Știri

Oamenii critică „rasismul” din felul în care Vestul prezintă invazia Rusiei în Ucraina

„Nu e vorba de Irak sau de Afganistan... e un oraș european relativ civilizat”, scrie un corespondent străin din Kiev.
refugiati ucraina invazie rusia, rasism razboi ucraina
Un bărbat își ia la revedere de la fata lui înainte ca ea să urce într-un tren de evacuare din Kiev. Foto: Dimitar DILKOFF / AFP. 

Publicațiile occidentale mainstream au fost criticate în ultimele zile pentru exprimări rasiste și subiective care descriu Ucraina ca fiind mai demnă de simpatia lumii decât alte țări ai căror cetățeni au trecut prin experiențe similare – Afghanistan, Irak, Siria sau Yemen – doar pentru că ucrainenii sunt „albi”.

Publicitate

Corespondentul străin din Kiev Charlie D'Agata, care are douăzeci de ani de experiență în reportaje de război, a scris: „Cu tot respectul, acesta nu e un loc precum Irakul sau Afganistanul, care au avut conflicte timp de decenii întregi. E un oraș european relativ civilizat, unde nu te-ai aștepta să se întâmple așa ceva”.

Ca disclamer, reporterul a adăugat mai târziu: „Ar trebui să îmi aleg mai bine cuvintele”. Și-a cerut și scuze, dar era deja prea târziu.

Clipul lui D'Agata, care a fost transmis live la știri, a strâns peste 1,5 milioane de vizualizări pe rețelele sociale și mii de comentarii furioase de la utilizatori. „E ca și cum ar spune că țările respective au cetățeni care merită să fie bombardați și agresați”, a scris un utilizator YouTube pe canalul lui. Și Twitterul a răsunat de criticile oamenilor supărați pe comparația problematică făcută de D'Agata.

„Mă întreb cum de își imaginează o persoană precum Charlie D'Agata că e ok să decidă ce vieți au mai multă valoare decât altele și cine se califică drept civilizat”, a scris profesorul de istorie Mostafa Minawi de la Universitatea Cornell. „Am trăit și eu pe pielea mea războaie și invazii la care restul lumii doar a asistat și empatizez profund cu poporul ucrainean. Rasismul reporterilor, în schimb, mă întristează.”

Publicitate

„Știe că exprimarea lui e rasistă, recunoaște că ar trebui să aibă grijă și să ascundă rasismul, dar până la urmă nu face nimic să oprească rasismul.”


Dar CBS n-a fost singurul canal de știri care a avut astfel de reportaje rasiste. Corespondenta NBC News Kelly Cobiella a fost și ea criticată pentru exprimarea ei: „Aceștia nu sunt refugiați din Siria, sunt refugiați din Ucraina... Sunt creștini, sunt albi, sunt la fel ca noi.”

„E incredibil ce s-a întâmplat! Nu e vorba de o țară în curs de dezvoltare, din lumea a treia – e vorba de Europa!”, a exclamat o reporteriță de la televiziunea britanică ITV.

„De data asta, războiul e greșit pentru că oamenii implicați arată ca noi și au conturi de Instagram și de Netflix. Nu se petrece într-o țară săracă și îndepărtată.”


La BBC, politicianul și procurorul ucrainean David Sakvarelidze i-a zis prezentatorului: „E foarte emoționant pentru mine să văd cum sunt omorâți europeni cu ochi albaștri și părul blond, cum sunt omorâți copii cu rachetele, elicopterele și rachetele lui Putin”.

Televiziunea britanică nu a făcut încă vreo declarație oficială prin care să își ceară scuze sau să comenteze. Un producător TV din Londra care lucrează la BBC ne-a zis, sub anonimat (pentru că nu are autorizația să-și dea cu părerea pe subiect), că situația a fost „comunicată destul de bine”, având în vedere natura interviurilor live. „De obicei ne selectăm foarte atent invitații, dar acesta a fost un incident nefericit”, a zis producătorul.

Publicitate

„Nu vă mirați că Ucraina e descrisă drept civilizată, spre deosebire de Irak și Afganistan. Odată, un reporter a declarat la noi la școală că scrie despre războiul din Irak din perspectiva soldaților americani pentru că, spre deosebire de irakieni, aceștia nu au fost obișnuiți cu războiul și suferința.”


Organizațiile de monitorizare a presei au zis că invazia Ucrainei a scos la iveală niște perspective rasiste foarte vechi ale societății occidentale.

„Acest tip de comentariu reflectă mentalitatea jurnalismului occidental care normalizează tragediile din alte părți ale lumii precum Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și America Latină”, a declarat Asociația Jurnaliștilor din Arabia și Orientul Mijlociu. „Dezumanizează cetățenii țărilor respective și descrie războiul ca și cum ar fi ceva de așteptat în zonele acelea.”

„Canalele de știri nu ar trebui să facă comparații între conflicte sau să găsească justificări pentru ele – evacuarea și uciderea civililor e la fel de tragică în orice țară s-ar petrece”, a adăugat gruparea.

Expertul politic Ian Chong de la Universitatea din Singapore a declarat pentru VICE World News că aceste perspective reflectă o inegalitate în simpatia pe care societățile occidentale o au pentru refugiații ucraineni și cea pe care o simt vizavi de refugiați din Siria, Irak și Afganistan. În plus, reflectă și alte atitudini problematice.

Publicitate

„De exemplu, distorsionarea istoriei. E clar că invazia Ucrainei de către Rusia e groaznică. Dar lumea a uitat fenomenul la fel de groaznic de curățare etnică din Iugoslavia, din 1990, deși tot în Europa s-a petrecut”, a zis Chong. „S-a normalizat perspectiva în care Europa e mereu pașnică și prosperă.”

„Altă perspectivă greșită e cea care susține că războaiele se petrec în locuri îndepărtate și îi afectează pe niște oameni care nu arată ca europenii sau ca majoritatea americanilor. Această perspectivă scapă din vedere faptul că majoritatea conflictelor din părțile îndepărtate ale lumii au fost exacerbate și susținute de state din Europa și America de Nord.”

Urmărește VICE România pe Google News