Cum ajung unii oameni să dea în gât ca să-și salveze pielea de poliție

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.

Dacă ești prins pentru vreo infracțiune minoră sau de nivel mediu, mereu există o șansă să te abordeze un detectiv în caz că poate vrei să devii turnător. Poate îți face o ofertă greu de refuzat, cum ar fi să-ți scadă sentința în schimbul unor informații.

Asta poate te ajută să nu fii dat afară, să mai tragi de datoriile de școlarizare sau să eviți să-ți dai și cămașa de pe tine pentru un avocat. Dar ar putea însemna și că ești văzut ca un „sifonar” sau „turnător”, iar indiferent dacă ți se bate obrazul sau nu, tu trebuie să trăiești cu asta tot restul vieții.

Oamenii care-ți pot simți emoțiile și durerea

Totuși, cum e viața celor care au ales calea asta și în ce constă procesul de recrutare? Am vorbit cu un detectiv de narcotice de la secția de poliția dintr-o suburbie din Philadelphia, care a acceptat să vorbească cu condiția de a-i păstra anonimitatea din cauza operațiunilor sub acoperire ce vizează traficanții de heroină și opioide. L-am întrebat cum cultivă relația cu informatorii și ce crede el cu adevărat despre practica asta.

VICE: Cum îi propui unei persoane să devină informator?
Trebuie să ne întâlnim întotdeauna față în față, nu vorbim la telefon. Trebuie să există o bază de încredere. Ei trebuie să aibă încredere în mine că o să-i protejez, iar eu trebuie să am încredere în ei pentru a le spune unele lucruri, de exemplu pe cine investighez. Prima întrebare este: „Ești prieten cu dealerul?” Pentru că nu poți să rogi pe cineva să-și dea în gât prietenul. El e prieten cu dealerul în cauză de ani de zile, iar pe mine de abia m-a cunoscut.

Nu pot să mă încred în el în privința operațiunii mele sub acoperire. De asemenea, dacă cumperi droguri de la cineva care are doar cinci clienți, nu pot s-o fac. O să-și dea seama repede de cine ar fi putut să-l dea în gât. Am avut parte de oameni care stăteau aici cu mine și tremurau din capul oaselor. Așa că a trebuit să le spun: „Dacă ți-e frică doar când vorbești cu mine, atunci nu poți să cumperi droguri. Nu pot să te las să faci asta.”

Dacă ai un informator care cumpără regulat iarbă, nu poți să-l trimiți după heroină. În cazul ăsta, trebuie s-o iei treptat. Dacă tu doar cumperi o porție sau două, nu poți să ceri o pungă din senin. Iar când e vorba de cineva care a trecut prin dezintoxicare, pot să am încredere să dețină heroină fără să consume? Dacă din cauza mea se apucă din nou, asta nu e bine.

Cel mai mare avantaj al meu e că sunt sincer când vorbesc cu informatorii. Am o mare problemă dacă un informator se arde. Niciunul nu a fost prins din cauza mea, iar eu îi asigur asta. Practic, nu pot să rog o persoană să aibă încredere în mine și să-și riște viața, dacă din cauza mea au fost prinși și alți informatori. De obicei le spun: „Au fost oameni care aproape au fost prinși, dar asta din cauză că au vorbit și cu alții. Deci e vina lor, nu a mea.”

Ce te întreabă atunci când le propui să devină informatori?
Primul lucru pe care vor să-l știe e: „O să-mi folosești numele? O să apară și numele meu pe mandat?” Nu. Nu sunt niciodată identificați. Eu nu am pus niciodată un informator să depună mărturie. Cred că asta a fost mereu prima întrebare. În plus, oamenii m-au mai întrebat dacă eu aș face-o în locul lor.

Ai face-o?
Cred că depinde. Un potențial informator avea 22 de ani și tatăl lui care era de față în timp ce vorbeam cu el m-a întrebat dacă eu aș face asta. Așa că i-am răspuns: „Dacă m-ai fi întrebat la 22 de ani. Nu, nu aș fi făcut-o.”

De ce nu?
Pentru că versiunea mea la 22 de ani nu avea o soție și copii. Nu aș putea trăi cu mine însumi dacă greșelile mele ar cauza probleme pentru alții. Acum că am soție și copii, îmi mai permit să stau 10 ani în pușcărie? La 22 de ani, puteam să fac asta. Așa că le spun: „Ascultă, am un frate cam de vârsta ta, iar dacă el mi-ar spune că a făcut nu știu ce și poliția vrea asta, eu l-ași sfătui să nu o facă.” Sunt cât se poate de sincer.

Cum reușești să convingi până la urmă informatorii?
Nu-i pot obliga să facă asta. Pot ieși pe ușa din față fără probleme dacă nu sunt de acord. Dar de obicei spun două lucruri: „Ești dispus să-ți fuți viitorul din cauza asta? Dacă da, atunci nu trebuie să vorbești cu mine și nu trebuie faci asta.” Dar le mai spun un lucru: „Uite ce, dealerul tău oricum o să fie arestat. Poate dura trei luni de acum înainte, dar deja îl am în vizor. El o să fie arestat, vrei să primești meritele pentru asta? Nu spun că trebuie să faci asta, dar când o să citești despre arestul lui, o să te gândești că ar fi fost mai bine să accepți învoiala.”

Asta de obicei îi convinge.

Deci, dacă sunt de acord să devin informator, de câte ori trebuie să fac asta?
Depinde. Încerc să nu acord un număr. Dacă spun ceva de genul: „Nu o să avem nevoie de tine următoarele cinci dăți”, atunci a cincea oară e posibil să-i spună dealerului. De obicei le las o fereastră, deci dacă suntem în iunie, le spun ceva de genul: „Cel mai probabil terminăm aici până în august.”

Plătești informatorii?
Nu mult. De obicei încercăm să acoperim costurile de transport, dacă vii dintr-o zonă mai îndepărtată. DEA plătește bine, dar nu și polițiștii locali.

Cum îi instruiești pe informatori când vine vorba de un deal controlat?
Sincer, încerc să nu-i instruiesc. Eu le spun că „e o afacere ca de obicei. Prefă-te că nu eu ți-am dat banii. Stai acolo cât stai de obicei, chit că e cinci minute sau mai mult. Fă ce faci în mod normal, mai puțin să consumi droguri acolo.” Nu pot să-i las să conducă după ce bagă heroină, așa că informatorul meu trebuie să fie o persoană care doar cumpără și pleacă sau să-i spună dealerului că îi este frică să nu-l oprească poliția.

Îi obligi pe informatori să poarte microfon?
Nu chiar. Dacă e nevoie, le dăm o cameră de înregistrat mascată ca o broșă, deși nu am făcut asta niciodată, iar un microfon cu siguranță nu. Probabil că există departamente de poliție care fac asta, dar noi nu suntem una dintre ele. Eu aș prefera să mă duc să cumpăr de la dealer, să mă prezinte mai întâi, decât să pun în pericol o persoană atașând un microfon sau o cameră.

Cum protejezi informatorii?
Ei bine, noi nu prea facem 16. Alți polițiști fac asta, dar mie nu îmi place să fac razii de genul. Când faci 16, cineva a dat în gât, iar dacă ești doar tu și dealerul, oricât de bun ești, dealerul ăla o să știe că cineva l-a aranjat și clar nu și-a făcut-o cu mâna lui. Încerc să las și alți clienți să se ducă după, ca să fie mai OK pentru informator. Nu există trafic controlat care să nu fie sub vizorul poliției, dacă e vorba de un tip violent.

Dacă dealerul are o armă, posibil să renunțăm la operațiune. Am trimis informatori în case unde știam că dealerii au arme, dar se cunoșteau de ceva timp. Informatorul ăla cumpăra de la el de vreo 10 ani. Dacă de obicei stai 10 minute și au trecut deja 20, atunci o să spargem ușa. Dacă un informator îmi trimite mesaj să-mi spună că dealerul a schimbat locația, eu sun imediat și întreb dacă traficantul mai face asta. Dacă nu, atunci se anulează operațiunea. Nu vreau să trimit pe nimeni într-o situația dificilă. Nu pot să fac asta. Ar fi altceva dacă m-aș duce eu, dar nu pot trimite pe altcineva. Nu așa se fac treburile.

Fără să par încrezut, cred că sunt suficient de grijuliu să nu-i trimit în situații periculoase. Nu pot vorbi în numele tuturor polițiștilor. Mi s-a spus de mulți oameni că „nu știu ce departament de poliție a ars un informator.” Ei bine, eu nu sunt de acolo.

Când te întâlnești cu informatorul, după ce cumpără, ți-a spus vreunul că are impresia că dealerul l-a mirosit?
Nu. De obicei spun că „a fost mult mai ușor decât mă așteptam.” Un dealer nu o să-ți vândă niciodată dacă are impresia că lucrezi pentru poliție. Dar informatorii trebuie să se convingă singuri. Ei sunt oricum foarte protejați.

Pe lângă frica de a nu fi prinși, presupun că informatorii se simt destul de vinovați pentru ce fac, nu?
Hmm, în mare parte. Dacă dealerul nu le-a greșit cu nimic, atunci o să se simtă ca niște sifonari.

Tu ce părere ai despre ei? Îi consideri sifonari?
Dacă sunt prinși, o să dea în gât? Da, fac asta. E ușor de spus: „Tipul ăla e turnător.” Dar dacă omul are un copil mic, iar dealerul face 85 de mii de dolari pe an, e ușor să arăți cu degetul, iar cel mai probabil că e, dar a dat în gât ca să-și salveze familia? Nu e vorba doar de copii de 18 ani care nu vor să aibă probleme. Unii dintre informatori au 40 de ani, familii și multe de pierdut. Până la urmă, poți să mai spui că sunt turnători? Da.

Poți să faci arestări pentru trafic fără să folosești informatori?
Da, dar e mult mai greu. Eu nu am nicio problemă să cumpăr. Chiar prefer asta, ca să fiu sincer, dar departamentu ăsta de poliție nu vrea să fac asta atât de mult. Eu nu am o problemă să mă duc la un dealer. Chiar nu am. Dar cu mine e nevoie de o introducere, tot tacâmul. Iar pentru un informator e mult mai ușor. Atunci când ai trafic controlat cu informatorii, știi că ai un caz impenetrabil. Dacă ți se vinde ceva, e grozav, iar noi facem câteva cumpărături controlate înainte să arestăm.

Când faci asta și recuperezi banii, care sunt argumentele lor?
Un dealer care a citit mandatul și le-a spus celor doi aghiotanți în drum spre pușcărie: „Luați orice înțelegere pe care o primiți, ne-au prins, au cumpărături controlate.” Dealerii știu asta.

Deci, practic, încerci să-ți ușurezi munca.
Da.

Unii oameni spun că e de rahat că un polițist ar trebuie să lucreze mai bine decât să oblige oamenii în poziția de informatori.
Poate că au dreptate. Nu spun că nu au. Am nevoie de dovezi mai bune, iar traficul controlat ajută. Am tăiat multe legături. Le-am spus oamenilor: „Nu trebuie să lucrezi pentru mine, poți să pleci acum și sunt șanse să o scoatem la capăt.” Și am reușit. Dar în unele cazuri, s-ar putea să trebuiască să ne ajuți și e mult mai bine pe termen lung pentru tine dacă o faci.

Urmărește-l pe Michael Goldberg pe Twitter.