Oina este o tradiție românească ce prinde la femei la fel de bine ca ia

Pe 3 iulie 2015, oina împlinește un an de când a fost declarată oficial sportul național al României. Unii nu știți nimic despre acest sport, alții vă amintiți de el de la ora de educație fizică sau ați auzit de el pe la bunici și părinți. Este mai vechi decât România: e atestat documentar în 1364 și este jucat oficial din 1899. În comunism, Nicolae Ceaușescu și prietenii săi l-au transformat într-un fel de baseball al țării și l-au susținut financiar. Dar după '90, românii liberi au vrut să renunțe la tot ce înseamna favorizat de comunism și așa a decăzut și oina.

Bogdan Boghițoi și Sorin Vidis documentează acest sport încă din mai 2014 și au adunat o colecție sănătoasă de momente ale oinei pe site-ul Oina Project . Dacă te uiți peste pozele lor și îți spui că arată ciudat și mai sunt și alb-negru, asta nu e din vreun moft artistic, ci din cum le realizează. Toate sunt trase direct pe film alb-negru, sunt scanate și încărcate online și promovate pe pagina de Facebook a proiectului.

VICE a discutat în noiembrie anul trecut cu cei doi. Am revenit pentru o discuție despre proiectul lor, deoarece la începutul lui iunie a fost campionatul național de oină feminin la junioare. La finalul primei zile a fost și un concurs de miss. Am vrut să aflu de la Sorin ce se întâmplă la un așa concurs, dar și cum sunt femeile într-un sport asociat la nivel de înțelegere cu bărbații.

VICE: În ce stadiu e oina feminină?
Sorin Vidis: Oina feminină e, deocamdată, rezervată doar junioarelor, astfel că, să zicem, vorbim de un stadiu incipient. În primul rând, trebuie să rămână în oină, să se creeze niște echipe de senioare, dar până atunci trebuie oricum să mai crească. Totuși, e de lăudat că de câțiva ani oina pentru femei a reapărut datorită unor profesori de sport pasionați, sprijiniți de câteva cluburi sportive și de Federația Română de Oină.

Dacă fotbalul este destul de simplu de adaptat la fete, care e diferența între genuri la oină? Ce le diferențiază pe fete de băieți și viceversa?
Cred că fetele sunt mai disciplinate. Ceea ce le lipsește prin spirit combativ compensează prin emoție. Dincolo de vechea dezbatere testosteron versus estrogen, mi se pare foarte mișto că fetele vin la oină și nu au decât de câștigat din asta. Probabil au și ceva mai puține opțiuni, dar meritele sunt împărțite cu antrenorii și profesorii de sport care reușesc să le aglutineze în jurul acestui sport. Totuși, în afară de a avea o activitate extrașcolară care le stimulează și fizic, și psihic, sportul mai are și o latură socială. Ajung în alte orașe cu deplasările, întâlnesc oameni noi care practică oină și socializează.

Știu că la finalul primei zile s-a dat titlul de miss. Cum e la ceremonia asta?
Îmi amintește de serbările de pe vremea când eram elev. Oricare din fete se poate înscrie, dar până la urmă, ca la Eurovision, trebuie să-ți cântărești bine șansele politice, așa că fetele cu ceva prerogative de lider, căpitanii de echipe și, în general, cele cu ceva mai mult tupeu și mai puține emoții se regăsesc printre candidate. Criteriile sunt destul de complexe, căci fetele cântă, recită poezii, își descriu portul național, dansează și pe deasupra, mai răspund și la întrebări din regulamentul de oină. Ca rost, probabil că le oferă fetelor o experiență mai amplă pe palierul emotiv, au ocazia să mai învețe câte ceva din regulamentul de oină prin întrebările puse participantelor și, bineînțeles, se distrează. Participantele se simt în largul lor, dar e până la urmă o chestie de inhibare-dezinhibare care ține de fiecare, mai ales că sunt prezenți și mulți adulți, care probabil că le timorează. Cele mai mici de la juniori III erau emoționate foc, se încurcau, uitau versurile, dar erau și foarte drăgălașe în fâstâceala lor.

În pozele tale am văzut la un fel de serbare și două fete îmbrăcate mai… modern, fără port popular. Cum de nu erau în port tradițional, ca multe altele?
Asta era la Sibiu, anul trecut, la o competiție care se adresa juniorilor în general, pe când concursul de miss se ține în cadrul campionatului național de juniori feminin de la Mioveni. La Sibiu s-a organizat un fel de serbare în cantina internatului în care au fost cazați copiii, iar fetele din imagine și-au afișat cumva emanciparea și modernitatea interpretând un hit internațional.

Am putea ajunge să vedem și un meci mixt de oină?
Se practică la antrenamente, dar cum nu vom vedea asta în alte sporturi, probabil că nici aici. De altfel, ar fi periculos pentru ambele tabere. La juniori, fetele de clasa a cincea cred că i-ar tăvăli rău de tot pe băieți, că sunt cu un cap mai înalte, iar undeva la distanță de vreo două, trei clase, până la seniori, balanța fizică înclină clar spre băieți.

Dintre sporturile practicate de femei, sunt populare voleiul pe plajă și tenisul. Totuși, în primul e o obiectificare destul de pronunțată a femeii, pe când în cel de-al doilea sunt ceva mai bine văzute. Cum sunt privite fetele din oină, de la concurență la antrenori și băieții din echipele de oină masculin?
Cu interes crescut din care nu lipsește factorul atracție, ceea ce e absolut normal până la urmă. Prejudecățile au inerție mult mai mare decât au studiile științifice moderne capacitate de dispersie și atunci astfel de preconcepții vor mai exista ceva timp. Din ce am văzut eu, nu prea se pune problema, pentru că cel puțin momentan vorbim de echipe de junioare sub 18 ani.

Ai reținut vreo fază memorabilă de la meciurile de fete?
Da, chiar îmi amintesc foarte bine cum o fată de la juniori II a ieșit de pe culoarul de întoarcere și a izbucnit imediat în plâns. Cel mai probabil din cauza unui cumul de emoții, teama de a nu fi lovită și a pierde puncte pentru echipa ei, crispare și într-un final refulare. Colegele de echipă au făcut imediat cerc în jurul ei și au consolat-o cu empatia caracteristică. Așa ceva în mod sigur n-ai cum să vezi la meciurile masculine.

De peste un an tu și Bogdan ați adunat în proiectul documentării oinei tot felul de povești - cu ce așteptări ați pornit la drum și cum este lumea oinei, de un an devenită sport național?
Am pornit proiectul dintr-o curiozitate naturală și am descoperit o lume blocată în timp și chiar în spațiu, care se zbate să-și depășească condiția și se pare că va reuși. Naivul și melancolicul din mine ar vrea oarecum ca acest sport să se păstreze în condițiile în care l-am cunoscut inițial, adică propulsat și menținut din pasiune pură, mult suflet și muncă voluntară și nealterat de bani, faimă și alte cele. Pe de altă parte păstrarea și dezvoltarea sportului nu se pot face fără aceste ingrediente, așa că forma aproape utopică pe care am menționat-o va suferi modificări ca fenomen și atmosferă.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre sport:
Bruce Lee a prevăzut viitorul luptelor MMA Are tenisul o problemă cu rasismul la Wimbledon? Am slăbit șapte kilograme în patru zile, ca să-l bat măr pe unu'