Am întrebat turiști străini de la aeroportul Otopeni cum i-a marcat România

Dacă vrei să știi cu adevărat în ce țară trăiești, sacrifică-ți o zi din viață pe care să ți-o petreci din plin, la terminalul „Plecări" al aeroportului Henri Coandă din București. Zona asta aseptică de la Otopeni, cu oameni mereu grăbiți și îmbrăcați care de care mai fistichiu, ar putea fi raiul oricărui sociolog ori cercetător de ocazie dornic să bifeze chestionare cu tema „Patria mea. Puncte tari vs puncte slabe".

M-am dus și eu să stau de vorbă cu străinii care se aflau la un pas de exitul din România despre experiențele lor petrecute în spațiul carpato-danubiano-pontic. Și nu m-a surprins, însă, să găsesc mulți oameni fascinați de exotismul amprentei comuniste, această călătorie pe care o fac ei înapoi în istoria modernă - sigur, e ok când vii, o vezi, o tragi în poze și pleci la tine acasă. Am întâlnit, însă, și un caz mai nefericit ca noi: o femeie din Sri Lanka care a venit la muncă în România, iar patronii români au exploatat-o cam cum sunt românii noștri abuzați pe la muncă prin Spania și Italia.

În fine, te las să citești cu ce-au rămas străinii ăștia după vizita lor în România.

VICE: Cum ați nimerit în România?
Donna: De fapt, eu întotdeauna am visat să ajung în Transilvania.

Datorită prințului Charles?
Nu, nici vorbă. Suntem americani, de religie unitariană. Din câte știu, se pare că religia noastră își are originea în zona Transilvaniei. Când eram mică, maică-mea îmi tot povestea de tărâmul ăsta. Cu timpul, m-am făcut mare și am devenit istoric. Am aflat astfel de disensiunile pe care maghiarii și românii le tot au în legătură cu teritoriul ăsta, apoi am văzut niște fotografii și mi-am zis: gata, vreau să ajung și eu aici!

Și tu? Cum ai ajuns aici?
George: Târât de către nevastă-mea, tu ce crezi? (râde)

Cum ți s-a părut băutura?
Berea e în regulă. De fapt, e cam la fel ca peste tot în lume. Am băut mărcile alea locale ale voastre: Ursus și Ciuc.
Donna: Am băut și un vin românesc foarte bun, acum două seri, nu mai știu ce denumire avea.

Palincă ați încercat ?
George: Da, am încercat-o. Ne-au servit de două ori cu așa ceva, la o pensiune. Alunecă bine pe gât.

Și pe unde v-ați plimbat?
Brașov, Râșnov, Bran…

Bran? Nu vi s-a părut ușor kitsch locul ăla?
George: O, ba, da! Asta ca să nu zic mai mult! Dar ne-am distrat, na.

Cum vi s-au părut drumurile?
Donna: Nu știm, pentru că pur și simplu am mers mult pe jos.
George: Practic, am mers pe jos dintr-un oraș în altul.

Cum așa? Ați mers pe jos, ca infanteriștii?
Donna: Da, chiar și 30 de kilometri într-o zi. Ne-a plăcut la nebunie.

Și până la Brașov cum ați ajuns? Cu mașina de la București?
Donna: Nu, cu trenul de la Budapesta. Ăsta a fost traseul. Am avut un tren de noapte.

Cu ce ați rămas din experiența asta?
George: Mă rog, e o chestie mai nuanțată aici. În America și restul Europei, oamenii sunt „superficially friendly" (politețea aia de formă, superficială). Chestia asta nu am observat-o la voi, românii, mai ales în zonele turistice. Intram undeva, bună ziua, la revedere. Nu aveți genul ăla de politețe exersată în restul Europei turistice. Știi tu, când intri într-un magazin în Anglia și vânzătoarea tăbară pe tine cu „Helloooo, how are you!" și e toată numai un zâmbet. La voi, genul ăsta de politețe o mai găsești în zonele rurale, știi tu, genul de oameni necunoscuți pe lângă care treci și îți dau ziua bună.

Donna: Da, genul ăla de politețe de conjunctură, nu e ca și cum te-ai aștepta de la oamenii ăia care vor să-ți vândă ceva că se apucă să-ți facă brusc cinste cu o bere. E ca o regulă nescrisă a jocului, când ești turist. Și, o altă chestie. Am fost azi la Zărnești. Toate bune și frumoase, dar nu am găsit acolo niciun magazin care să vândă ceva produse locale, o brânză, un vin, ceva. Erau doar „magazine mixte", iar aici în București am văzut magazinele alea…

Mega Image?
Donna: Da, exact! Ca turist, e util să ai ocazia să cumperi ceva autentic fix din locul ăla în care te afli.
George: Dar aveți niște peisaje mișto.
Donna: Exact. Peisajele montane de la voi sunt foarte frumoase. Exact ca-n Elveția. Cu diferența că la elvețieni, cum ai urcat pe o creastă, ai și dat peste o cafenea cu vedere la munți. Voi aveți multe cafenele în orașe, dar nu am văzut cafenele prin zonele alea montane.

VICE: Care e ultima impresie cu care pleci lăsând în urmă România?
Tim: Părăsesc un loc plin de căldură în care am întâlnit mulți oameni prietenoși. Mi-a plăcut aici. Am vizitat în special zonele voastre rurale. Mi-a plăcut ce am văzut acolo, tradițiile alea care s-au păstrat. Nu prea mai vezi așa ceva în restul Europei. Ai impresia că mergi înapoi în timp și trăiești istoria pe viu.

Cum te-ai hotărât să vii aici?
Pur și simplu, am zis să vin aici, să văd partea asta de Europă. Plus că sunt pasionat de istorie, în special de istoria europeană.

Cu ce ai ajuns la aeroport?
Cu taxiul.

Cum a fost?
Mda, a fost cam scump. Am comandat un taxi de la hotel. Partea bună e că, atunci când iei taxiul, nu-ți mai bați capul cu drumul și cu alte probleme. Ai un tip care conduce mașina, în timp ce tu îți poți ține capul ocupat cu alte gânduri.

VICE: Ce ți-a păcut la România?
H. A. Brinkmann: Sunt un tip fascinat de istoria modernă. Iar, până să ajung aici, nu știam foarte multe lucruri despre istoria modernă a țării voastre. Mă interesează în special perioada dintre anii '30 și '80. Apoi, mai sunt fascinat cam de tot ce e legat de sovietici și de comunism, în general. Până acum nu am avut ocazia să vizitez locurile din țările aflate în spatele fostei Cortine de Fier.

Ce chestii comuniste ai găsit aici?
Mi-au plăcut clădirile comuniste din București. Chestia aia stalinistă (Casa Scânteii) sau cartierele muncitorești cu blocurile alea înșirate unul după altul. Plus că e un contrast foarte mișto între clădirile astea și cele construite înainte de război.

Presupun că te-ai declarat mulțumit când ai văzut clădirile alea oribile…
O, da, sigur! Pur și simplu mergeam pe bulevard, mă uitam la blocurile alea și mă minunam. Nu prea vezi așa ceva în Marea Britanie, de pildă.

Care a fost cea mai neplăcută experiență?
Înainte să vin, am consultat VICE Guide to Bucharest și am încercat să urmez sfaturile de acolo. Am zis: hai să merg la clubul ăsta din Herăstrău, Baraka. Când am ajuns, ploua în draci. Era închis. Nașpa!

VICE: Ce ai căutat în România?
Blaise: Am venit pentru munții voștri. Aerul, la voi, la munte, e foarte curat. Mi-a plăcut mai mult decât zonele montane din Franța, de pildă.

Cum așa?
Aveți aici niște zone sălbatice, neatinse de om, în special în zona Transilvaniei. Hobby-ul meu sunt călătoriile. Merg printr-o groază de locuri și îmi place să descopăr tot felul de chestii noi. Plus că eu sunt și fascinat de zonele sacre. De fiecare dată când vizitez o țară, caut genul ăsta de locuri.

Ai fost prin locurile alea mitice din Carpați?
Da, auzisem de Sfinxul vostru și m-am gândit că trebuie să îl vizitez. Chiar îmi doream să ajung acolo.

Ai simțit ceva?
Da, a fost ceva, dar nu pot explica, nu pot descrie exact ce am simțit, dar am simțit așa, ca o energie.

Ce ți-a plăcut cel mai mult aici?
Felul în care te simți deconectat de lume. Ai senzația că trăiești, cumva, în trecut. Apoi, am fost fascinat de cultura romă, tradițiile și muzica lor.

Și ce nu ți-a plăcut?
Influența guvernului.

Cum așa?
Nu știu cum să-ți zic. Se simt influențele comuniste, resimți aici moștenirea trecutului, ca pe o povară. Se vede și în arhitectura clădirilor de pe-aici.

VICE: Cum ai ajuns aici?
Chandralatha Hettikankanamge: Printr-o agenție de muncă. După o lună jumătate am renunțat. Sunt prea grele condițiile de muncă (vorbea foarte greu engleza, am înțeles că lucra într-o fabrică de textile). Am pierdut avionul și nu știu ce să fac.

Ai sunat la compania aeriană?
Nu știu româna și vorbesc greu engleza.

Îmi arată rezervarea. Agenția e „Călătorește cu Dragoș", iar în CC apare Pro VP, firmă care se ocupă cu „activități ale agențiilor de plasare a forței de muncă". Sun la compania aeriană – Fly Dubai – iar tipa de la telefon îmi spune că doamna Hettikankanamge trebuie să plătească un nou bilet până în Sri Lanka: 900 și ceva de euro. Îi spun cât o costă.

Nu am banii ăștia la mine.

Nu poți suna în țară, la ai tăi?
Nu. Angajatorul român mi-a luat cartela SIM. Nu pot suna nicăieri.

La ambasadă ai încercat?
Sri Lanka nu are ambasadă aici, în București.

Dar unde?
Cea mai apropiată e în Polonia.

Când îți expiră viza?
Peste o lună jumătate.

Și ce faci?
Nu știu. Cred că o să dorm aici la noapte. Am doi copii în Sri Lanka, sper să ne revedem la un moment dat.