De vreo zece ani încoace, piesele trupei vocal-instrumentale Paraziții sunt la fel ca meciurile din Liga I: plictisitoare și submediocre, cam la nivelul din '98. Ca trupă sau solo, oamenii au abordat constant aceleași teme mega expirate. Adică s-au lăudat cum sunt ei niște rebeli miserupiști, pentru că dau pe gât tone de alcool în scara blocului și poștesc câte-un joint cu alți bagabonți, în timp ce îi iau pe gabori la 'șto și-și caftesc femeile, care oricum merită să primească zilnic omor. Și toate astea, într-o țară de rahat.

În urmă cu câteva zile, trupa și-a lansat ultimul album, „Lovitura de pedeapsă". L-am ascultat, așa cum am ascultat piesele lor de prin 2005. Din reflex și nostalgia trecutului, fără așteptarea c-o să aud ceva inedit. Ți-am făcut mai jos o scurtă recenzie a albumului, ca să știi la ce să te aștepți când îi dai play:

Una din chestiile pe care Paraziții le mai făceau cât de cât OK erau dumele alea scurte din versuri. Originale și așa, aproape inteligente, cât să te facă să rânjești și să le ții minte, ca să le mai folosești în vreo discuție fără miză la beție. De data asta, nici partea de caterincă n-a ieșit. Poantele zici că-s colectate de la o gașcă de pensionari hâtri, adunați la șuetă-n fața blocu lui. Spre exemplu, asta, din piesa „Circulă zvonul", ai paria c-a spus-o și Arșinel într-un show de Revelion:

Mai încolo, pe piesa intitulată „Suge-o", Ombladon își reglează ceva conturi cu rapperul DOC, cu care de ceva timp duce o bătălie-n versuri. Începe promițător, c-o referință la un cântecel comercial al adversarului, numai că termină lamentabil, c-o remarcă pe care credeai că o s-o mai auzi în viața asta doar de la unchiul ăla beșondrit, de la țară:

Apoi, n-are cum să nu-ți atragă atenția refrenul de la „Mambo nr. 9". Ăsta te face să exclami „Wow!"-ul ăla cel mai uimit posibil, pentru că n-ai fi crezut c-o să ajungă vreodată s-o dea în halul ăsta. Totuși, oamenii chiar așa o dau, în 2016:

În penultimul cântecel de pe album, „Toată lumea fumează", cu Adi Despot, Cheloo și Ombladon parcă încearcă să-și justifice nereușitele din piesele anterioare. Și-ți spun că-i în regulă dacă nu zâmbești la versurile lor, că cică nici măcar ei nu râd din prima la propriile poante. În fine, oamenii pretind c-ar fi din cauza ierbii, dar evident că-i mai plauzibilă varianta asta: câteodată, până și ei își dau seama că versurile lor sunt fumate de mult:

Apropo de faza cu iarba. Și pe „Lovitura de pedeapsă", ca-n toate albumele Paraziții, verdele e unul din motivele puternice. Asta deși iarba nu mai e de ani buni vreun subiect tabu pentru români, iar oamenii normali nu se mai laudă în fața străinilor c-au tangențe cu fumatul. Dar lui Cheloo nu-i pasă, iar în piesa „Poliția trece" îți reamintește cât de teribilist și nebun o arde el. Hei, chiar și acum, la vârsta lui, îți vine să crezi?! Fii atent aici ce situație tare: cică după ce-l prinde un „milițică" c-a depășit viteza legală, în timp ce-și făcea de cap c-o gagică, omul recunoaște în fața judecătorului că era fumat. Băiețeală, tupeu și rebeliune la maxim, gen:

„Toată lumea fumează" e aproape „O stare de spirit", scoasă în 2002. Nimic nou. Multă vorbăraie despre iarbă, pe care băieții o „cumpără, o împrumută, o combină" și-o consumă peste tot unde au chef. Pe bune, n-au niciun fel de limită. O fac „pe plajă, noaptea, la ski, la cota 2000". Iar piesa e tot în featuring cu Adi Despot, tot cu un refren ușor de reținut, cât să-l asculți în mașină, la semafor:

Și normal că iarba merge-n combinație cu alcoolul, curvele și cu altoitul jumătății, teme uzuale-n filosofia parazită. Poate că și astea erau la modă și-nnebuneau publicul, în vremea în care componenții trupei erau mai juni. Azi, însă, sunt doar plictisitoare, mai ales că vin la pachet c-o serie de înjurături din fundul grădinii, aruncate fără rost:

Ah, și, dacă nu știai deja, Garda încă e nașpa rău, iar polițiștii sunt tot niște prostănaci analfabeți. Care-ți pun bețe-n roate și nu te lasă să fumezi iarbă, să bei până te faci muci și să-ți bați femeia.

Sau:

Albumul conține și plasare de mesaje dure pentru hip-hoperii românii care au avut divergențe cu Paraziții în ultima vreme. Ideea e așa: ăștia-s niște novici netalentați, care habar n-au cum stă treaba cu hip-hopul adevărat. Contrele astea între rapperi sunt de înțeles, până la urmă ele-s sarea și piperul genului. Da' parcă de la niște tipi care au vreo două zeci de ani în industria asta te-ai aștepta la mai mult decât niște înjurături „puse cap la cap".

O să găsești și-o mică contradicție prin versuri. Oamenii spun că n-au chef să se certe cu „băiețeii din hip-hop", însă îi fac albie de porci pe vreo câteva piese. Ceva gen disputa celebră dintre Gigi Becali și Mitică Dragomir, care s-au certat fără jigniri: „El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat". Aşadar, uite cât de subtil își reglează oamenii conturile cu alți hip-hoperi, pe refrenul de pe „Circulă zvonul":

În piesa „Suge-o", Cheloo îți dă impresia că i-au murit lăudătorii. Se bate cu pumnu '-n piept că-i o legendă vie, după care își invită haterii să facă ce i-ar invita și-un elev de clasa a treia pe colegii care-i fură bomboanele:

Iar pe „Cântec de leagăn", te lovești cam de același tipar. Cu mențiunea că rapperii netalentați sunt, acum, și „poponari", iar fanii lor sunt copilași necopți. Și asta e haios, pentru că muzica din ultimii ani a Paraziților a schimbat puțin baza lor de fani. Ăia mai vechi au făcut ceva pași în spate, iar versurile astea teribiliste, cu conținut explicit neșlefuit, au prins la puștii care încă se udă când aud câteva înjurături repăite cu sete.

Nu-i ceva nou. Se știe de multă vreme că misoginismul, homofobia și rasismul sunt subiecte curente în versurile Paraziții. Albumul ăsta doar îți confirmă ce știai deja. Spre exemplu, pe piesa „Adevărul doare", ai versul ăsta. E dat fix așa, direct, fără vreo încercare de a-l lega c-o dumă din aia auzită la administrația blocului:

Ca de obicei, și pe albumul „Lovitura de pedeapsă" femeile sunt luate la ochi și la rost. Știi povestea: în viziunea parazită, femeile sunt ceva creaturi inferioare și trebuie să suporte toanele masculilor paranoici și violenți. Așa-i și-n 2016. O să găsești același mesaj pe care îl auzi și într-un birt de la periferie. Iar cârciumărașii ți-ar zice-o tot așa finuț, ca Paraziții:

Sigur, e evident că lumea n-are pretenția s-audă versuri corecte politic de la Paraziții. Dar parcă ai vrea să-i vezi că diversifică și ei programul. Așa, măcar să-ncerce să-ți arate că nu-s niște băiețași aproape de pensie, blocați pe ideile din urmă cu vreo două decenii.

Probabil că asta-i singura chestie de pe albumul ăsta despre care poți spune că e în concordanță cu secolul nostru. Sigur, e doar o nimereală norocoasă, nu vreun moment de adaptare la prezent. Că subiectul e tot unul vechi, folosit la greu și-n toate albumele precedente. Până și tiparul e același: prin puhoiul de piese despre iarbă, alcool și curve, se strecoară și câteva melodioare cu tentă socială. Diferența e că, pe albumul ăsta, Paraziții nu mai au nici zvâcul și nici metaforele de altădată:

Și ceva despre sărăcie și reminiscențele epocii comuniste, din piesa „Adevărul doare":

Una peste alta, discul ăsta poate fi considerat un fel de protest al pensionarilor. Dar e special. De data asta, Cheloo și Ombladon au reușit să atingă limita aia de jos. Iar asta e OK, pentru că, pentru prima oară în ultimul deceniu, poți să fii convins că următorul lor album chiar n-are cum să fie mai prost ca ăsta.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre hip-hopul românesc:
Am vorbit cu primul român care face hip-hop gay
Rimaru vrea să salveze rap-ul românesc cu rime alese și lecții pentru viitor
Cedry2k nu a inventat muzica de extremă dreapta în România