Am citit cartea despre Florin Salam ca să n-o faci tu (serios, n-o face)

Niciun an fără Florin Salam, aș putea spune ca om care publică pe VICE România. Anul trecut a fost însă plin, mai ales cu Salam la Outernational, unde a fost show-ul de pe lume pentru hipsteri și alții. Sincer, era inevitabil să nu abordeze cineva cartea despre care s-a vorbit vreo săptămână pe Facebook și-n internetul românesc. M-am nimerit eu. Am citit-o și am vorbit puțin și cu autorii să văd ce-a fost în mintea lor când au vrut să descifreze manelele și să lanseze pe piață 25 de volume despre cântăreți vechi și noi din industria asta.

Cartea, cu un titlu foarte lung, se numește Floriiiin Salaaaaam! Regele neîncoronat al muzicii fără prejudecăți și dramele biografiei lui incredibile și ca autori sunt trecuți Adi Vântu și Dan Hârciog. Bine, acum după ce am citit cartea pot spune că „autori” e mult spus, sunt mai mult curatori sau culegători de texte.

Eu am avut norocul să fac școala, mare parte din ea, în era internetului. Nu sunt străin de copiat eseuri și comentarii de pe referat.ro, cum nu sunt străin nici de Wikipedia. Mă amuză când aflu că unii sunt acuzați de plagiat că printează netul și mă gândesc ce e în școala românească. Realitatea e însă că și cartea asta e fix internetul printat. Sunt câteva articole mai cunoscute, câteva articole de blog, câteva bârfe și stereotipuri adunate, dar și o listă cu tarife care, foarte probabil, e pe cât de falsă te-ai aștepta (sau de autentică, dar nu vom ști până când toți cântăreții și perfomerii nu vor confirma).

Cartea, ca să n-o mai lungesc, înseamnă circa 100 de pagini cu articole copiate din diverse publicații tipărite sau online. În mare parte sunt citate WOWBiz, SpyNews, Cancan sau Libertatea. Sunt tabloide, da, ceea ce nu înseamnă că informațiile prezentate de ele sunt mereu false, dar mai mereu sunt bazate pe bârfe și pe vorbe „din târg”. Asta ca să nu mai zic că e o plagiere grosolană a tot ce-au publicat redactorii respectivelor publicații. Sigur, la finalul fiecărui articol sunt citate în paranteză domeniile online. Mai e și o bibliografie.

A doua jumătate din carte e dedicată laudelor următoarelor volume. Vor mai fi încă 24 adunate sub ceea ce autorii numesc M.A.N.E.A., adică M(uzică) A(lternativă) N(ecenzurată) E(xprimată) A(utentic). În fine, un artificiu ca să nu pară că-i doar despre popularitatea pe care manelele o au mai nou.

Cei doi autori mi-au spus că au încercat să identifice cele mai importante momente din viața și cariera cântărețului. „[…] am găsit de toate, de la romance și love story până la horror și thriller. Pe cât posibil, am încercat să tratăm fiecare secvență de viață cât mai dezinhibat, fără stereotipurile socio-culturale atât de frecventate”, mi-au mai zis cei doi.

Înainte să citesc cartea l-am întrebat pe Adi Vântu cum și-au făcut documentarea. „Am parcurs internetul în lung și-n lat, am intrat în cluburile de manele și am tras cu urechea la ceea ce discută oamenii acolo, am intervievat mai multe personaje din domeniu (chiar dacă mulți dintre ei n-au fost de acord să fie citați ca atare!). Ne-a ajutat și faptul că unul dintre noi a frecventat în copilărie comunitățile de romi și știe perfect limba acestor oameni”, a declarat el. Poate că a fost de ajutor la următoarele volume, dar la cel cu Salam n-ai zice.

Cele circa 100 de pagini adună articolele din presă, unele speculative, altele reale, și prezintă o oarecare schiță a vieții de familie a lui Salam, a relației complicate cu interlopii, a banilor pe care îi învârte, dar și a relațiilor de prietenie cu cei din domeniu. Adi Minune e al doilea cel mai important personaj din prima carte.

La final nu rămâi cu nimic. Am citit totul și am simțit că cineva a alocat multe pagini unor articole care au circulat în spațiu public la un moment dat, dar între timp nu mai sunt valabile. Sigur, încă nu știm care-i relația lui Salam cu interlopii, nu știm ce relație de iubire mai are cu Roxana Dobre sau ce mai fac copiii lui. Fiul voia să fie la orgă, să cânte ca tatăl, dar cum presa n-a mai scris, nici cartea nu ajută.

Se merge mult și pe niște fapte diverse false sau reale pe care nimeni nu le-a confirmat. Unul dintre ele e că Roxana a fost atacată cu căcat într-un mall din București de soția unui interlop, Văncică, pentru că era amanta lui. Al doilea episod e cu Salam care i-a cântat altui interlop, în afara țării, în timp ce acesta era pe veceu. În fine, e și un moment cu Adi Minune care a fost atârnat în cuier și șmecherii aruncau în el cu cutii goale de suc și energizant. Sună ca un banc de-ăla vechi și fără umor.

Acolo unde, poate am exagerat, mă așteptam să citesc o biografie este, de fapt, un cumul de texte difuze din ultimii 10 ani.

Adi Vântu mi-a zis că Salam este „o realitate pe care, orbiți de felurite prejudecăți, nu vrem sau nu putem să o înțelegem”. „Aș adăuga, o deloc paradoxală punte de legătură cu trecutul nostru mioritico-fanariot, pe care, cu complexele și frustrările de rigoare, «îl iubim cu o ură crâncenă». În fiecare dintre noi nu este doar un Alecsandri, ci și un Porojan!”, mi-a mai zis și Hârciog.

Sincer, încă nu știu ce-i Salam. Cu siguranță e cel mai cunoscut interpret de manele. Dar ce răspuns căutam, și poate căutai și tu, nu e în carte. Cred că te ajută mai mult să înțelegi una - alta despre el dacă citești interviul publicat de VICE în 2017.

Dan mi-a spus că de la Salam n-a fost niciun comentariu până acum despre carte. „Cineva de la editură a vorbit cu impresarul lui. Era și el curios, ca profesionist al genului, dar și ca simplu cititor. Este prima dată când o editură publică o carte despre acest fenomen numit manele.” Ăsta a fost singurul răspuns pe subiectul ăsta.

Cartea costă 15 lei și, probabil, justifică niște costuri de print și de DTP pentru copertă. Ca informație este, cum ziceam, internetul. Wikipedia e acolo, de asemenea. Dacă vrei s-o cumperi, nu văd de ce ai face asta, trebuie să te aștepți că informația nu-i deloc structurată. Așa am aflat în vreo cinci texte diferite pe parcursul a 20 de pagini despre moartea soției lui Salam. Uneori erau mai multe informații, alteori mai puține. Nu e nici totul aranjat cronologic, așa că te trezești prin 2008, apoi 2013, dar treci și prin 2009.

Cartea asta m-a lăsat fără un pachet de țigări și cu senzația c-a fost ca un referat: a fost gata abia în noaptea de dinaintea trimiterii la tipografie.