11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa
Primele pagini din ziarele românești: (din stânga sus până în dreapta jos) România Liberă, Evenimentul zilei, Adevărul, România Liberă, Cotidianul, Libertatea
Știri

Cum au trăit românii 11 septembrie 2001, de la poveștile supraviețuitorilor la „Vadim ben Laden”

Am revenit în primele zile ale evenimentului care a schimbat lumea, așa cum au fost ele reținute în istorie.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
PP
Bucharest, RO

Pe 11 septembrie 2001, terorismul a căpătat altă nuanță. Nu a mai fost vorba de bombe amplasate în anumite puncte, nu a mai fost vorba de a ținti mulțimi mari de oameni, ci de a lovi atât în oameni, cât și în simboluri. În doar câteva ore, turnurile World Trade Center erau pierdute și odată cu ele câteva mii de vieți. Acel moment a produs unde de șoc în toată lumea și a dus, câțiva ani mai târziu, la o invazie a Irakului.

Publicitate

Pe 11 septembrie 2001 lumea abia descoperea internetul, iar societatea părea că trăiește într-un secol mult mai bun decât precedentul – nimic de zis, încă e mai bun. România, în particular, avea câteva probleme ale căror nuanțe le mai poți vedea și azi, cum ar fi criza manualelor din școli, un salariu mediu cel puțin mizerabil (circa trei milioane de lei la vremea aia) și certurile politice între diversele partide.

La 20 de ani de la 11 septembrie 2001 am răsfoit ziarele care au apărut în acele zile în România. Nu sunt toate, dar sunt cele mai importante. E posibil ca tu să nu fi prins ziua aia, haosul și incertitudinea de atunci, dar poți înțelege un pic acum ce-a însemnat acest moment. Două decenii mai târziu lumea s-a schimbat de câteva ori – locul WTC din New York are acum alte clădiri și-un omagiu imens adus celor care au murit atunci. În urmă cu 20 de ani, pe bună dreptate, unii oameni credeau că asta – apocalipsa, Al Treilea Război Mondial. Din fericire, groaza nu s-a materializat.

Recomandare: a se lectura următoarele fragmente cu o oarecare îndoială că unele fapte sunt adevărate, cum ar fi petrecerea arabilor din București post-atac sau ipotetica avere făcută la casa de schimb valutar. Ele au rămas însă așa în istoria acelor zile.

Ziarele românești la o zi după 11 septembrie 2001

„Arabii din Militari se bucurau de zor” —
„[...] Dacă întreaga lume a fost șocată de atentate, situația pare a sta cu totul altfel în cartierul Militari. Într-unul dintre blocurile bucureștene, un grup de cetățeni palestinieni sărbătorea de zor «succesul» prăbușirii World Trade Center. «E sărbătoare mare la ei. Bat tobele de ore în șir și chiuie ca nebunii, în timp ce noi suntem de-a dreptul consternați de ce se întâmplă», ne-au declarat vecinii petrecăreților. Se pare că manifestări asemănătoare de bucurie au avut loc și în Grozăvești, fief al studenților arabi din București.”

Cotidianul

Publicitate
11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

Pagină din ziarul Libertatea

Horia lucra chiar în WTC, la parter. „Am năvălit cu toții în hol, iar acolo ne-am lovit de zeci, sute de oameni care veneau îngroziți de la etajele superioare. Curentul se oprise în toată clădirea, lifturile nu mai funcționau, oamenii aproape se călcau în picioare pe scări. În plus din cauza instalațiilor contra incendiilor montate în clădire, pe jos era plin de apă. Mulți alunecaseră, căzuseră, iar alții veneau din spate și se loveau de ei. Era un haos de nedescris. Cu greu am ieșit în stradă. Acolo, o tonetă de la care obișnuiam să-mi cumpăr cafea era distrusă. Peste ea căzuse o bucată mare de metal. Abia atunci m-am uitat în sus și am văzut dezastrul. [...] Am văzut scene pe care nu le voi uita toată viața. Am văzut cu ochii mei cum o mulțime de oameni de la ultimele etaje ale clădirii s-au aruncat pur și simplu pe geam și s-au zdrobit de asfalt. [...] Din cauză că în Manhattan clădirile sunt foarte înalte praful și molozul au luat-o pe străzi ca un val uriaș. Era ceva ce nici în filme n-am văzut.”

„Deputatul Răzvan Ionescu a mers 6 km pe jos de la Pentagon la hotel” —
„[...] Deputatul PSD povestește că de la Pentagon a mers la Departamentul de Stat care fusese evacuat și închis. Șoferul cu care era a dispărut însă subit. Din acest motiv a fost nevoit să meargă pe jos vreo 6-7 kilometri până la hotel. «După ce am plecat am auzit că o mașină-capcană a explodat lână Departamentul de Stat», mai povestește Răzvan Ionescu. [...]”

Publicitate

Jurnalul Național

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

Prima pagină din Jurnalul Național

„13 tineri băcăuani au fost blocați în gara din New York” —
„Cei 14 membri ai trupei de teatru «No Name», a Clubului Britanic din Bacău, au plecat în Statele Unite ale Americii acum aproape două luni, la invitația unei companii de teatru profesionist. [...] Ei aveau în program să urce și în celebra World Trade Center. «Când au ajuns în gară, au nimerit exact între primul și al doilea atac terorist și au prins exact momentul în care autoritățile închideau porțile de acces în Manhattan. [...]», povestește Laurențiu Boca.”

Evenimentul zilei

„Mărturia unei românce aflate la fața locului” —
„[...] «Verișorul meu lucrează în Twins și începuse la ora 8.00. Pentru că nu are voie să fumeze în clădire, la 9.05 a ieșit din clădire, la o țigară. În acel moment, turnul a fost lovit de primul avion. A avut mare noroc».”

Adevărul

Alianța vrăjitorească și cercetarea vieții arabilor din București în edițiile din 13 septembrie

Gabriela care a întârziat. Lucra la World Financial Center, cu sediul într-unul dintre turnuri. A ajuns la serviciu la 9 în loc de 8.30.

Sorin căruia nu i-a venit să creadă. Cui i-ar veni? „[...] colegii mi-au spus că un avion s-a izbit în unul din turnuri. Am zis că fac mișto de mine, dar în clipele următoarea s-a auzit o bubuitură îngrozitoare, după care am observat fum negru pe cer. A urmat o zi de coșmar. [...] Am mers peste 40 de străzi ca să putem ieși din Manhattan pentru că multe poduri erau închise. Am trecut pe lângă un spital în fața căruia erau salvări pline de moloz și răniți pe tărgi, iar medicii le dădeau primul ajutor în stradă. Cel mai mult m-a impresionat solidaritatea. Mulți făcuseră coadă în fața spitalului pentru a dona sânge, iar alții ajutau și ei cum puteau.”

Publicitate

„Alianță vrăjitorească.” —
„[...] vrăjitoarea Cireșica, din Buftea, spune că la puține ore după ce a văzut la televizor atentatele a plecat la Cluj, la Pădurea Baciu. [...] «Împreună cu alte vrăjitoare, din Ungaria și Polonia, am făcut descântece pentru alungarea duhurilor rele și pentru prinderea teroriștilor», a mai spus Cireșica.”

„Explozia m-a prins la 2 km de «Gemeni»” —
Cornel povestește: „[...] Prima explozie m-a prins în mașină, înainte de tunel, la aproximativ doi kilometri de epicentru. [...] Când lumea a început să realizeze ce se întâmplă toți am ieșit din mașini. [...] Din momentul acela am fost martori nici nu știu a ce, a iad sau a istorie. [...] Fum, groază, teroare, sunet interminabil de sirene, Apoi, apocaliptic, amândouă turnurile s-au prăbușit, unul după altul.”

Libertatea

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

Prima pagină din Cotidianul

„Liniște în viața arabilor din București” —
„În ultimele 24 de ore, toate locurile în care puteau fi întâlniți cetățeni de origine arabă erau dominate de o liniște absolută. În restaurantele arăbești activitatea s-a desfășurat în mod normal, fără ca vreunul dintre clienți să simtă nevoia de a-și manifesta bucuria produsă de îngenuncherea dușmanilor de o viață, americanii. [...]”

Miruna, 17 ani, la Vocea străzii: „[...] cred că tot din vina lor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Acest atentat a avut un motiv, nu a venit din senin. Ceva au făcut ei și cineva s-a răzbunat.”

Publicitate

Jurnalul Național

11 septembrie 2011 in presa din Romania (5).jpg

Deschidere din Academia Cațavencu

„Cum să câștigi 10 milioane de lei” —
„Intrat în panică după tragedia care a zguduit America, patronul unei case de schimb valutar aflată în centrul Clujului și deschisă nonstop a decis să vândă dolari cu 20.000 de lei, ne-au informat surse din domeniul bancar. A doua zi însă toate casele de schimb afișau cursurile obișnuite (între 30.100 și 30.300 de lei pentru un dolar). Astfel că investind doar 1000 de dolari la casa de schimb pomenită se puteau câștiga peste 10 milioane de lei în doar câteva ore, fără nici un efort.”

România liberă

„Mădălina scria acasă din New Jersey în timp ce WTC se prăbușea” —
„[...] «Flăcările și fumul se vedeau de la distanță, iar toată familia mea intrase în panică pentru că ne temeam ca nu cumva atentatele să se înmulțească și să se îndrepte și asupra orașului nostru», a relatat Madălina pentru cei de acasă.”

„Galățenii au «înroșit» firul cu America” —
„Mihai Manea, olimpic internațional la matematică, a plecat pe 4 septembrie la Universitatea Princeton din New Jersey, care se află la circa 100 de kilometri de New York. Părinții au reușit să vorbească cu fiul lor marți noaptea. Irina, sora lui Mihai, ne-a spus că fratele ei a privit șocat atacul asupra Americii, alături de ceilalți colegi din campusul universitar. [...]”

„«Orientul» dâmbovițean neagă tot”
„Fouad Al Bittar, ambasadorul Palestinei la București, a negat orice implicare a palestinienilor în atentatul din SUA. [...] Fostul atașat comercial al Ambasadei Afganistanului la București, în perioada 1988-1991, Said Qotbuddin, în prezent patronul unui local în Capitală, ne-a declarat că «americanii au pierdut pe mâna lor» când au mizat pe talibani în războiul civil din țara lui. [...] înainte ca talibanii să preia puterea, a precizat că actualul «regim extremist» din țara sa poate fi implicat într-un atac asupra SUA. [...]”

Publicitate
11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

„Un vasluian a trăit pe viu tragedia Americii” —
„[...] Vasluianul Ioan Mitrea, 34 de ani, stabilit în New York de doi ani, a trăit pe viu tragedia. El a trimis un e-mail acasă în care spunea: «Mai nimic. Turnurile gemene nu mai există, câteva mii de morți și un iminent război va veni. Studioul unde lucrez este la 18 străzi distanță de WTC și am văzut cu ochii mei tragedia, panica, isteria și dezastrul».”

Evenimentul zilei

„Români demenți se distrează dând alarme cu bombe” —
„Atentatele din America au născut idei în România. [...] Primii care au primit astfel de amenințări au fost directorii Romtelecom, cărora li s-a spus că sediul Palatului Telefoanelor va sări în aer «pentru întreruperea legăturilor». [...] Isteria a continuat însă cu o amenințare primită la Hotelul Hilton, unde turiștii și personalul au fost evacuați. Pirotehniștii au avut puțin timp la dispoziție deoarece, la numai câteva minute, un alt apel a fost primit la Dispeceratul Poliției Capitalei, anunțându-se că și la Ministerul Culturii este o bombă. Alarma s-a dat și la Aeroportul Otopeni. [...]”

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

Mărturii de la oameni, corespondenți pentru ziar
„[...] Am luat legătura cu Mitchell Manson - unul dintre pompierii prezenți la fața locului. L-am întrebat care este posibilitatea ca un român să se afle, încă în viață, sub dărâmături. Mi-a răspuns că în clădire fiind vorba de un centru financiar și un centru de întruniri - erau persoane de pe tot mapamondul. Deci, mai mult ca sigur erau și români sau cel puțin persoane originare din România. [...]”

Publicitate

„Uzina Mecanică din Cugir - păzită cu toate efectivele de jandarmi din localitate” —
„[...] Unitatea de jandarmi din localitate asigură, cu toate efectivele, paza societății, care are o unitate specială de muniție și tehnică militară. [...]”

Adevărul

Când Funar și Vadim Tudor lucrau în tandem cu conspirațiile alea beton

„Funar crede că SUA ar putea bombarda România” —
„[...] Funar recunoaște că în urma declarațiilor făcute de Vadim, Statele Unite ale Americii ar putea să bombardeze România. «Teoretic este posibil acest lucru, dar, practic, cred că președintele Bush va avea discernământul necesar să nu includă România pe lista țărilor care sprijină teroriștii și nu va trece la represalii militare».”

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

„Vadim ben Laden” —
„Acuzând SPP-ul că a antrenat teroriști, C.V. Tudor bagă România în oala dușmanilor democrației”
„Vineri (7 septembrie 2001 - n.r.), Vadim Tudor a afirmat că, în perioada 1994-1996, Bucureștiul ar fi pregătit, în secret, 30 de militanți Hamas. [...] SPP a pregătit, în perioada 1994-1996, trei serii de cetățeni palestinieni care urmau să asigure paza și protecția organelor de conducere a Autorității Palestiniene.”

Evenimentul zilei

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

Prima pagină din Curierul Național

Supratitlul imaginii din deschiderea ziarului: „800 de milioane de oameni din întreaga Europă au participat la mitingurile de doliu în memoria victimelor din Washington și New York”

„Polițiștii argeșeni au reținut un kurd care strângea fonduri pentru o organizație teroristă” —
„Un cetățean turc de origine kurdă a fost reținut, ieri, de polițiștii argeșeni, fiind identificat drept capul unei rețele de recuperatori care strângeau fonduri pentru o organizație teroristă [...].” — numele sub care era identificat la momentul respectiv: Kaplan Mehmet Murat, Kicuk Erdal, Kaplan Iusuf și Asal Elvan. 

11 septembrie pentru romani, 11 septembrie 2001 in presa

O caricatură din Academia Cațavencu

„Un orb angajat la WTC a coborât 71 de etaje, ajutat de câinele său” —
„Un columbian orb a reușit să coboare 71 de etaje, ajutat de câinele său și de șefa sa, imediat după ce un avion a lovit primul turn al WTC. [...] Coborârea a durat circa 70-75 de minute, pe scările pline de apă și kerosen și printre bucățile de sticlă și beton ce se desprindeau din clădire. [...] Rivera și cei care se aflau aproape de el au fost conduși, după ce au ieșit din turn, într-un centru comercial aflat între cele două turnuri. «Ne credeam în siguranță, dar zidurile au început dintr-o dată să tremure. Am luat-o la fugă, fără să privim înapoi [...]».”

Curierul Național