Români care au criticat protestele anticorupție mi-au spus de ce nu e ok să dai vina doar pe PSD

Te-ai obișnuit să vezi lucrurile dintr-o singură perspectivă. Doar tu ai dreptate. Alb și negru. Sau roșu-galben-și-albastru, dacă e să ne luăm după tricolorul uman care pe mine personal m-a enervat maxim. Mergi la proteste și crezi că răul absolut stă în ciuma roșie. Sau mergi la Cotroceni și crezi că răul absolut stă în neamțul pus la conducerea țării. Oricum ar fi, rar sunt nuanțe sau oameni care să știe să asculte, nu doar să țipe sau s-arate cu degetul.

Tocmai d-asta, am stat de vorbă cu câțiva oameni deștepți, care au argumente să demonstreze că lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Știu, e greu să vezi asta când ești îmbrăcat în euforie și spirit revoluționar, dar manipularea (nu aia psihotronică!) chiar se petrece de ambele părți.

Nu tot ce s-a întâmplat în Piața Victoriei e lapte, miere și luminițe.

De fapt, oamenii ăștia spun că cel mai mare rău pe care-l poți face acum e să te radicalizezi, să crezi că-s corupți doar într-o parte a baricadei, să iei de bun tot ce zic „ai noștri" și să-i demonizezi pe cei care cred altceva. Sau să crezi că lupta anticorupție e singurul scop măreț al României acum. E important, dar nu e singurul.

„DNA să vină să vă ia" sună bine, dar nu e chiar cel mai potrivit slogan pentru un stat de drept.

„M-am îndepărtat treptat de ideea protestului în momentul când am văzut că acesta a depășit dimensiunea concretă, socială și a căpătat o notă simbolică. Dacă premisele de la care a pornit au coincis cu felul în care mă raportam la evenimente, forma pe care a luat-o m-a făcut să am o reacție de respingere. Polarizarea societății în concepte nocive de «bine» și «rău» a distrus intențiile bune ale protestelor.

Dincolo de dorința de abrogare a ordonanței, mi-am dat seama că furia oamenilor era motivată de altceva, de care mă dezic complet. Nu pot să ies în stradă și să strig împotriva unui partid în spatele căruia se pune dezastrul României din ultimii peste 20 de ani (marcați negativ cel puțin la fel de mult de toate celelalte partide care s-au succedat la putere), și nu pot să rulez, în atmosfera de euforie generală, niște sloganuri anticomuniste, care își aveau poate sensul în anii 90. Nu pot, de asemenea, să mă simt solidară cu o generație care iese în stradă pentru dreptate și justiție, dar a închis ochii și îi închide în fața derapajelor altor partide și altor politicieni, care au dreptul să o facă, nu-i așa, căci au venit ca Mesia să salveze țara de «ciuma roșie»."

Spre final, din punctul meu de vedere, protestele au devenit un spectacol – frumos, impresionant, dar mai degrabă o activitate socială, care a venit în întâmpinarea nevoii oamenilor de a găsi acele lucruri care să îi lege, în sfârșit. Sunt sigură că protestatarii au simțit în mod real acea solidaritate (care nu e clar în ADN-ul românilor), dar din partea «cealaltă» s-a văzut ca pe o somare (nedemocratică, în esență) de a participa la un eveniment care, brusc, devenea singurul element de valorizare a unei persoane.

Protestele nu au dus la o unitate – cât de ușor e să te simți unit cu cei care gândesc la fel ca tine – ci au stârnit o ură care m-a înspăimântat: ură față de cel care nu este ca tine, ură față de categorii întregi de oameni. Să nu uităm la ce atrocități, în istoria nu chiar îndepărtată, a dus credința în supremația unei categorii de oameni, în puritatea unei idei. Este orwelliană pornirea de a striga din toți rărunchii «jos ciuma roșie» – adică sus democrația și libertatea de expresie – și, în viața reală, să faci «epurări» în funcție de adeziunea la o idee politică."

„Mi se cere mai nou să urăsc până la fiere PSD-ul şi să iubesc până la moarte Piaţa Victoriei. Nu sunt obişnuit cu asta. Să stabilim câteva lucruri minimale. Detest ura. Cred că ura este apanajul prostiei. Iar iubirea, care şi aşa e foarte puţină, nu o arunc în spaţiul politic. Ea e pentru familie, prieteni şi ce mai rămâne pentru aproapele care-mi iese în cale. Partidele, acţiunile politice, instituţiile şi oamenii politici nu pot fi «ceva» de urât sau iubit. Odată folosite ca instrumente poltice - ura și dragostea - te aruncă în hăul fantasmelor din care pot ieşi monştri politici nebănuiţi.

Nu am partipriuri de partid, dar nu-mi cereţi să urăsc sau să iubesc pe unii ori pe alţii. Sunt conştient de câte prostii au făcut PSD, PNL sau PDL, dar nu le pot indentifica cu «ciuma roşie» sau «diavolul». Asupra abuzurilor unor partide sunt instrumente politice prin care poţi lupta. Încă.

Nu-mi cereţi să mă îndrăgostesc de Piaţa Victoriei. Am susţinut debutul acestor proteste: au fost legitime şi au reacţionat la un abuz evident al PSD cu acel OUG care era o lege cu dedicaţie. Asta ne-a unit pe toţi. Dar nu pot fi de acord cu tot ce se întâmplă azi acolo.

Nu mă pot solidariza cu membri ai opoziţiei PNL care vor să instrumenteze piaţa în folosul lor. Ei au alte instrumente politice să acţioneze. Nu cred că trebuie să avem alegeri anticipate. sau că trebuie criticată selectiv puterea. Am multe îndoieli şi dovezi care îmi arată că există abuz şi dinspre DNA şi Servicii. Pot să am îndoieli?"

„Anticorupția e carismatică, hiperatractivă, adictivă. Se internalizează ușor mai ales când asta auzi tot timpul. Creează solidaritate pentru o cauză care nu are cum să nu genereze adeziune. Nu poți spune: sunt pentru corupție! Este evident că ce a făcut PSD prin încercarea de a impune ordonanța este un abuz revoltător. PSD a aruncat cu niște flash-uri sociale (creșterea salariului minim etc.) - că tot suntem în retorica luminii – peste gropi de supraviețuire la limită și sub limită, sperând că o să treacă mai ușor propunerea abuzivă.

Problema acestor proteste este, după mine, că au generat, în cea mai mare parte, un singur pol de sesizare și decantare a abuzurilor: de partea dușmanului unic - PSD. Ori asistăm de ceva vreme la abuzuri și strategii de control legislativ din partea SRI, DNA etc., care au ajuns să pară mult mai puțin inofensive, ba mai mult, credităm DNA ca pe mama justiției absolute.

Această unilateralizare creează antagonisme sociale și vânători de răi absoluți, derapaje de situare care duc la o ură politizată: îi urâm pe vârstnicii care protestează în cealaltă tabără pentru că «se lasă cumpărați pe nimic», fără să ne intereseze cum s-a ajuns aici, îi ridiculizăm pe cei care nu intră spontan și fără comentarii în mirajul spectacularizat al anticorupției, nu ni se pare așa o problemă afișarea unor pancarte cu poezii scrise de legionari, credem în mitul salvator al anticorupției care le rezolvă pe toate, ca și cum sărăcia cruntă sau educația jalnică din țara sunt determinate doar de lideri corupți situați într-o singură barcă.

Cum reușim să nu fim anticorupți selectiv, în sensul în care să amendăm derapaje doar de o parte? Cum reușim să rezistăm la opresiune prin presiune non-diferențiatoare? Cum reușim să propunem modele de organizare colectivă care să lupte pentru drepturile celor marginalizați? Cum reușim ca la următoarele proteste împotriva violenței domestice, rasismului, homofobiei, evacuărilor etc. să fim zeci de mii?"

„Protestele ar fi trebuit să aibă ca scop demisia guvernului și, la limită, alegeri anticipate. Nicicând după Piața Universității protestele n-au fost mai îndreptățite ca acum. Ordonanța a fost o minciună aruncată în față, sfidător. Evoluția politică a protestului a fost însă una ciudată și amuzantă acum, spre final, când s-a început construcția de steaguri umane și dansuri tematice. Pur și simplu am părut neserioși și comici.

Protestele acestea au devenit rapid «despre tot». Doar că acest «tot» înseamnă ceva pentru unii și altceva pentru alții. Să ne gândim că anticorupția – născută în opoziție cu gena pesedistă a corupției – l-a făcut pe Băsescu de două ori primar și de două ori președinte. L-a salvat chiar și la Referendumul din 2012. Am văzut apoi «cadavrele» pe care acel regim le ascundea sub aura anticorupției. ANRP, Cocoș, presă cumpărată, Bica etc. Acum, ni se par cumva niște adevăruri nefolositoare.

Aici, în acest punct, cred că e împărțită România de azi: o Românie săracă și abuzată de tranziție și austeritate și o Românie urbană, cu un oareșice cheag, mai educată, pentru care «DNA să vină să vă ia» a rămas dezideratul suprem. El urmează să aducă prosperitate. Când? Păi, peste niște ani. Există, indiscutabil (astfel se explică și scorul din alegeri), păgubiții anticorupției din anii trecuți, păgubiții de la jocul «Băsescu și pedeliștii», iar ei vor prosperitate, sau ceva ce seamănă cu asta ACUM. Există această Românie care a votat PSD așteptând de mâine ceva bani în buzunar. Când li se strigă unor oameni că s-au vândut pentru o sută de lei, adevărata întrebare este: De ce o sută de lei înseamnă atât de mult pentru acei oameni?

Mai trist este că Dreapta de azi, și nu neapărat cea politică, ci asta «de maidan» și de Facebook, hrănește continuu mitul «bunului contribuabil» care îi ține în spate pe bugetari și asistați. Ceva mai greșit rar s-a văzut. Din păcate, proiectele pe care le avem azi pe tarabă sunt toate unele neincluzive."

„Înțeleg ideea de protest spontan până la un punct. Acel moment în care se dovedește că nu e nimic în neregulă cu democrația sau legalitatea. Decizia CCR legată de ordonanța emisă de Guvern este acel punct despre care vorbesc.

Dar ce să vezi – nimeni nu a reușit să accepte că, din acel moment, protestul pentru apărarea democrației s-a transformat într-un protest politic – nu ne place PSD. Sau au promis altceva în alegeri, despre grațiere nu a fost vorba… Grindeanu are un zâmbet perfid, guvernul nu este integru (dar nu sunt în stare să rostesc mai mult de două nume de miniștri din guvern), ordonanțele nu se dau noaptea (ăsta a fost în general argumentul suprem).

Am încercat în aceste zile să vorbesc cu oameni cu profesii și preocupări diverse, a căror inteligență nu o pun la îndoială, să înțeleg care sunt argumentele pentru a continua protestele. Am făcut asta online, dar mai ales față-n față, cu oameni care lucrează în publicitate, cu artiști (cei mai vehemenți), arhitecți, clienți ai companiei în care lucrez, colegi de birou, oameni care fac educație de bussines, angajați ai statului (ce ironie să protestezi împotrivă angajatorului și consideri că aperi democrația).

Rezultatul a fost înfricoșător – nimeni nu a reușit să susțină cu argumente motivul pentru care protestul e pentru apărarea democrației, nimeni nu a avut puterea să recunoască faptul că nu există nicio încălcare a democrației sau a legalității, nimeni nu a cedat, în față argumentelor, poziția pe care s-a așezat.

Concluzia e una singură – se poate obține orbire în masă folosind rețelele sociale și nu cred că acest fenomen poate ajută democrația sau poate curăța corupția."