rasism
De când m-am angajat la call center am început să fiu rasistă fără să vreau
M-am confruntat cu rasismul la job și am ajuns să reproduc inconștient unele dintre mecanismele lui.
Am fost la Timișoara și-am văzut de ce rasismul n-are ce căuta în Capitala Culturală
Caliu a devenit o legendă în muzica românească, și nu doar în cea lăutărească. L-am prins cu taraful la Timișoara, unde fostul primar a ținut să se bage iar în seamă.
Ce să faci când ai prieteni rasiști, sexiști sau încuiați
Trăim într-o lume tot mai divizată și nu știi dacă ar trebui să retezi relațiile cu bigoții, ca să nu fii asociat cu ei, sau să le tolerezi mici scăpări persoanelor care altfel sunt foarte mișto. Ce e de făcut?
Sunt student la medicină, iar oamenii mă judecă pentru culoarea pielii
„Când îi auzi cum vorbesc despre pacienții sau doctorii asiatici, începi să înțelegi de ce ai note mai mici decât restul studenților.”
La festivalul din Pata Rât am văzut de ce Emil Boc ar vrea să uiți că există cartierul ăsta în Cluj
Cluj se visează un oraș modern, european, cu salarii și condiții bune. E posibil să reușească asta când primarul – actual sau viitorul – și administrația locală vor accepta că toți locuitorii au drepturi egale.
Grădina zoologică rasistă unde vizitatorii plăteau bilet ca să vadă persoane de culoare în anii 90
Safari Africain este o parte rușinoasă și de mult uitată a istoriei Franței - și subiectul unui nou documentar.
Studenții africani au fost agresați și umiliți în Ucraina când au vrut să treacă granița
VICE World News a vorbit cu mai mulți oameni care au stat ore în șir la graniță, pentru că vameșii ucraineni nu i-au lăsat să treacă, au țipat la ei și i-au agresat.
Oamenii critică „rasismul” din felul în care Vestul prezintă invazia Rusiei în Ucraina
„Nu e vorba de Irak sau de Afganistan... e un oraș european relativ civilizat”, scrie un corespondent străin din Kiev.
Comentariile la cazul fetei răpite din Sibiu îți arată în ce rasism sinistru trăiesc unii români
Probabil că dacă te-ai putea uita în sufletul unor oameni, n-ai vedea nimic mai mult decât un hău.
Ce nu ți se spune la școală despre Holocaustul romilor și rasismul României din prezent
„(...) țigan Vasilache Popescu, vrem să nu fie deportat. Pentru că: este muncitor, este soldat, are pământ.”
Ce s-a întâmplat când le-am zis părinților mei că sunt rasiști
Abia după ce m-am îndrăgostit, am realizat că n-ar trebui să tac din gură la fazele astea.
Tipele care-ți vorbesc despre cele mai importante probleme ale planetei în timp ce rup placa
Poți la fel de bine să rămâi cu o singură idee și aia să fie că libertatea e unde vrei tu s-o ai.