi, 17% din populația României a decis în ultimii 25 de ani că se trăiește mai bine în altă parte, motiv pentru care în 2016 s-au născut mai mulți copii în diaspora decât în România.

Pentru mulți dintre noi, Europa a ajuns un sat mai mare. Un city break la Londra sau în Berlin e deja o banalitate, dar două zile de vizitat Turnul Londrei și British Museum cu siguranță nu te fac expert în viața acasă la Coana Lizi. Da, autobuzele vin la timp în UK, lefurile sunt mai mari și birocrația mai redusă, dar este viața în Marea Britanie cu adevărat mai bună? Am vorbit cu români mutați acolo ca să văd dacă e așa și dacă au sfaturi pentru tine, când o să pleci inevitabil din țara asta.

VICE: De ce ai plecat din România? Și de ce ai ales tocmai UK?
Andreea: Voiam să studiez Media și PR, iar UK este unul dintre locurile de referință pentru aceste industrii. Pe lângă asta, eram foarte curioasă cum este să locuiești într-o altă țară.

Ce te-a facut să rămâi?
A fost o aventură în care m-am aruncat cu mult entuziasm și pozitivitate. După facultate am vrut să fac un master, după master au venit internship-uri și primul job. Întâi, un rol micuț la o companie tech de lângă casă, apoi un graduate scheme la O2 Telefonica și după (de aproape doi ani) la Google. Între timp, am lansat și un start-up cu încă doi co-founderi.

Ce îți place și ce nu la viața în UK?
Îmi place foarte mult stilul de viață, îmi plac tipurile de oameni cu care interacționez, natura (locuiesc în mijlocul pădurii), accesul la informație și evenimente, posibilitatea de a călători ușor oriunde în lume. Mă simt foarte bine aici deocamdată. Nu îmi place naveta până la birou dimineața.

Cum crezi că îți va schimba Brexit-ul viața?
Brexit-ul și în general politica globală cu tente de gândire extremistă au permis multor oameni să își exprime deschis sentimente negative (chiar ura) față de tot ce e diferit - clase sociale, alte generații, culturi, religii. Personal, de asta îmi este cel mai teamă, că se va continua pe acest traseu și societatea va fi din ce în ce mai polarizată.

Ce i-ai spune unui alt român care se gândește să plece în UK?
Dacă plecarea în UK e legată de a-și urma un vis, go for it! Acasă, din fericire, te poți întoarce oricând. În alte state această mobilitate continuă a populației se întâmplă de foarte mulți ani și e ceva foarte normal, așa că nu pot să spun că sunt șocată sau uimită că și România prinde din urmă acest trend.

VICE: De ce ai plecat din România?
Roberta: Curiozitate. Fusesem deja plecată cu bursa Erasmus în Germania pe parcursul studiilor de Master și atunci am luat virusul. După întoarcerea din Erasmus, am terminat studiile, am lucrat câțiva ani în București, însă ideea plecării a rulat mereu în fundal.

Dar ai ales UK, nu Germania. Cum de?
UK nu a fost chiar o alegere, ci mai degrabă un mix de factori care m-au condus aici. În Germania am plecat inițial la un internship de șase luni. Între timp, sora mea a primit un job pe care și-l dorea foarte mult, dar care era în Londra. La fel și prietenul meu de atunci (actualul meu soț). Astfel, mutarea în Londra a fost un pas natural și pentru mine. Total neplanificat însă!

Ultimele statistici spun că sunt peste trei milioane de români în diaspora - cu ce e mai bună viața decât în România?
Aș evita să generalizez. Cred că fiecare dintre cei trei milioane de români are povestea lui și motivele lui. Din păcate, cunosc situații în care oamenii au ales să plece pentru că nu au mai găsit soluții în țară, pur și simplu, au simțit că nu mai este loc și pentru ei.

Și e mai bună viața?
Viața aici este mai bună pentru că aici și în alte țări europene, sistemul este o prezență discretă în viața ta, nu reprezintă o piedică, nu e intruziv. Pe de altă parte, viața acasă este mai bună pentru că aparții, iar apartenența – deși nu i-am intuit inițial importanța – este un sentiment care te rotunjește ca om.

Ce îți place și ce nu îți place la viața în UK?
Îmi place că este suficient să fii bine pregătit într-un domeniu ca să poți obține ce îți dorești. Nu m-am izbit de favoritisme, nepotisme, pile, relații etc. Ce nu îmi place este că nimic, niciodată nu se va simți ca acasă. Mi s-a întâmplat și mie ce li se întâmplă multora dintre cei plecați - m-am îndrăgostit de țară post-plecare.

Cum crezi că îți va schimba Brexit-ul viața?
Am primit de multe ori întrebarea asta, mai ales sub forma lui „Ce veți face? Nu vă este teamă?". Răspunsul este „nu". Și eu și soțul meu ne-am schimbat joburile după votul Brexit, am participat la procesul de selecție ca orice alt candidat, nu am fost chestionați cu privire la cetățenia noastră.

Ce i-ai spune unui alt român, cam de-o seamă cu tine, care se gândește să plece în UK?
Din nou, în UK sau în altă parte, plecarea de acasă se va simți la fel. L-aș întreba mai întâi care sunt motivele pentru care dorește să plece. Faptul că îți imaginezi că în altă parte este mai bine nu este un motiv suficient pentru a pleca. Pentru că poate fi mai rău! Vor fi zile când te vei simți singur, când vei tânji după prezența familiei, a prietenilor, când te vei simți străin de tot.

Ce părere ai că din ce în ce mai mulți români pleacă din țară?
Cred că este oarecum ciudat să spun că mă întristează. Ma întristează pentru că știu că o bună parte dintre oamenii aceștia pleacă supărați și dezamăgiți de România și îi spun la revedere for good. Am prieteni care nici nu vor sa mai audă de întoarcere.

Ce mi-ar plăcea foarte mult ar fi ca într-o zi să putem reveni din lumea largă și să pompăm în România tot ca am învățat, văzut, trăit fiecare pe unde a fost plecat. Întrebarea este – ni se va permite?

VICE: Cum ai ajuns în UK?
Dragoș: Am vrut să mă duc unde sunt peștii cei mai mari din industrie, ca orice tânăr care a crescut cu „the american dream" într-o țară post comunistă. După lungi crize existențiale și profesionale am zis că ar fi o idee bună să plec undeva unde sunt mai multe oportunități de dezvoltare.

Care a fost motivul principal pentru care ai plecat din România?
Eram fotograf pe la festivaluri și concerte și am avut oportunitatea de a trage la Sziget, în Budapesta. Atunci mi-am dat seama că aș vrea să văd lumea. Însă fără bani, singura opțiune era să lucrez pe vase de croazieră ca fotograf. Mi-am dat seama că nu mai sunt cetățean român, ci mai degrabă cetățean al lumii. Nu vreau sa sun ca un hipster, dar granițele sunt doar un concept. Așa că m-am hotărât să mă mut undeva de unde aș putea să învăț de la cei mai buni fără să fiu distras de un guvern primitiv și de o masă pentru care scopul lor în viață este să toarne cinci copii, să aibă un Merțan și să plece în concediu la Nisipurile de Aur în Bulgaria.

Cât de greu a fost la început?
În două luni mi-am găsit job în industria pe care mi-o doream. Am avut noroc de trei prieteni din liceu care m-au ajutat cu un pat, un acoperiș deasupra capului și bani când n-am avut. Chiriile sunt stupid de scumpe, ceea ce înseamnă că trebuie să ai un buget cam de 3 000 de lire pentru primele trei luni ca să supraviețuiești până găsești job. Ideea e ca trebuie să fii pregătit pentru a începe de la zero.

Povestește-mi parcursul tău profesional în UK.
Am început ca în filme: făceam cafele și cam orice aveau nevoie oamenii de pe platourile foto. Am spălat vase, am văruit studiouri, am împărțit o cameră cu un prieten timp de aproape un an etc. După o lună de la angajare am primit un job în departamentul de echipament. E un domeniu unde networking-ul îți poate oferi oportunitatea de a lucra cu cei mai renumiți fotografi, regizori, tehnicieni de lumini etc.

Ai văzut că trei milioane de români sunt în diaspora - e mai bună viață în afara țării?
Societatea și statul sunt ceva mai organizate aici, biserica nu dictează nimic, sunt ceva mai deschise la minte, cu toții suntem oameni, nu poponari, nu ciori sau alte denumiri de genul, poți sa ai tatuaje pe tot corpul și sute de pierce-uri și nimic din cele menționate anterior nu vor afecta decizia de angajare (sau cel puțin nu atât de mult ca în țară).

Și părțile mai puțin ok?
De exemplu, păturile sociale sunt încă bine definitivate aici, iar diferența dintre ele este enormă. Pe o parte a străzii sunt oameni care locuiesc într-un garaj, iar pe cealaltă alții parchează rolls-uri și mclaren-uri.

Ce te-ar face să te întorci?
Nimic. Ideea e că se poate trăi ok și în România, doar că problema stă în detalii precum mass-media pentru cretini, veșnica biserică ortodoxă, băiețașii din guvern care sug și ei sute de mii, lipsa unui focus spre educarea populației în a lua deciziile corecte și motivele ar putea continua. Mă bucur să văd că sunt sute de oameni care #rezistă, trebuie să recunosc că îmi pare rău uneori că am plecat, dar stau prost cu răbdarea.

Ce i-ai spune unui alt tânăr român care se gândește să emigreze în Marea Britanie?
Fă-ți un plan bine fondat, un back-up și un back-up la back-up. E mai ușor dacă ai pe cineva aici care să te îndrume prin toată birocrația și să îți ofere ceva suport moral până îți găsești job. Vorba aia, hope for the best and prepare for the worst.

Ce părere ai de faptul că din ce în ce mai mulți români pleacă din țară?
Îi înțeleg, pentru că fac parte din categorie, însă în același timp mi se pare trist. Mi-ar fi plăcut să nu fiu nevoit să plec sau să am dorința de a reveni. În fond, nu-mi este rușine că sunt român. Uneori am impresia că doar ceva radical sau surprinzător de violent va putea schimba ceva în țară. Nu instig la violență, dar unii oponenți trebuie tratați cu frică, dacă ei numai de frică știu.

VICE: Cum ai ajuns în UK?
Elena: Treceam printr-o perioadă foarte nasoală cu munca, aşa că m-am decis să caut altceva. Printre zecile de anunțuri era unul de genul „Vrei să lucrezi în UK? Aplică acum bla bla…" şi am zis să încerc. Pe perioada masterului am locuit paralel în România şi în Londra. Așa c-am zis că sunt deja obişnuită şi ar fi mult mai uşor să vin aici decât în altă ţară.

Cum a fost la început?
La început a fost haotic - am vândut skincare în mall-uri. Du-te - vino între Edinburgh și Glasgow. 10-11 ore pe zi de lucru. A fost extenuant. Nu aveam de gând să rămân, nu mai aveam viață.

Atunci ce te-a făcut să rămâi?
Un noroc chior. Într-o seară, în mall, încercam să vând minunatele produse de la Marea Moartă, când se oprește o tipă simpatică. Dintr-o vorbă într-alta, îmi spune de jobul ei, care era la doi pași de casa mea. Lucra ca manager general la un cazino și mi-a propus un job. A doua zi am avut interviul și mi-au oferit postul de recepționeră. Din acel moment, totul a decurs şnur. Am fost promovată pe postul de casieră, mi-am cunoscut și partenerul de viață, ne-am cumpărat un apartament şi m-am mutat cu jobul în cazinoul lui.

E mai rea sau mai bună viața acolo?
Oraşul în care locuiesc eu, Edinburgh, a fost desemnat ca cel mai bun din UK ca standard de viaţă sau pentru a-ţi întemeia o familie. Este mult mai bine din punct de vedere financiar (chiar poţi face destule chestii cu salariul tău şi reuşeşti să pui și ceva deoparte), sistemul medical în Scoţia este gratuit pentru toată lumea, fără a fi condiţionat de plata unei asigurări și nu există plata la negru. Rău e că nu poţi cumpără alcool din magazine după 22.

Ce i-ai spune unul alt tânăr român care vrea să plece în UK?
I-aş spune că nu e totul aşa full of rainbows and unicorns. Dacă nu ai un venit pe care să poți conta la început sau o ofertă sigură de job, e foarte dificil să faci pasul. Mă refer aici şi la a obţine o locuinţă - dacă nu ai contract de muncă full-time de cel puţin 3-6 luni, în funcţie de agenţie, trebuie să fii în stare să plăteşti chiria pe trei luni în avans.

Ce părere ai că sunt din ce în ce mai mulți români care pleacă din țară?
Nu ma miră deloc. E frustrant ceea ce se petrece în țara noastră.

VICE: Care a fost motivul principal pentru care ai plecat din România? Și de ce ai ales tocmai UK?
Oana: Am plecat de curiozitate. Vizitasem Londra cu un an înainte şi mi-a plăcut extrem de mult. Ştii cum e când ajungi într-un loc nou, dar nu te simţi străin? Cam aşa a fost pentru mine Anglia.

Cum a fost la început?
Masterul a fost o experienţă fantastică! A fost prima oară când am avut ocazia să studiez într-un mediu cu adevărat internaţional şi am cunoscut oameni din toată lumea. Au existat, evident şi multe neînţelegeri culturale. De la confuzia pants = pantaloni sau pants = lenjerie intimă până la politeţea britanică. Dar nu m-am izbit de ceva peste care să nu pot trece. Sau poate am uitat.

Nu e dificil să găsești un job într-o țară străină?
Am lucrat în cafenele şi restaurante, apoi am obţinut primul job la o agenţie de relaţii publice, după un an. Am avut noroc cu o prietenă de la master, româncă şi ea, care m-a recomandat şefului ei şi-aşa am reuşit să pătrund în sectorul în care îmi doream. Dup-aia, lucrurile au mers mult mai uşor. Am avansat destul de rapid şi am învăţat foarte multe. Am avut ocazia să lucrez cu diverşi clienţi din toată Anglia, aşa că am călătorit destul de mult.

Când s-a ivit jobul din Cambridge am decis că vreau să încerc ceva uşor diferit - altă regiune a Angliei, sector public, comunicare ştiinţifică etc. Cred că am avut noroc până acum.

Ce îţi place şi ce nu îţi place la viaţă în UK?
Îmi plac oamenii, faptul că îţi zâmbesc pe stradă chiar dacă nu te cunosc. Mi se pare că sunt deschişi şi relaxaţi. Unii sunt englezi, alţii vin din alte părţi ale lumii. Dar, în general toată lumea e pe aceeaşi lungime de undă. Şi, evident, îmi plac acele rare zile cu soare în care toată lumea vrea să meargă la pub.

Principalul lucru care îmi displace e vremea. Şi nu mă omor după mâncarea britanică, dar din fericire sunt foarte multe opţiuni.

Ce i-ai spune unui alt român, cam de-o seamă cu tine, care se gândește să plece în UK?
Să își ia o umbrelă bună la el și să fie deschis la minte. Și să nu renunțe, chiar dacă e greu să găsească acel prim job. E greu, dar nu e imposibil.